RO EN
The cart is empty

CSAT: Autostrada Ploiesti-Brasov devine obiectiv de importanta nationala

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat ca, in sedinta CSAT din data de 30 iulie 2019, s-a aprobat ca proiectul autostrazii Ploiesti - Brasov sa fie declarat obiectiv strategic national, precizand, totodata, ca a atentionat-o pe premierul Viorica Dancila ca Guvernul incalca legea privind obligativitatea construirii autostrazii Moldovei.
„In sedinta CSAT, am aprobat ca proiectul autostrazii Ploiesti - Brasov sa fie declarat obiectiv strategic de interes national. In acest context, am atentionat-o pe doamna prim-ministru ca, inca de la finalul anului trecut, este in vigoare o lege pe care Guvernul continua sa o incalce si care prevede obligativitatea construirii autostrazii Moldovei (...). Este deplina responsabilitate a Guvernului de a gasi solutiile care se impun pentru a putea realiza aceste proiecte prioritare pentru milioane de romani, inclusiv posibilitatea declararii si a acestui obiectiv de infrastructura ca unul strategic, de interes national”, a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, dupa sedinta CSAT.
CSAT a avizat astfel proiectul Ordonantei de Urgenta a Guvernului pentru modificarea si completarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea si protectia infrastructurii critice.
Anterior, la data de 21 iulie 2019, cu ocazia participarii la o sedinta a Comitetului Executiv Judetean al PSD Prahova, premierul Viorica Dancila a explicat ca, pentru a incepe mai repede lucrarile la autostrada Comarnic - Brasov, aceasta va fi scoasa din parteneriat public-privat si trebuie declarata de importanta nationala in cadrul unei sedinte a CSAT (ceea ce s-a si intamplat – n.r.).
„Autostrada Comarnic - Brasov este in parteneriat public-privat, am avut solicitare din partea unei societati chinezo-turce, eu am hotarat, impreuna cu colegii mei, sa o scoatem din parteneriat public-privat, iar in prima sedinta de CSAT aceasta autostrada sa devina de importanta nationala sau de infrastructura critica, astfel incat sa putem sa putem sa demaram cat mai repede lucrarile pentru aceasta autostrada. Pentru ca procedurile sunt complicate, birocratia este destul de mare, la noi s-a format aceasta institutie a contestatiilor si pentru a trece de toate aceste obstacole cred ca solutia este ca aceasta autostrada sa devina de importanta nationala, astfel incat sa incepem constructia cat mai repede, din fonduri guvernamentale”, a subliniat prim-ministrul Guvernului Romaniei, care a mai aratat ca, in vederea stabilirii momentului in care vor incepe efectiv lucrarile, va fi efectuata o evaluare dupa finalizarea votului din CSAT.
Ulterior, inclusiv ministrul de resort, Razvan Cuc, a detaliat, intr-o conferinta sustinuta la data de 23 iulie 2019, ce anume va insemna decizia CSAT pentru constructia acestei autostrazi.
„Statul roman va putea realiza autostrada Comarnic-Brasov cu bani de la bugetul de stat, iar impactul nu va fi foarte mare, intrucat platile se vor face pe masura ce lucrarile vor avansa. Declararea acestui tronson proiect de importanta nationala reprezinta o masura foarte buna, pentru ca lucrarile sa fie accelerate. Hotararea prim-ministrului Viorica Dancila a fost foarte buna. Eu, in 2017, eram la minister cand am semnat contractul de proiectare si executie pentru lotul de autostrada Rasnov-Cristian. Cand l-am semnat, am avut intentia de a da o ireversibilitate acestui proiect, care statea de doi ani in sertarele companiei si nimeni nu-l atribuia. Eu am cerut o analiza foarte clara a celor de la companie si iata ca acum se lucreaza. Tot atunci am avut dorinta de a lansa acest tronson de autostrada din bani de la bugetul de stat, pentru ca aceasta este singura si cea mai rapida varianta pentru finalizarea proiectului”, a declarat Razvan Cuc.
Ministrul de resort a mai precizat, in continuare: „Trebuie sa gasim o varianta curajoasa sa facem acest proiect, iar eu cred ca este vorba si de asumare. Trebuie sa gasim si forma legala. Astfel ca decizia Vioricai Dancila a fost mai mult decat binevenita. Este un proiect matur, care poate fi lansat imediat in executie si proiectare. Sunt convins ca introducerea acestei autostrazi pe bugetul de stat va avea sansele cele mai mari sa se finalizeze in perioada urmatoare. Nici impactul pe buget nu este mare, pentru ca nu se dau toti banii odata, ci treptat, pe masura ce avanseaza executia. Totodata, lucrarile la centurile Comarnic si Busteni vor fi reluate, in aceste conditii”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter