RO EN
The cart is empty

BT: PIB-ul regiunii va creste 5.5% in 2021 si 2.5% in 2022, prin noile investitii

Economia Zonei Euro (principalul partener economic al Romaniei) s-a ajustat cu ritmuri fara precedent in T2 (11.8% trimestru/trimestru si 14.9% an/an), in contextul incidentei pandemiei si consecintelor acestui soc (inclusiv implementarea de restrictii pentru contracararea crizei sanitare).
Investitiile productive au scazut cu 20.9% an/an, iar consumul privat (principala componenta a PIB) s-a redus cu 16% an/an in T2, dupa cum se poate observa in primul grafic din partea dreapta. De asemenea, consumul guvernamental s-a ajustat cu 2.5% an/an in T2, in pofida masurilor fara precedent implementate, ca reactie la incidenta crizei sanitare.
In sfera cererii externe nete exporturile si importurile s-au diminuat cu ritmuri anuale de peste 20% in T2 (21.7%, respectiv 20.8%), dat fiind ca incidenta pandemiei a reprezentat un soc pentru comertul international. Astfel, in S1 PIB-ul a scazut cu 9% an/an, ca urmare a incidentei pandemiei. Se evidentiaza ajustarea cu ritmuri anuale de aproximativ 10% atat pentru investitiile productive, cat si pentru consumul privat.
Totodata, consumul guvernamental a scazut in semestrul I (cu aproximativ 1% an/an), desi au fost anuntate masuri fiscal-bugetare si de venituri fara precedent pentru contracararea impactului economic al pandemiei. In sfera cererii externe nete de observa scaderea exporturilor si importurilor cu ritmuri fara precedent (12.3% an/an, respectiv 10.3% an/an), dat fiind ca incidenta pandemiei a reprezentat un soc pentru comertul international.
Pe de alta parte, atragem atentia cu privire la ameliorarea indicatorilor economici avansati si coincidenti pe parcursul ultimelor luni, evolutie care exprima intrarea intr-un nou ciclu economic.
Spre exemplu, conform indicatorului PMI Compozit economia regiunii a crescut pentru a treia luna consecutiv in septembrie, pe fondul accelerarii industriei prelucratoare, aspect evidentiat in al doilea grafic din partea dreapta.
La nivelul pietei fortei de munca climatul s-a deteriorat pentru a cincea luna consecutiv in august, in contextul pandemiei si consecintelor acestui soc fara precedent. Astfel, numarul de someri s-a majorat cu 1.9% luna/luna si cu 7.8% an/an la 13.2 milioane in august, cel mai ridicat nivel din iulie 2018. Rata somajului a crescut pentru a cincea luna consecutiv in august, la 8.1% (de la 8% in iulie), nivelul maxim din iunie 2018.
Estimarile econometrice elaborate indica pozitionarea ratei somajului peste nivelul componentei structurale pentru a cincea luna consecutiv in august. Pe parcursul ultimelor saptamani am asistat la intensificarea pandemiei in tarile din regiune, ceea ce a condus la reintroducerea unor restrictii pentru contracararea vitezei de raspandire a crizei sanitare, cu impact pentru evolutia economiei reale in ultimul trimestru din 2020.
Subliniem faptul ca reintensificarea crizei sanitare are loc intr-un moment in care economia regiunii pare sa fi intrat intr-un nou ciclu, aspect evidentiat de dinamica indicatorilor avansati si coincidenti, precum si de perspectivele privind persistenta mix-ului relaxat (fara precedent) de politici economice pe termen mediu. Conform celor mai recente prognoze Bloomberg economia regiunii s-ar putea ajusta cu 8% an/an in 2020, evolutie determinata, indeosebi, de declinul cererii interne: consumul privat si investitiile productive ar putea sa scada an/an cu 7.7%, respectiv 10.5%.
PIB-ul regiunii s-ar putea majora cu ritmuri anuale de 5.5% in 2021, respectiv 2.5% in 2022, prin redinamizarea investitiilor productive (dinamici anuale de 5.3%, respectiv 3.8%), cu impact de antrenare pentru celelalte componente ale PIB (consumul privat ar putea creste cu 5.5% an/an respectiv 2.6% an/an). Pe piata fortei de munca rata medie anuala a somajului ar putea creste de 7.6% in 2019 la 8.2% in 2020 si 9.3% in 2021, o scadere la 8.8% fiind prognozata pentru 2022.
Printre factorii de risc la adresa evolutiei economiei Zonei Euro in trimestrele urmatoare se mentioneaza: evolutia pandemiei; climatul macro-financiar si geopolitic mondial; viteza si calitatea procesului de implementare a proiectelor Next Generation si cadrul financiar multianual 2021-2027; provocarile din sfera integrarii economice regionale (inclusiv deteriorarea severa a finantelor publice si absenta integrarii politice).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter