RO EN
The cart is empty

FRAMES: Peste 3.800 de companii de constructii in dificultate, in primele patru luni

Comertul si sectorul constructiilor au generat cele mai multe firme in dificultate, in primele patru luni din acest an. La nivelul intregii economii, 40.760 de firme au pus lacatul pe usa, un record al ultimilor trei ani, arata o analiza Sierra Quadrant.
In perioada ianuarie-aprilie 2022, 1008 firme din comert si constructii au intrat in insolventa (+61 fata de ian-apr. 2021), 8390 au fost radiate (+349), 4302 au fost dizolvate (+711) si 1729 si-au suspendat activitatea (+265).
Cele mai multe firme cu probleme au fost in comert, 11.568, iar cea mai intalnita decizie a fost de a radia business-ul. In constructii, numarul firmelor in dificultate, inchise, radiate, cu activitatea suspendata sau in insolventa a atins 3861.
Pe ansamblul, numarul operatorilor din comert si constructii aflati in dificultate financiara a fost cu 1386 mai mare decat in 2021. Pe ansamblul economiei, 40.760 de firme au pus lacatul pe usa in primele 4 luni din 2022, in crestere cu 3721 fata de anul precedent. Spre comparatie, in 2020 erau cu 12.495 mai putine firme in dificultate.
Potrivit expertilor de la Sierra Quadrant, dinamica business-ului este tot mai puternic influentata de evolutia inflatiei, de cresterea blocajului financiar si de scaderea vanzarilor.
„Comertul, cel mai dinamic sector al economiei, este din pacate si cel mai vulnerabil, in contextul in care peste 90% dintre firme sunt slab capitalizate si depinde exclusiv de ritmul incasarilor. Evolutia negativa a sectorului constructiilor, afectat semnificativ de cresterea preturilor la materialele de constructii si de restrangerea accesului la credite al romanilor reprezinta, din punctul nostru de vedere, cel mai important semnal de alarma in aceasta perioada, in conditiile in care acest business angajeaza seci de mii de alte business-uri pe orizontala”, afirma Ovidiu Neacsu, partener coordonator Sierra Quadrant.
 
Probleme semnificative in transport si depozitare
Dincolo de evolutia din aceste doua sectoare, probleme semnificative se manifesta si in transport si depozitare unde au fost raportate 3422 societati cu probleme, in activitatile profesionale (3109 companii), industria prelucratoare (3092 firme) si 2179 societati din sectorul agricol. Potrivit expertilor, firmele de transport au urcat in topul societatilor cu probleme pe fondul cresterii spectaculoase a preturilor la carburanti.
„Scumpirea benzinei si a motorinei a pus o presiune semnificativa pe costurile acestor companii, iar vulnerabilitatile se vor accentua pe masura ce preturile carburantilor vor creste. Un trend similar, din pacate negativ, este de asteptat sa urmeze si sectorul agricol acolo unde cresterea costurilor operationale (energie, gaze, materii prime si distributie) a facut ca multe dintre ferme sa ajunga in faliment”, arata analiza Sierra Quadrant.
 
Inflatia accentueaza problemele din economie
Cresterea puternica a preturilor, cu un ritm neintalnit in ultimii 25 de ani, a spulberat practic mare parte din planurile de afaceri ale multor companii.
Radiografia financiara a primelor 4 luni din 2022 indica o accentuare a problemelor de finantare business-ului, dublata de o adancire a pierderilor financiare generate de cresterea costurilor logistice.
6 din 10 firme aflate in dificultate in prezent au legatura cu consumul, iar scaderea vanzarilor in volum completeaza tabloul provocarilor economice.
„Dupa doi ani de pandemie, cu probleme majore legate de vanzari, de materii prime si de distributie, inflatia a venit ca o lovitura decisiva pentru multe business-uri care nu s-au restructurat. Din fericire, privind in ansamblu situatia firmelor cu probleme, putem spune ca se putea sa fie si mai rea. E un semn ca pe multi criza COVID i-a trezit si i-a determinat sa isi adapteze business-urile la noua realitate economica”, a declarat Ovidiu Neacsu.
Potrivit expertilor de la Sierra Quadrant, fotografia primelor 4 luni din 2022, din prisma firmelor in dificultate, reflecta doar in parte dimensiunea problemelor din economie.
„Inflatia, limitarea accesului la creditare si cresterea dobanzilor, accentuarea blocajului financiar si scaderea semnificativa a vanzarilor pe fondul accentuarii problemelor economice ale populatiei sunt principalele provocari in perioada urmatoare.
De modul in care firmele vor gestiona aceste riscuri va depinde supravietuirea acestora intr-o perioada in care problemele economice se vor acutiza. Razboiul din Ucraina, efectele cresterii preturilor la energie, gaze si carburanti vor pune o presiune tot mai mare pe lanturile economice”, arata analiza Sierra Quadrant.
 
Strangem randurile in recesiune?
Restructurarea business-urilor, a planurilor de afaceri, ramane in prim-plan in S2 2022, spun expertii. Estimarea corecta a dinamicii relatiilor comerciale, a evolutiei costurilor de productie si distributie si asigurarea unei „plase de salvare” financiare sunt masuri care vor face diferenta in supravietuirea business-ului intr-un an extrem de dificil cum este 2022.
„Una dintre cheile iesirii cu succes din aceasta perioada economica tulbure o reprezinta depasirea starii de neincredere in business”, spune Ovidiu Neacsu.
„Daca oamenii de afaceri nu vor gasi curajul, increderea si metodele prin care sa stranga rindurile si sa construiasca lanturi economice, recesiunea care ameninta economia mondiala se va simti foarte dur in Romania”, a mai spus acesta.
Potrivit specialistilor, accentuarea neincrederii in economie se vede tot mai puternic in cresterea blocajului financiar, in dinamica platilor.
Statisticile companiei indica faptul ca blocajul financiar s-a accentuat semnificativ in ultimii 2 ani, depasind, in prezent, 350 de miliarde de lei, un nivel fara precedent in ultimii 10 ani.
Durata medie de plata a facturilor a crescut la 145 de zile, fata de 120 zile in 2020.
Un sondaj recent arata, de altfel, ca 7 din 10 companii intarzie sa-si plateasca facturile, principalele motive invocate fiind lipsa resurselor financiare disponibile, neincasarea facturilor, cresterea costurilor operationale si scaderea vanzarilor.
 
Crestere economica, stagflatie sau recesiune?
Business-ul romanesc a reusit sa se descurce neasteptat de bine in pandemie. 2020 si 2021 au fost doi ani plini de provocari, pe care firmele au reusit sa-i depaseasca fara prea multe victime. De la scaderea costurilor logistice (chirii, utilitati, parc auto etc.) la reducerea creditului furnizor si digitalizarea activitatilor companiilor, masurile s-au dovedit eficiente in multe dintre cazuri.
2022 a adus insa si o schimbare radicala a perceptiei investitorilor, dovada reducerea semnificativa a investitiilor. Dezintermedierea a fost si probabil va ramane cuvantul de ordine in 2022, in conditiile inflatiei, a accentuarii problemelor economice.
„Dupa un prim trimestru surprinzator de bun din punct de vedere macroeconomic, in care dinamica economica a fost data de cresterea consumului, un factor de conjunctura determinat de dorinta oamenilor de a cumpara ce au nevoie inainte de scumpiri, al doilea trimestru si urmatoarele vor aduce, din pacate, primele vesti negative. Scaderea productiei industriale cu 3% in primele patru luni este doar un prim semnal.
Ne asteptam ca economia sa aterizeze puternic, nu stim cat de dur, dar semnalele nu sunt dintre cele mai incurajatoare. Daca S2 2022 va aduce o inflatie si mai mare alaturi de o „dezghetare” a cursului euro/leu, problemele se vor accentua, iar tendinta se vede inca de pe acum in dinamica vanzarilor care cunoaste un recul semnificativ. O stagnare economica insotita de o crestere a preturilor inseamna stagflatie, o anticamera a recesiunii”, arata analiza Sierra Quadrant.
Potrivit estimarilor companiei, nu este exclus ca, pe fondul accentuarii problemelor economice, numarul firmelor care vor pune lacatul pe usa (insolventa, radieri, dizolvate, suspendari de activitate) sa atinga maximul ultimilor 3 ani, de peste 130.000 de firme.
In 2021 am avut 117.716 firme in aceasta situatie, cu 24.010 mai multe decat in anul precedent.
Situatia ar fi mai buna daca firmele vor reusi sa isi ia masuri pentru a contracara efectele inflatiei, ale scumpirii creditarii si a scaderii vanzarilor, iar autoritatile isi vor respecta angajamentele legate de atragerea fondurilor europene.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter