RO EN
The cart is empty

GUVERN: OUG pentru restructurarea Executivului in 16 ministere

Miercuri, 6 noiembrie 2019, la Palatul Victoria, a avut loc – asa cum a subliniat premierul Ludovic Orban – primul briefing guvernamental, dupa prima sedinta de Guvern a Executivului investit de Parlament (anterior, s-a derulat o sedinta strict informala, prezidata de seful statului). Pe ordinea de zi au fost doua acte normative, respectiv o ordonanta de urgenta in prima lectura, care vizeaza situatia minerilor blocati in minele de la Uricani si Paroseni, precum si o ordonanta de urgenta (adoptata de membrii Executivului) privind unele masuri la nivelul administratiei publice centrale si pentru modificarea si completarea unor acte normative, care se refera, de fapt, la restructurarea Guvernului.
Dupa incheierea sedintei, Ludovic Orban, prim-ministru al Guvernului Romaniei, a relatat ca, in acord cu presedintele Klaus Iohannis (care a fost prezent si la aceasta intrunire a Executivului), a transmis la Bruxelles propunerea a doi candidati pentru functia de comisar european, in persoana europarlamentarilor Adina Valean si Siegfried Muresan. Urmatoarea etapa in aceasta directie va fi stabilirea unui calendar pentru audierea acestora in Parlamentul Romaniei. De asemenea, premierul a subliniat ca i-a numit in functiile de sef al cancelariei premierului si secretar general al Guvernului pe Ionel Danca si Antonel Tanase (cel din urma incepandu-si activitatea din data de 8 noiembrie a.c.).
In continuare, despre cele doua OUG adoptate in sedinta, a vorbit noul sef al cancelariei prim-ministrului, care a aratat mai intai ca intrucat „a fost o sedinta extraordinara, nu a existat timpul necesar pentru punerea lor in dezbatere publica”.
„Noul Guvern a aprobat in sedinta ordonanta de urgenta privind unele masuri la nivelul administratiei publice centrale si pentru modificarea si completarea unor acte normative. Pe scurt, vorbim despre restructurarea Guvernului, ceea ce implica reducerea numarului de ministere la 16 in actualul Guvern, care a insemnat modificarea mai multor acte normative. La nivelul Ministerului Finantelor Publice, se preia in subordine Oficiul National al Jocurilor de Noroc de la Secretariatul General al Guvernului, precum si Oficiul National pentru Combaterea si Prevenirea Spalarii Banilor, iar Compania Nationala Loteria Romana trece in subordinea Ministerului Economiei, ca urmare a acestor schimbari. In ceea ce priveste Ministerul Economiei si Mediului de Afaceri, aici avem comasarea mai multor ministere: Ministerul Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Ministerul Turismului, care se desfiinteaza, Ministerul Energiei, care se desfiinteaza, iar atributiile si structurile acestor ministere sunt preluate de Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri. In cazul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, de asemenea, avem de-a face cu o reorganizare a acestuia, prin comasare cu Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale. Agentia pentru Agenda Digitala, care se afla la Ministerul Comunicatiilor, devine Autoritate pentru Digitalizarea Romaniei la nivelul Secretariatului General al Guvernului. Alte modificari importante: la nivelul Ministerului Educatiei si Cercetarii are loc reorganizarea Ministerului Educatiei Nationale, prin preluarea activitatii si structurilor specializate de la Ministerul Cercetarii si Inovarii, activitati si structuri care vor fi coordonate de un secretar de stat. Aceasta prevedere a fost inclusa in textul ordonantei de urgenta pentru a evidentia, in mod distinct, importanta domeniului cercetarii si inovarii in cadrul structurii noului Minister al Educatiei si Cercetarii. La nivelul Ministerului Muncii si Justitiei Sociale se schimba denumirea in Ministerul Muncii si Protectiei Sociale. Se infiinteaza Autoritatea Nationala pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati, Copii si Adoptii, prin preluarea activitatilor si atributiilor de la Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Dizabilitati si de la Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie. Noua Autoritate pentru Persoanele cu Dizabilitati, Copii si Adoptii va fi condusa de un presedinte cu rang de secretar de stat. In cadrul Secretariatului General al Guvernului, se infiinteaza Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni, de asemenea, Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei si Departamentul pentru relatia cu Parlamentul; un alt departament este cel pentru relatia cu Republica Moldova si, in plus, sunt transferate in subordinea SGG companiile Transelectrica si Transgaz”, a explicat Ionel Danca. Informatii suplimentare, la www.gov.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter