RO EN
The cart is empty

SIERRA QUADRANT: Intarzierile la plata sunt mari si afecteaza 90% dintre firme

Economia romaneasca risca sa se adanceasca in blocajul financiar, in conditiile in care numarul firmelor care se confrunta cu dificultati financiare creste de la o luna la alta. Cel putin aceasta este opinia majoritatii reprezentantilor companiilor chestionati de Frames Media Network si KeysFin intr-un sondaj privind perceptia investitorilor asupra insolventelor, realizat pentru Sierra Quadrant, unul dintre principalii jucatori din piata insolventei.
107 dintre cei peste 150 de oameni de afaceri chestionati in cadrul barometrului Frames&KeysFin, realizat in perioada 15-20 iunie 2018, au declarat ca se asteapta la o crestere a numarului insolventelor in urmatoarea perioada, pe fondul evolutiei blocajului financiar din economie.
,,Intarzierile la plata sunt tot mai mari, iar aceasta situatie afecteaza puternic sectorul IMM-urilor (90% din economie), mai ales firmele care au grad de siguranta financiara foarte redus, care traiesc de la o factura la alta”, este una dintre concluziile studiului.
Potrivit datelor publicate de ONRC, anul trecut au intrat in insolventa 9102 firme si PFA, in crestere cu 8,73% fata de anul precedent. Aceasta tendinta s-a pastrat si in primele cinci luni din 2018, cand numarul companiilor si PFA-urilor intrate in insolventa a crescut cu 11,97% comparativ cu perioada similara din 2017, ajungand la 3.686. Intrebati care sunt motivele pentru care firmele risca sa ajunga in insolventa, 64% dintre respondenti au indicat in primul rand indisciplina financiara.
,,Exista multi oameni de afaceri care, pe de o parte, au lacune in materie de know-how de business, iar acest lucru se repercuteaza asupra dinamicii afacerii. Pe de alta parte, exista multi investitori care incearca sa ,,fenteze’’ cu buna-stiinta regulile afacerilor, in tentativa de a-si maximiza veniturile, iar acest lucru afecteaza mai ales firmele cu un capital redus, dependente de fluxul financiar obisnuit”, au declarat reprezentantii companiilor chestionati in cadrul barometrului Sierra Quadrant.
Supraestimarea veniturilor, informarea precara privind partenerii de afaceri si acordarea excesiva de dividende fara a tine cont de dinamica financiara a afacerilor, au fost mentionate de asemenea de respondenti drept motive pentru care tot mai multe firme ajung in insolventa.
Intrebati daca au avut parteneri de afaceri aflati la un moment dat in insolventa, 45% dintre respondenti au declarat ca au intampinat astfel de situatii, in special cu parteneri din sectorul comertului cu ridicata si amanuntul. 63% dintre respondenti au declarat ca insolventa partenerilor lor le-a afectat activitatea, dat fiind faptul ca acestia nu au mai reusit sa achite sumele datorate.
Datele publicate de ONRC la finalul lunii mai 2018 confirma, de altfel, faptul ca domeniul in care s-a inregistrat cel mai mare numar de insolvente in primele cinci luni ale anului 2018 este comertul cu ridicata si cu amanuntul si repararea autovehiculelor si motocicletelor - 1.130 (plus 13,68%).
Potrivit datelor ONRC, in primele cinci luni din 2018, cele mai multe firme si PFA-uri intrate in insolventa au fost in Bucuresti, respectiv 737 (o crestere de 2,50% fata aceeasi perioada din 2017) si in judetele Bihor - 237 (crestere de 22,16%), Iasi - 213 (crestere 4,41%) si Timis - 181 (crestere 27,46%). Numai in luna mai a acestui an au intrat in insolventa 721 de firme si PFA-uri.
Cum poate fi evitata insolventa
Intrebati care sunt masurile preventive pe care o firma trebuie sa le aiba in vedere pentru a evita pericolul insolventei, 74% dintre respondenti au indicat, in primul rand, intarirea disciplinei financiare. Din interviurile realizate a reiesit ca o gestionare mai buna a relatiilor de afaceri este extrem de importanta in acest demers.
,,Este esential sa te informezi in prealabil cu cine vrei sa faci afaceri, care este situatia financiara a partenerului de business, daca are probleme juridice. Pe de alta parte este necesara o mai buna estimare a dimensiunii afacerii, multe companii intrand in insolventa pentru ca si-au supraestimat veniturile, au avut asteptari mult prea optimiste legate de potentialul economic al industriei, al locatiei sau al partenerilor, furnizori si clienti”, a declarat Ovidiu Neacsu, asociat coordonator al Sierra Quadrant, practician de peste 20 de ani in domeniul insolventei.
Printre masurile preventive, oamenii de afaceri au mai indicat gestionarea responsabila a investitiilor, optimizarea cheltuielilor si dimensionarea corecta a finantarii bancare (gradul de indatorare).
,,Din experienta noastra, o firma intra in insolventa in primul rand ca urmare a blocajului financiar, determinat de resursele financiare insuficiente disponibile, de investitiile gresite si de lipsa unei strategii de risc fundamentata pe realitatile din economie. In plus, exista lacune serioase in materie de know-how de risc, de educatie economica, in multe firme, de la ultimul angajat pana la director economic sau patron. Astfel ca una dintre principalele masurile preventive o reprezinta educatia financiara”, a mai spus Ovidiu Neacsu.
Potrivit datelor ONRC, dincolo de situatia insolventelor, in perioada ianuarie - mai 2018, un numar de 8.364 de firme si-au suspendat activitatea (in crestere cu 30,81% fata de perioada similara din anul trecut), dintre care 1.406 numai in luna mai. Alte 15.751 firme au fost dizolvate in perioada ianuarie - mai 2018 (crestere de 59,49% fata de I-V 2017), iar dintre acestea, 3.098 de firme au fost dizolvate in luna mai.
Barometrul “Insolventa in Romania. Cauze, efecte si perspective in 2018” a fost realizat de Frames Media Network & KeysFin in perioada 15-20 iunie 2018 pe un esantion de 150 de companii, IMM-uri si mari companii, societati romanesti si straine, din domenii precum comertul, IT, industrie, resurse umane, constructii, turism, telecomunicatii, agricultura etc.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter