RO EN
The cart is empty

GUVERN: 140 milioane euro pentru constructia Clinicii “Dr. Calistrat Grozovici”

In sedinta Guvernului din data de 15 noiembrie a.c., membrii Executivului au introdus in ordinea de zi proiectul de hotarare privind aprobarea studiului de fundamentare pentru Clinica Multifunctionala „Dr. Calistrat Grozovici”, Corpurile A si B, din Capitala. Hotararea a fost adoptata si, in consecinta, s-a mai depasit o etapa in vederea implementarii unui proiect amplu, in valoare de 140 milioane de euro, pe care Comisia Nationala de Strategie si Prognoza (care a comandat studiul de fezabilitate si l-a supus atentiei factorilor guvernamentali) il va propune spre realizare in parteneriat public-privat.
Potrivit studiului de fezabilitate aprobat in sedinta de Guvern, „proiectul se incadreaza in strategiile si politica de dezvoltare in domeniul sanitar ale Ministerului Sanatatii din Romania, adecvate la necesarul de servicii medicale pentru populatia deservita, in conformitate cu strategia si politica Guvernului in domeniul asigurarii sanatatii populatiei. Obiectivul face parte din Strategia nationala de sanatate 2014-2020 si Planul de actiuni pe perioada 2014 - 2020 pentru implementarea Strategiei nationale, care vizeaza imbunatatirea calitatii serviciilor medicale, prin reabilitarea infrastructurii serviciilor de sanatate si prin asigurarea si monitorizarea calitatii serviciilor de sanatate publice si private, promovarea cercetarii si inovarii in sanatate, colaborarea intersectoriala pentru o stare de sanatate mai buna a populatiei, in special a grupurilor vulnerabile, eficientizarea sistemului de sanatate, prin accelerarea utilizarii tehnologiei informatiei si comunicatiilor moderne, dezvoltarea infrastructurii adecvate la nivel national, regional si local”.
Pentru Clinica Multifunctionala „Dr. Calistrat Grozovici” (in incinta fostului Spital Clinic de Boli Infectioase Colentina, actualmente Institutul National de Boli Infectioase „Prof. Dr. Matei Bals”), terenul aferent este situat de-a lungul strazii Dr. Grozovici nr.1, Sector 2, Bucuresti, avand trei cai de acces pentru pietoni si vehicule. Pe suprafata terenului se afla, in prezent, anumite constructii (Pavilionul 6, nefunctional si doua cladiri de paza), ce pot fi demolate, deoarece sunt degradate si nu prezinta niciun interes arhitectural, permitandu-se astfel crearea a doua corpuri noi: Corpul A si Corpul B, legate intre ele si cu Pavilionul 3 existent. Dar, potrivit studiului de fundamentare, cladirile nou-propuse vor fi independente din punct de vedere functional si logistic de cladirile existente, mai ales intrucat corpurile nou-propuse sunt detasate de cladirile spitalului existent, la o distanta de minimum 8 metri, pentru a permite o iluminare naturala corespunzatoarea a tuturor spatiilor interioare si o protectie adecvata contra incendiilor. Ambele corpuri de cladire vor face parte din categoria de importanta B, iar solutia propusa include, printre altele, o structura de rezistenta realizata cu diafragme in conlucrare cu cadre de beton armat. Pentru subsoluri se propune o incinta de piloni forati. Radierul de beton armat se va rezema pe incinta de piloti forati, iar structura subsolurilor va avea rigiditatea mult sporita fata de suprastructura. Pentru a descarca studiul de fezabilitate integral, aprobat prin HG, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter