RO EN
The cart is empty

CINE sunt ministrii care ar putea decide "soarta" constructiilor in perioada urmatoare

Lucian Nicolae Bode (foto), propus ca ministru al Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, Ion Stefan - ministrul ce ar putea coordona Ministerul Lucrarilor publice, Dezvoltarii si Administratiei (fostul MDRAP) si Ioan Marcel Bolos la Ministerul Fondurilor Europene reprezinta solutiile propuse de noul prim-ministru desemnat al Guvernului pentru gestionarea principalelor activitati si proiecte din domeniul constructiilor. De asemenea, pe lista posibililor ministri ce vor coordona portofolii cu incidenta in sectorul constructiilor se afla Nechita-Adrian Oros (ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Vasile-Florin Citu (ministrul Finantelor Publice), Virgil-Daniel Popescu (ministrul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri), dar si ministrul Sanatatii - Victor Sebastian Costache.
Lista posibililor ministri a fost depusa ieri in Parlament de noul premier. Conform regulamentului, in cel mult cincisprezece zile, Birourile Permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului trebuie sa se intruneasca pentru a stabili data sedintei comune de plen, care va avea loc dupa audierea in comisiile de specialitate.
Pentru a fi validat, Guvernul are nevoie de 233 de voturi.
 
Lucian Nicolae Bode (44 de ani), propunerea ca ministru al Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor este deputat PNL de Salaj, presedintele Comisiei pentru transporturi si infrastructura din Camera Deputatilor. Potrivit CV-ului sau, a absolvit Facultatea de Electrotehnica si Informatica, specializarea inginer electromecanic, la Universitatea din Oradea. In 2009 a absolvit un program de perfectionare in domeniul relatiilor internationale, la Institutul Diplomatic Roman din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. In 2011 a absolvit un curs de nivel inalt "Securitate si buna guvernare" la Colegiul National de Aparare, Universitatea Nationala de Aparare "Carol I", precum si un masterat in "Managementul Securitatii in Societatea Contemporana", la Facultatea de Istorie si Filozofie, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca.
Din 2001 pana in 2008 a fost inginer, purtator de cuvant si sef serviciu in cadrul Electrica SA - Sucursala de distributie a energiei electrice Zalau si in perioada 2003-2008 a ocupat si functia de presedinte al sindicatului Electrica Zalau.
In zona politica a avut mai multe functii in cadrul PD/PDL (in perioada 2001-2008) si este deputat din 2008. S-a alaturat PNL in 2015 si din aprilie 2017, este presedinte al PNL Salaj. A mai ocupat functia de ministru al Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri in Guvernul Ungureanu (februarie - aprilie 2012).
In calitate de presedinte al Comisiei pentru transporturi si infrastructura din Camera Deputatilor, Lucian Bode a fost un contestatar activ al fostului ministru interimar al Transporturilor, Razvan Cuc, pe care il considera principalul vinovat pentru "dezastrul" de la Tarom.
 
Ion Stefan (50 de ani), propus ca ministru al Lucrarilor publice, Dezvoltarii si Administratiei, de profesie inginer electromecanic, este deputat PNL de Vrancea, membru al Comisiei pentru industrie si servicii din cadrul Camerei Deputatilor. A absolvit Universitatea Maritima din Constanta, specializarea inginer electromecanic, dupa care a ocupat functia de director general al companiei Balcanic Prod. La alegerile locale din 2016 a candidat pentru functia de primar al municipiului Focsani, obtinand 32,7% din voturile exprimate. In cadrul alegerilor legislative din decembrie 2016 a fost ales deputat de Vrancea.
In Parlament, a fost membru al Comisiei pentru buget, finante si banci (decembrie 2017 - aprilie 2018) si al Comisiei pentru industrii si servicii (decembrie 2016 - decembrie 2017, si apoi din aprilie 2018 pana in prezent. Ion Stefan face parte din Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Cipru si cu Malaezia, al carui secretar este.
 
Ioan Marcel Bolos (51 de ani), propus de PNL in functia de de ministru al Fondurilor Europene, este apolitic si ocupa, din 2017, functia de director general al Agentiei de Dezvoltare Regionala (ADR) Nord-Vest. Potrivit CV-ului sau, are o experienta profesionala de 27 de ani in administratie publica si 11 ani in administrarea fondurilor europene. Este profesor universitar la Facultatea de Stiinte Economice a Universitatii din Oradea si are un doctorat in contabilitate, obtinut la Facultatea de Vest din Timisoara.
In perioada 2012-2013 a fost secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, in 2013-2015 a ocupat functia de director general si coordonator al Autoritatii de Management POST si al Directiei Generale Management si Strategii din cadrul Ministerului Transporturilor, iar din noiembrie 2015 pana in ianuarie 2017 a fost secretar de stat in Ministerul Transporturilor, in Guvernul Ciolos.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter