RO EN
The cart is empty

MLPDA incurajeaza companiile sa acceseze fonduri europene pentru investitii

Guvernul Romaniei, prin Autoritatea de Management a Programului Operational Regional (AM POR) 2014-2020 din cadrul Ministerului Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei (MLPDA), sprijina in continuare finantarea proiectelor depuse de intreprinderile mici si mijlocii intrucat mediul de afaceri contribuie in mod substantial la dezvoltarea sectorului economic, prin crearea de noi locuri de munca si imbunatatirea calitatii vietii, in acest moment fiind deschis apelul pe Axa 2.2 a POR, a carui perioada de depunere se incheie pe data de 4 iunie 2020.
”Ii asiguram, pe aceasta cale, pe toti beneficiarii interesati, ca avem in analiza identificarea de solutii pentru suplimentarea sumelor alocate in cadrul acestui apel, dar si posibilitatea sa deschidem un nou apel de proiecte cu finantare europeana pentru agentii economici. In acest sens, suntem intr-un dialog continuu cu reprezentantii Comisiei Europene si ai Consiliului Concurentei in vederea prelungirii regulamentelor de ajutor de stat, primind asigurari ca acest lucru se va intampla in perioada urmatoare”, a precizat Ion Stefan, ministrul lucrarilor publice, dezvoltarii si administratiei.
Astfel, 17 noi proiecte de investitii, in valoare totala de peste 220,8 milioane de lei, vor primi finantare din fonduri europene asigurate de MLPDA, prin Programul Operational Regional (POR) 2014-2020.
Contractele de finantare vizeaza:
- construirea si dotarea unui corp de cladire pentru Scoala Gimnaziala ”Nicolae Caras” din comuna Ciupercenii Noi (jud. Dolj) - 6.053.064 lei;
- modernizarea infrastructurii educationale pentru invatamantul profesional la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Filisanu” din Filiasi (jud. Dolj), prin modernizarea Scolii profesionale - 3.505.482 lei;
- imbunatatirea calitatii vietii in orasul Sebis (jud. Arad) - 15.245.385 lei;
- reconversia unui teren degradat din zona Copou a municipiului Vaslui (jud. Vaslui), in zona verde si de agrement - 14.271.546 lei;
- reabilitarea si dotarea cu echipament didactic a Liceului Tehnologic Retezat - Scoala Gimnaziala nr. 1, reabilitarea parcului din zona primariei si a politiei din Uricani (jud. Hunedoara) - 10.881.057 lei;
- eficientizarea energetica a corpului A al Colegiului Tehnic ”Transilvania” din municipiul Brasov (jud. Brasov) –11.031.724 lei;
- lucrari de reabilitare, modernizare, extindere si echipare a infrastructurii educationale a Fermei didactice din localitatea Rusciori, comuna Sura Mica (jud. Sibiu) - 18.726.916 lei;
- extinderea scolii si construirea unei sali de sport in satul Magura (jud. Buzau) - 4.358.910 lei;
- innoirea parcului de vehicule de transport public urban, prin achizitionarea de 30 de autobuze noi (etapa I) in municipiul Craiova (jud. Dolj) - 92.478.840 lei;
- eficientizarea energetica a blocului de locuinte nr. 7 (Asociatia de proprietari Armonia) din strada Garii nr. 14, in municipiul Tulcea - 1,449,598 lei;
- terminal transport urban Gara Brasov (jud. Brasov) - 14.345.209 lei;
- extinderea capacitatii avansate de dezvoltare a serviciilor societatii Mega Edil SRL - 8.886.430 lei;
- achizitia de echipamente tehnologice performante, in vederea dezvoltarii Societatii Macarale Mures SRL - 7.738.335 lei;
- dezvoltarea firmei SC ADECCO SRL - 1.409.992 lei;
- dotarea si utilarea cu echipamente pentru productie pentru ”Din ce in ce mai bine” SRL - 618.924 lei;
- dezvoltarea societatii IMPERIAL TRUST BUSINESS SRL, prin achizitia de echipamente - 1.150.229 lei;
- creare capacitate avansata de productie a RODLAGERO S.R.L. - 8.705.209 lei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter