RO EN
Košík je prázdný

VDMA: 60% dintre firme sunt afectate de intreruperi ale lanturilor de aprovizionare

Un sondaj-fulger realizat de asociatia producatorilor de echipamente din Germania (VDMA) releva faptul ca sectorul de inginerie mecanica este tot mai afectat de epidemia generata de noul coronavirus. Cercetarea releva, printre altele, inclusiv faptul ca activitatea a peste 60% din companii este ingreunata de perturbarile aparute la nivelul lanturilor de aprovizionare. Situatia este generata si de faptul ca domeniul respectiv functioneaza pe baza unei retele globale extrem de complexe, care contribuie in mod esential la adaugarea valorii. Dereglarile sunt tot mai vizibile, dupa cum observa majoritatea dintre cei 1.000 de manageri intervievati, la momentul actual cele mai mari ingrijorari fiind produse de China si Italia. Din pacate, doar o parte dintre problemele respective pot fi solutionate prin folosirea unor furnizori alternativi de piese. Acelasi studiu mai releva faptul ca trei sferturi dintre companiile care nu au resimtit inca efectele negative ale actualei crize se asteapta sa le experimenteze in urmatoarele trei luni. Pentru a evita viitoare blocaje, expertii din domeniu considera ca este vital ca marfurile sa continue sa circule liber in Uniunea Europeana, iar personalul care face naveta, in special cel tehnic, sa poata trece fara probleme granitele statelor membre. Cu privire la anunturile de stopare a productiei anumitor fabrici din industria auto, oficialii VFMA au afirmat ca atat timp cat unitatile respective nu sunt complet inchise, furnizorii de echipamente nu vor intrerupe livrarile de masini/sisteme si nici operatiunile de service. Cu toate acestea, exista o legatura de directa proportionalitate intre restrictiile impuse partenerilor si severitatea cu care va fi afectat domeniul echipamentelor. O alta concluzie a cercetarii este aceea ca inertitudinea instalata actualmente va afecta rezultatele din 2020, peste 70% dintre firme urmand sa se confrunte cu scaderi ale incasarilor (la 45% dintre acestea, este de asteptat ca diminuarile sa fie mai mari de 10%). De asemenea, o alta provocare este cea legata de reducerile de personal, ce vor lovi mai ales firmele de dimensiuni medii. In fine, o consecinta de nedorit s-ar putea concretiza prin anularea planurilor de investitii aferente anului in curs. Oficialii VDMA impartasesc temerile managerilor din industrie conform carora ajutoarele de stat nu vor fi suficiente pentru a compensa efectele negative ale epidemiei. De aceea, se impune ca autoritatile publice sa adopte masuri urgente, cum ar fi: anularea penalitatilor pentru intarzierile la plata impozitului pe venit si taxelor corporative, respectiv a celor pe vanzari; extinderea nivelului de reportare a pierderilor, in vederea diminuarii poverii fiscale; simplificarea regulilor de depreciere.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter