RO EN
The cart is empty

AEI: Pretul gazelor naturale va urma un trend descendent in urmatoarele luni

Asociatia Energia Inteligenta (AEI) le face o serie de recomandari consumatorilor industriali de gaze naturale, luand in calcul recentele evolutii de pe piata locala si cea internationala. Recomandarile de mai jos se refera la doua situatii. Prima situatie este cea in care contractul consumatorului de gaze naturale va expira in curand, iar cea de-a doua situatie este cea in care contractul consumatorului de gaze naturale este incheiat pe termen lung. In momentul de fata, in Romania, sunt aproximativ 188.000 de consumatori non-casnici, care au contracte incheiate cu 166 de vanzatori de gaze naturale (furnizori licentiati).
 
Contractele care expira pot fi negociate foarte avantajos
Daca va aflati in situatia in care contractul de aprovizionare expira in curand, este timpul sa le solicitati furnizorilor de gaze o oferta care sa se bazeze pe evolutia recenta a preturilor. Optim este sa va adresati unui numar cat mai mare de furnizori, recomandarea noastra este sa cereti oferte de la 10 furnizori de gaze. Pentru a-i alege, puteti consulta pagina urmatoare: https://portal.anre.ro/PublicLists/LicenteAutorizatiiGN. In baza ofertelor primite, exista doua modalitati in care puteti aborda negocierea. Una cu grad mai mare de risc, in care va recomandam sa incheiati un contract cu o valabilitate de numai sase luni. Astfel, puteti obtine in aceasta perioada un pret fix foarte avantajos in raport cu preturile pe care un consumator le platea anterior lunii aprilie 2020. Aceasta abordare prezinta riscul ca in situatia in care lucrurile vor reintra in normalitate in urmatoarele luni, preturile gazelor pot sa inceapa sa creasca din octombrie 2020, comparativ cu cele din vara si este posibil ca negocierea din octombrie sa va aduca niveluri mai mari. Insa, in situatia in care in toamna ne vom confrunta cu o revenire a pandemiei, pe fondul sezonalitatii previzionate de unii cercetatori pentru virusul COVID-19, puteti obtine din nou un pret avantajos, pentru perioada de iarna, la negocierea contractului pentru urmatoarele sase luni.
O alta abordare cu un grad mai mic de risc este incheierea unui contract pentru o perioada de 12 luni, prin care aveti garantia livrarilor pentru urmatorul an de zile si, de asemenea, puteti obtine un pret corect pentru aceasta perioada.
 
Si contractele mai vechi se pot renegocia favorabil consumatorilor
In cazul in care aveti contract incheiat la inceputul anului 2020 sau anterior, recomandarea Asociatiei Energia Inteligenta este sa solicitati furnizorului sau furnizorilor existenti renegocierea clauzelor pentru a va adapta la conditiile prezente. Avand in vedere situatia actuala, potrivit datelor AEI, cei mai multi dintre furnizori sunt in general deschisi unei renegocieri. Daca nu veti gasi insa o cale de dialog, in conformitate cu legislatia in vigoare, orice consumator poate sa renunte in termen de 21 de zile la furnizorul existent, mai ales daca in contractul existent nu a agreat clauze comerciale prin care se obliga sa achite anumite penalitati financiare directe sau indirecte in cazul in care reziliaza contractul inainte de termen. Recomandarea AEI este ca toti consumatorii care au contracte incheiate sa urmareasca incontinuu evolutia pietei si ori de cate ori considera ca pretul din contractul lor nu este unul corect, sa ii solicite furnizorului renegocierea acestuia sau in cazul in care nu gaseste intelegere la furnizorul sau, sa solicite noi oferte din piata. Este insa foarte important ca analiza pe care faceti privind pretul din contract sa fie una corecta, altfel puteti ajunge in situatia in care puteti agasa furnizorul cu pretentii nejustificate si sa-i determinati acestuia o aversiune fata de compania pe care o reprezentati. Mai departe, aceasta aversiune se poate rasfrange negativ asupra relatiei comerciale si poate conduce chiar la rezilierea contractului. Analiza trebuie sa se bazeze pe urmarirea trendului preturilor gazelor naturale pe bursele de gaze si sa includa daca este posibil si alte analize realizate pe piata de profil.
 
Recomandari generale ale AEI
In contextul in care s-au redus cantitatile de gaze consumate, dar a devenit imprevizibil si graficul de livrari din lunile urmatoare din cauza reducerii activitatii in diverse sectoare, observam tendinta unor furnizori de a impune contracte de tip take-or-pay si/sau contracte cu flexibilitate redusa zilnica/lunara, dar cu penalizari financiare importante pentru consumatori. AEI atrage atentia ca in anii precedenti contractele de gaze pentru consumatorii industriali erau in general destul de relaxate sub aspectul flexibilitatii lunare si adesea sub imboldul unui pret avantajos, furnizorii treceau cu vederea astfel de obligatii. In prezent, in contextul crizei actuale, care comporta o mare impredictibilitate asupra continuarii activitatii consumatorilor pe fondul restrictiilor sau al nivelului consumului astfel de contracte pot deveni foarte paguboase.
Consumatorii industriali au tendinta de a prefera preturi fixe ale gazelor naturale pe durata contractului. In aceasta perioada, cu evolutii impredictibile este foarte greu de stabilit un pret fix corect. Aceasta dificultate in a identifica un pret fix corect pentru o perioada de un an face ca in general furnizorii sa ofere preturi fixe mai mari, care sa le acopere eventualele erori. Recomandarea AEI pentru consumatori este ca in acest an sa renunte la aceasta abordare si sa aleaga o alta varianta din cele de mai jos, cu mentiunea ca acestea sunt abordari generale care trebuie sa fie analizate in mod particular de fiecare in parte si nu trebuie sa se limiteze doar la cele expuse:
1. O abordare care aduce un risc mai mic pentru consumatori este stabilirea a doua preturi fixe, unul pentru perioada de vara si altul pentru perioada de iarna;
2. O alta abordare cu un grad de risc mai mare este stabilirea unui pret variabil in functie de evolutia lunara a pretului pe bursele de gaze;
3. Intre cele doua abordari se pot crea diverse combinatii astfel incat consumartorii sa isi asigure un pret corect la gaze coroborat cu nivelul de risc acceptat.
AEI le recomanda consumatorilor sa incheie contracte cu durata de un an, care sa aiba clauze flexibile in ceea ce priveste graficul de livrari, cu modalitati si termene de plata specifice posibilitatilor si cu un pret stabilit in functie de apetitul de risc (consumatorii cu apetit ridicat de risc – pret coroborat cu pretul lunar de pe bursele de gaze; pentru consumatori cu apetit redus de risc – un pret fix).
 
Scurta privire in viitor
Pretul gazelor va urma un trend descendent in urmatoarele luni, trend care probabil se va schimba peste sase luni cand vom asista la cresteri, ca urmare a majorarii cererii, dar si a vanzarii pe piata a hidrocarburilor din depozite (acest lucru va adauga pretului gazelor costurile cu inmagazinarea).
Clauzele unui contract: pret, grafic de livrari, termenele si modalitatea de plata, durata contractului etc. sunt elemente care trebuie adaptate de la consumator la consumator, neputand sa stabilim ad-hoc abordari unice la nivelul tuturor clientilor, mai ales intr-o perioada atat de imprevizibila. Trebuie sa luam in considerare ca nimeni nu stie exact cat va dura starea de urgenta din Romania, nu stim daca in toamna virusul nu va reveni si nu vor aparea din nou masuri de distantare sociala, nu stim exact vor fi efectele crizei economice si asa mai departe. Daca ne focusam pe certitudinile pe care le putem avea in acest context plin de incertitudini, cu siguranta, cu totii vom avea mai mult de castigat.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter