RO EN
Košík je prázdný

UNACEA: Investitiile publice ample ar determina sustinerea cresterii

Oficialii asociatiei italiene ce reuneste interesele companiilor implicate in sectorul utilajelor de constructii UNACEA au dat publicitatii un nou raport potrivit caruia vanzarile de echipamente specifice pe piata locala s-au majorat cu 19% in primul trimestru din 2015, confirmand inclusiv continuarea trendului ascendent din ultima parte a anului trecut, insa datele revizuite pentru 2014 indica o scadere de 1% a exportului, ceea ce impune orientarea mai explicita a fabricantilor spre piata interna. Astfel, in perioada analizata, reprezentata de 1 ianuarie – 31 martie 2015, beneficiarii italieni au cumparat 1.605 utilaje (+19% fata de trimestrul intai din 2014), din care 1.556 de unitati pentru efectuarea lucrarilor de sapaturi (+16%) si 49 de echipamente destinate executiei operatiunilor de infrastructura rutiera (+390%).
Referindu-se la aceste date, Paolo Venturi, presedintele UNACEA, a explicat ca, inclusiv in contextul actual, prudenta continua sa fie o atitudine potrivita, in detrimentul entuziasmului nejustificat. „Rezultatele din primul trimestru confirma o ascensiune, insa numarul de utilaje comercializate ramane si in continuare foarte redus. Ceea ce se observa, fara niciun dubiu, este faptul ca livrarile de echipamente s-au diminuat cu o cota cumulata de 80% in ultimii sapte ani, iar trendul actual, de recuperare timida a pierderilor, ar trebui sa fie consolidat pe baze sustenabile. Acesta este motivul pentru care pledam pentru implementarea unui program coerent de solutionare a problemelor induse de instabilitatea hidrologica, acesta urmand sa impulsioneze vanzarile de echipamente performante, specializate in vederea efectuarii lucrarilor de consolidare. Mai mult, asteptam detalii cu privire la planul extins de investitii publice, din urmatorii trei ani, anuntat de ministerul italian al infrastructurii si transporturilor, cu speranta de a initia cateva proiecte, insuficiente dar consistente, realizate cu tehnologiile avansate pe care le produce industria italiana de profil. Din pacate, pana in prezent, nu am primit nicio informatie actualizata, referitoare la aceste programe, de la autoritatile guvernamentale din Roma”, a precizat oficialul organizatiei.
Scadere a exportului si majorare a importului, ce pericliteaza afacerile furnizorilor italieni
Potrivit informatiilor institutului de statistica din Italia (Istat), in intervalul de referinta, reprezentat de cele 12 luni din 2014, exportul de echipamente din Italia a fost de 2,46 miliarde euro, in scadere cu 1% pe baze de calcul anuale. Pe categorii, cel mai mult s-a diminuat exportul de utilaje pentru forare (-33%), urmat de operatiunile comerciale specifice cu masini de preparare a betonului (-6%), de exportul de utilaje destinate infrastructurii rutiere (-4%), respectiv de cel aferent masinilor utilizate la sapaturi (-1%). Rezultate pozitive s-au consemnat, insa, la echipamentele de concasare livrate in afara granitelor Italiei (+19%) si la macaralele turn (+17%). In acelasi timp, importurile au sporit cu 25%, pana la 545 milioane de euro. Balanta comerciala a evidentiat, totusi, un surplus de 1,91 miliarde euro, chiar daca a regresat cu 7% fata de 2013.
In ceea ce priveste perspectivele, oficialii UNACEA continua sa se bazeze pe datele unui studiu elaborat de institutul Off-Highway Research, potrivit caruia vanzarile globale de echipamente pentru constructii au generat, la nivelul lui 2014, incasari de 81 miliarde euro pentru firmele specializate, in scadere cu 2% comparativ cu precedentele 12 luni. Aceeasi cercetare indica faptul ca in 2015 este posibila totusi o crestere a pietei mondiale de utilaje, de cel mult 5%, pana la maximum 86 miliarde euro. Informatii suplimentare, la www.unacea.org

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter