RO EN
The cart is empty

BCR: Ne asteptam ca BNR sa creasca rata de dobanda pana la 3,5% in semestrul 2

Banca Nationala a Romaniei (BNR) ar putea majora dobanda de politica monetara la 3,5% in a doua parte a acestui an, a afirmat, marti, Ciprian Dascalu, economist sef la Banca Comerciala Romana (BCR), citeaza Agerpres. „Dat fiind ca prognozam o inflatie medie in acest an de 9,6 puncte procentuale si o crestere medie de salarii de 7,2%, avem avem deja prognozat pentru anul in curs o crestere reala negativa a salariilor, ceea ce, in mod normal ar pune presiune semnificativa asupra consumului si, chiar presupunand investitii destul de mari in acest an, vedem o incetinire semnificativa a cresterii economice la 3,2%, de la 5,6%. Ne asteptam ca Banca Nationala a Romaniei sa creasca rata de dobanda pana la 3,5%, undeva in a doua parte a acestui an, unde vedem cam varful ciclului. Totusi, trebuie sa mentionam ca, in conditiile unui control strict al lichiditatii, rata relevanta pentru costul creditelor, pentru costul banilor, va ramane rata de dobanda la facilitatea de credit cunoscuta si ca Lombard, care va fi de 4,5%”, a afirmat Ciprian Dascalu, la evenimentul „Romania incotro? Inflatia si prognoze macroeconomice pentru 2022”, organizat de Oxygen Events. El a subliniat ca, probabil, excesul de cerere va fi revizuit in jos „dupa ultimele date care au surprins negativ pe PIB si dupa ce vom vedea practic inflatia muscand din venitul disponibil”.
 
Jocul cu dobanda cheie, mai domol
La randul sau, Florian Libocor, economist sef la BRD considera ca „jocul cu dobanda cheie trebuie sa fie un pic mai domol”.
„Astfel de volatilitati sau fluctuatii pe dobanda cheie eu nu cred ca sunt benefice din punct de vedere al semnalului pe care il transmit in economie. Planurile de investitii nu se fac pe sase luni, se fac pe cel putin un an de zile, daca nu pe trei sau cinci ani de zile, cel putin cand este vorba despre investitii majore. Din punctul meu de vedere cred ca intelept ar fi sa abordam lucrurile un pic mai prudent. Am vazut cresterea de 50 de puncte de baza. Nu a fost neaparat o surpriza pentru ca am vazut ce se intampla in jur. Toata lumea se grabea sa urmeze tonul dat de Banca Centrala Europeana. Eu ma asteptam la mai multa prudenta. Banca Centrala Europeana, ca orice alta banca centrala, se poate insela si s-a mai intamplat de vreo doua ori in urma, daca nu ma insel. Astfel ca, apropo de profesionalism si apropo de capacitatea de a se insela reiterez ce am mai spus: daca in decembrie ai dat un mesaj calm avand la dispozitie date din toate structurile, din toate zonele, cele mai ample date si in ianuarie vii si imi spui ca am o problema, eu stau si ma intreb: 'Pe ce te bazezi?', vorba lui Moromete”, a spus Florian Libocor.
 
Politica nu mai are legatura foarte mult cu economia
Pe de alta parte, Florin Danescu, Presedinte Executiv al Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) a afirmat ca „politica nu mai are legatura foarte mult cu economia”.
„Vorbim si astazi numai despre energie, numai despre criza energetica, despre inflatia generata in principal de acest fenomen al crizei energetice, dar cred ca vor fi si reasezari ale finantelor lumii din perspectiva investitiilor, tocmai pentru a contracara efectul acesta al energiei si al miscarilor tectonice din jurul tarii noastre. Acesta este un lucru foarte important: Cum se vor reaseza investitiile, tocmai din perspectiva investitiilor in energie? Un alt lucru scot in evidenta, ca politica este reprezentarea cea mai sintetica a economiei. Constatam tot mai mult ca politica nu mai are legatura foarte mult cu economia, nu numai la noi, ci peste tot si cred ca acesta este unul dintre factorii cei mai importanti”, a spus Danescu.
Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei a hotarat in 9 februarie majorarea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 2,5% pe an, de la 2% pe an.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter