In ultima perioada, sectorul de constructii a fost cel mai afectat de directia economica si de investitii a tarii, peste care s-a suprapus eliminarea facilitatilor fiscale. In acest context, cele mai multe companii din domeniu s-au reorientat catre sectorul de investitii publice, unde, insa au intampinat o birocratie foarte mare, a declarat ing. Marius Lulea, prim-vicepresedintele AUR, cu prilejul participarii la Summitul Antreprenorilor Romani, organizat vineri, la Palatul Parlamentului, de Alianta pentru Unirea Romanilor (AUR). Inginerul a mai precizat ca bugetul pentru anul 2024, adoptat de Guvern, a fost construit nesustenabil, implicand obligatii pe care statul si le asuma, dar pe care nu le va onora.
Prezent la panelul dedicat domeniului constructiilor, presedintele AUR, George Simion, a precizat ca "transporturile, agricultura si constructiile trebuie sa functioneze ca un intreg, fiind foarte importante". Liderul AUR a mai spus ca atacul asupra sectorului constructiilor trebuie oprit, aratand ca AUR este printre putinele partide din Romania care detine specialisti in domeniu si vrea sa construiasca ceva durabil impreuna cu reprezentantii sectorului.
Mihai Enache, candidatul AUR pentru Primaria Capitalei, a punctat lipsa unui parteneriat real si de buna calitate intre domeniul constructiilor si statul roman, care, de fapt, au un obiectiv comun. Acesta a precizat ca isi doreste sa existe un parteneriat corect si orientat spre reusita intre cele doua parti.
Cei prezenti la discutiile din panelul dedicat constructiilor au aratat ca firmele care activeaza in acest domeniu se afla in fata unor provocari menite sa inchida sectorul, mentionand lipsa finantarii, dar si faptul ca bancile acorda credite din ce in ce mai greu. Printre problemele care au fost semnalate pe parcursul dezbaterii se afla necesitatea schimbarii legislatiei achizitiilor publice, lipsa de specialisti autorizati sau atestati, a unor produse de creditare favorabile antreprenorilor din domeniu, problemele care apar in accesarea functiei de finantare de la banci, dar si situatia salariilor mici ale muncitorilor din constructii, precizandu-se, in acest caz, ca este necesara o reducere a taxarii pe munca.
Firmele ar trebui sa aiba un singur control pe an, din partea statului
Presedintele AUR, George Simion, a mai subliniat, in cadrul discursului sustinut la Summitul Antreprenorilor Romani, ca este normal un singur control pe an al companiilor din partea institutiilor statului.
"Noi pledam pentru normalitate, si in tara noastra normalitate inseamna un singur control pe an din partea institutiilor statului roman. Inseamna creditare in conditii avantajoase pentru afacerile autohtone, care nu exporta capitalul. Si mai inseamna ceva care e trecut in Constitutie si nu se respecta: egalitate de sanse. Astazi, IMM-urile platesc taxe de sase ori mai mult decat o multinationala si lucrul acesta nu e corect. (…) Sunt 63 de institutii ale statului care au atributii de control in Romania. Sunt mult prea multe si, din pacate, munca in tara noastra e supraimpozitata, amendata, descurajata", a declarat George Simion.
Presedintele AUR a spus ca in programul de guvernare, AUR a propus, pentru primii 5.000 de lei, reducerea taxarii muncii de la 47% la 25% si incurajarea muncii, subliniind ca, odata ajuns la guvernare, AUR va taia ajutoarele sociale pentru toti cei care pot munci.
"In programul nostru de guvernare propunem pentru primii 5000 de lei reducerea taxarii muncii de la 47% la 25% si incurajarea muncii. Chiar daca este o masura nepopulara pentru unii si nu are nimeni curaj sa spuna ce trebuie facut cu subiect si predicat, noi am mai spus de-a lungul vremii niste adevaruri incomode si ne-am asumat niste lucruri care sunt greu de asumat. O sa va spun ca AUR, odata ajuns la guvernare, va taia ajutoarele sociale pentru toti cei care pot munci. Este timpul sa scapam de asistatii sociali care sunt sanatosi si care pot fi angajati in campul muncii. Cea mai mare problema pe care o au antreprenorii romani, pe langa institutiile de control care ii calaresc, le cer spaga si nu ii lasa sa se dezvolte, este exact forta de munca. Un nou contingent de 140.000 de cetateni din lumea a treia au primit permise de munca anul curent pentru ca nu mai gasesti oameni care vor sa munceasca in Romania, pentru ca munca este taxata, munca este descurajata, romanii sunt alungati peste hotare de aceste impozite si taxe, antreprenorii romani nu sunt creditati, nu sunt incurajati", a declarat presedintele AUR.
AUR a organizat vineri, 15 decembrie, la Palatul Parlamentului, "Summitul Antreprenorilor Romani", eveniment dedicat mediului de afaceri din Romania ce a reunit peste 2.000 de companii romanesti, care impreuna au peste 300.000 de angajati.