RO EN
Košík je prázdný

ROBERT BOSCH estimeaza cresterea cu peste 8% a afacerilor din acest an

Inaugurarea celor doua fabrici pe care grupul Robert Bosch le construieste la Blaj si Cluj-Napoca vor determina o crestere cu 8,3% a cifrei de afaceri din 2013 a companiei, reprezentantii subsidiarei locale a grupului german estimand realizarea unor vanzari totale de 195 milioane de euro in acest an. Unitatile, ce au necesitat investitii totale de 120 milioane de euro, vor deveni operationale in luna iunie (cea de la Blaj) si in ultimul trimestru al anului (fabrica din Cluj-Napoca) si pentru utilizarea noilor capacitati Bosch va angaja circa 600 de persoane. In 2012, compania a realizat o cifra de faceri totala de 180 milioane de euro, cu 4,5% sub nivelul consemnat in 2011, la finele anului trecut societatea avand peste 1.400 de salariati la nivelul tuturor diviziilor de activitate. Pe plan local, Robert Bosch deruleaza operatiuni in cadrul a patru domenii, respectiv tehnologie auto, industriala, pentru constructii si energie, precum si bunuri de larg consum. "Suntem multumiti de evolutia pe care compania a inregistrat-o in 2012 in Romania. Acesta este motivul pentru care dorim sa ne extindem la nivel national si sa continuam sa investim aici", a declarat Brigitte Eble, reprezentantul grupului Bosch in Romania. Tehnologia auto a constituit principalul motor al cresterii afacerilor locale ale producatorului german.
 
Evolutie optima a vanzarilor de scule electrice, datorita noilor produse
Divizia de scule electrice din cadrul Robert Bosch Romania a inregistrat o usoara crestere a vanzarilor in 2012, in pofida conditiilor dificile de pe piata de profil care s-a contractat, potrivit datelor companiei, cu pana la 15% fata de nivelul din 2011. "Am reusit sa ne mentinem cota de piata la nivel national datorita inovatiilor si a gamei complete de produse. Circa 40% din vanzarile realizate anul trecut au fost obtinute datorita comercializarii echipamentelor inovatoare lansate pe piata de cel mult doi ani, in special in domeniul sculelor cu acumulatori pe baza tehnologiei Litiu-Ion", a declarat Mircea Georgescu, directorul diviziei de scule electrice din cadrul Robert Bosch Romania. Pentru anul in curs, managerul estimeaza o crestere usoara a vanzarilor. Din punct de vedere al principalelor canale de distributie a uneltelor, oficialii companiei au observat o crestere importanta a ponderii sculelor electrice comercializate prin intermediul retelelor de bricolaj in detrimentul uneltelor profesionale, livrate prin dealeri specializati. Avand in vedere reorientarea clientilor catre comertul online, s-a luat decizia inaugurarii, la finele lunii iunie, a zece magazine virtuale. De asemenea, suportul online va fi utilizat si pentru instruirea utilizatorilor.
 
Crestere a cotei de piata pentru divizia de termotehnica
Divizia de termotehnica din cadrul Robert Bosch Romania a inregistrat o crestere cu 3% a cotei de piata in 2012, numai doua companii specializate reusind o astfel de performanta in contextul dificil din domeniu. Din punct de vedere al structurii vanzarilor, aproximativ jumatate din cifra de afaceri a diviziei (49%) se datoreaza comercializarii sistemelor de incalzire, in timp ce echipamentele ce utilizeaza energii regenerabile au o pondere de 20% din livrari. Sistemele utilizate in sectorul industrial si comercial au o cota de 10% din afaceri, diferenta fiind generata de celelalte sortimente din oferta in ponderi aproximativ egale. Potrivit datelor Bosch, piata locala a centralelor termice murale s-a inscris pe un trend descrescator, in 2012 fiind comercializate circa 135.000 de unitati. "Am inregistrat o dublare a numarului de centrale in condensare livrate anul trecut, insa acestea reprezinta numai 12% din totalul pietei. Evolutia optima a acestor echipamente s-a datorat in special lansarii pe piata a unor sisteme low-cost, din partea tuturor producatorilor specializati, insa si cresterii interesului clientilor pentru utilizarea de tehnologii ecologice, care sa permita reducerea consumului de energie", a declarat Adrian Balsanu, managerul diviziei de termotehnica din cadrul Robert Bosch Romania. Compania este lider pe piata din Europa in productia de cazane de incalzire si de preparare a apei calde menajere, in Romania importand echipamente marcile Bosch si Buderus.
 
Rezultate financiare favorabile la nivel de grup
Vanzarile realizate de grupul german Robert Bosch in 2012 s-au situat la 52,5 miliarde euro, fiind consemnata o crestere cu 1,9% fata de nivelul celor 12 luni anterioare. Numarul angajatilor companiei a crescut usor, in prezent in cadrul Bosch fiind angajate 305.900 de persoane. Anul trecut, holdingul a alocat circa 8 miliarde euro pentru investitii, din care 4,8 miliarde euro pentru cercetare si dezvoltare si 3,2 miliarde euro pentru investitiile in active fixe. Pentru anul in curs, conducerea grupului estimeaza o crestere cuprinsa intre 2% si 4% a cifrei totale de afaceri si are in vedere continuarea masurilor pentru cresterea veniturilor, reducerea costurilor fixe, realizarea de noi investitii si achizitii. Informatii suplimentare, la www.bosch.com.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter