RO EN
The cart is empty

INS: Scadere de 7,6% a volumului lucrarilor de constructii

Expertii Institutului National de Statistica (INS) au confirmat un trend ascendent al volumului lucrarilor de constructii in luna mai a anului in curs doar in ceea ce priveste baza de comparare secventiala, insa datele pozitive nu au inversat, dupa cum se estima initial, trendul continuu de regres, specific primelor cinci luni ale acestui an. Astfel, in intervalul ianuarie-mai 2013, piata autohtona de constructii se afla tot in recesiunea tehnica in care intrase in ultimul trimestru al anului trecut, iar pierderile s-au agravat ca amploare, intrucat s-a constatat un nou declin, observat la nivelul celor doua metode de raportare. Potrivit datelor publicate de INS, in perioada 1 – 31 mai 2012, comparativ cu intervalul similar al anului anterior, volumul lucrarilor de constructii, serie bruta, a scazut cu 8,9%. Pe elemente de structura s-au inregistrat diminuari la lucrarile de constructii noi (-19,6%), reflectate cu precadere de lipsa investitiilor si de stagnarea unor programe guvernamentale (mai ales de infrastructura), ceea ce a modificat si in continuare structura anterioara a pietei, deoarece au avut loc cresteri la lucrarile de reparatii capitale (+25,2%) si la cele de intretinere si reparatii curente (+8,9%). Pe obiecte de constructii, indicele analizat a scazut atat in cazul cladirilor rezidentiale (-22,2%), precum si in cel al imobilelor nerezidentiale si al constructiilor ingineresti, unde volumul lucrarilor de constructii a regresat cu -15,6%, respectiv cu -4,7%, reflectand conditiile determinate de regresul fondurilor alocate pentru asemenea investitii. Potrivit aceleiasi baze de raportare, insa ca serie ajustata, volumul lucrarilor de constructii s-a restrans cu -10,7%, singura diminuare fiind evidentiata la lucrarile de constructii noi (-21,1%). La lucrarile de reparatii capitale si la cele de intretinere si reparatii curente s-au inregistrat salturi de +22,2%, respectiv de +7,4%. Pe obiecte de constructii s-a consemnat o depreciere la imobilele rezidentiale (-26,2%), in timp ce la cladirile nerezidentiale a avut loc un regres cu -13,1%, iar la constructiile ingineresti documentul INS reflecta o scadere de -8,3%. 
Ponderare a trendului ascendent initial pe segmentul rezidential
Consultand sursa datelor analizate de INS – si anume valoarea lucrarilor de constructii realizate in antrepriza, in toata tara, pe elemente de structura si obiecte de constructii – se observa ca firmele din bransa au reusit, in lunile ianuarie-mai 2013, sa efectueze lucrari cu o pondere de 92,8% din nivelul perioadei similare a anului anterior (ca serie bruta) sau de 92,4% (in ceea ce priveste seria ajustata), ceea ce inseamna ca, in pofida eforturilor de redresare, oportunitatile existente in conditiile economice din prezent sunt tot mai reduse (atat ca numar, cat si valoric), observandu-se si o acutizare a competitiei. Totodata, se poate remarca si ca structura actuala a cererii este diferita fata de cea din primele cinci luni ale anului 2012 si a impus o reorientare a activitatii cu precadere spre reparatiile capitale, in detrimentul altor categorii de proiecte. Astfel, lucrarile de constructii noi s-au efectuat la o cota actualizata de 83,3% ca serie ajustata (sau 82,5% ca serie bruta), in favoarea celor de intretinere si reparatii curente (zugravire/vopsire), cu valoare adaugata mai redusa (acestea s-au realizat in proportie de 107,2% - ca serie ajustata sau de 119,7% - ca serie bruta, in raport cu aceeasi perioada a anului anterior). Totodata, se observa ca volumul lucrarilor de reparatii capitale (la randul lor, executate preponderent in intervalul 2009-2011) a redevenit cel mai consistent, intrucat in ianuarie-mai 2013 s-a realizat o cota de 135,3% ca serie ajustata si de 132,7% ca serie bruta, din nivelul aferent primelor cinci luni din 2012. In acelasi timp, pe obiecte de constructii, singurul segment cu un randament optim a fost constituit de cel al edificarii imobilelor rezidentiale (101,1% in raport cu ianuarie-mai 2012, tot ca serie ajustata sau 100,9% ca serie bruta), insa tendinta initiala de majorare s-a ponderat vizibil. In cazul cladirilor nerezidentiale se constata o diminuare a indicatorului, ca urmare a deprecierii volumului lucrarilor de constructii (cu un regres de -2,3% fata de ianuarie-mai 2012). Practic, pentru domeniul nerezidential, datele actuale indica ponderi de 97,7% din cota aferenta aceleiasi perioade din 2012, ca serie ajustata sau de 94,7%, ca serie bruta. In ceea ce priveste constructiile ingineresti, al caror indicator a ajuns in perioada 1 ianuarie – 31 mai 2013 la un nivel extrem de scazut, se pare ca decalajul incepe sa fie consistent, in conditiile unei pierderi de -11,3%. La acest capitol, cota potrivit seriei ajustate a fost de 88,7% din volumul lunilor ianuarie-mai 2012, iar cea calculata conform seriei brute s-a plasat la 91%.
Sporire secventiala a indicatorului in luna mai
Potrivit specialistilor INS, in mai 2013, volumul lucrarilor de constructii – calculat ca serie ajustata – s-a majorat cu 3,1% in comparatie cu aprilie a.c. "Pe elemente de structura s-au inregistrat cresteri ale activitatii in cazul tuturor componentelor analizate, respectiv la lucrarile de reparatii capitale (+20,1%) si la cele de constructii noi (+5,4%), precum si la operatiunile ce presupun proceduri de intretinere si reparatii curente (+2,3%). Analizand obiectele de constructii, a fost raportata, astfel, o singura scadere la cladirile nerezidentiale (-8,4%), iar la constructiile ingineresti si la imobilele rezidentiale s-au consemnat sporiri ale volumului lucrarilor de +11,4% si de +5,9%", se subliniaza in comunicat. Din punct de vedere al seriei brute, raportul INS evidentiaza ca datele secventiale aferente lunii mai a.c. reflecta o sporire de +23,7%, evidentiata la toate elementele de structura, respectiv: la lucrarile de reparatii capitale (+36,5%), la cele de constructii noi (+22,4%), precum si in cazul lucrarilor de intretinere si reparatii curente (+20%). Pe obiecte de constructii, s-a consemnat o majorare la constructiile ingineresti (+39,9%), insa la cladirile rezidentiale si la cele nerezidentiale au fost remarcate diminuari de mica amploare (-2,7% fiecare), ceea ce a modificat intrucatva tendinta secventiala pozitiva. „In perioada 1 ianuarie – 31 mai 2013, comparativ cu acelasi interval din 2012, volumul lucrarilor de constructii, serie bruta, a scazut cu -7,2%. Pe elemente de structura s-au inregistrat cresteri la lucrarile de reparatii capitale (+32,7%) si la lucrarile de intretinere si reparatii curente (+9,7%). La lucrarile de constructii noi, volumul lucrarilor de constructii a regresat cu -17,5%. Pe obiecte de constructii, acest indicator a progresat la cladirile rezidentiale cu +0,9%, dar la constructiile ingineresti si la cladirile nerezidentiale, volumul lucrarilor de constructii a scazut cu -9%, respectiv cu -5,3%. In acelasi interval, volumul lucrarilor de constructii, serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier, s-a depreciat cu -7,6%, diminuarea fiind evidentiata numai la lucrarile de constructii noi (-6,7%). Astfel, in cazul lucrarilor de reparatii capitale si la cele de intretinere si reparatii curente s-au inregistrat salturi de +35,3%, respectiv de +7,2%. Pe obiecte de constructii s-au inregistrat scaderi atat la constructiile ingineresti (-11,3%), cat si la cele nerezidentiale (-2,3%), iar la imobilele rezidentiale s-a raportat o majorare de +1,1%”, se mai arata in comunicatul INS.
***
Potrivit INS, "cercetarea statistica este de tip selectiv, tipul de sondaj utilizat si procedeul de extragere a esantionului fiind cel al sondajului stratificat cu selectie aleatoare simpla, fara revenire in cadrul fiecarui strat, in care variabilele de stratificare sunt reprezentate de activitatea economica si clasa de marime a intreprinderii in functie de numarul de salariati. Datorita necesitatilor privind comparabilitatea rezultatelor atat pe grupe de activitati omogene, cat si la nivel de intreprindere de la o perioada la alta, categoria operatorilor economici cu potential economic ridicat (firme cu 50 de salariati si peste) se cerceteaza exhaustiv. Baza de selectie a esantionului asigura o reprezentativitate calculata dupa cifra de afaceri de 94,2% din multimea totala a unitatilor active. Datele se colecteaza de la circa 1.900 de operatori economici cu activitate principala de constructii. Eroarea maxim admisa a estimatiilor este de ± 3%. De asemenea, datele anuntate sunt provizorii si pot fi revizuite periodic, pe baza rectificarilor ce se efectueaza retroactiv de catre operatorii economici din esantion". De asemenea, Indicii lucrarilor de constructii pe total se calculeaza ca medie aritmetica ponderata a indicilor pe elemente de structura sau a indicilor pe obiecte de constructii. Ponderile utilizate la agregare sunt determinate pe baza cifrei de afaceri, conform rezultatelor Anchetei Structurale in Intreprinderi din anul de referinta (2010). Informatii suplimentare, la www.insse.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter