RO EN
Košík je prázdný

KOPPEL: Se impune inlocuirea ascensoarelor cu un grad sporit de uzura

Societatea Koppel AW Romania Ascensoare (din Bucuresti), in calitate de subsidiara a concernului de origine italiana cu acelasi nume, a accesat piata autohtona in 2003, fiind specializata in instalarea, intretinerea si reparatiile ascensoarelor, lifturilor, platformelor de ridicare si scarilor mobile. „Pe plan intern, numarul imobilelor rezidentiale si de birouri care ar implica instalarea ascesoarelor are inca un nivel ridicat, bazat pe recuperarea decalajului fata de statele din Europa de Vest. Cu toate acestea, pe fondul lipsei sprijinului din partea sistemului bancar si al retragerii unui volum mare de capital strain din tara, cererea nu a gasit un raspuns adecvat din 2009 pana in prezent. Astfel, intr-un moment inca marcat de recesiune economica si financiara, evolutia pietei de profil in lunile urmatoare nu poate fi estimata cu exactitate. Consider ca in sector vor exista perspective optime pentru comercializarea si instalarea ascensoarelor atunci cand institutiile bancare isi vor relua rolul de a interveni cu instrumente financiare in sprijinirea investitiilor aflate in dezvoltare. In pofida faptului ca nu exista date precise, estimam ca piata specifica din Romania nu a depasit 100 milioane de euro in 2011, valoarea respectiva fiind consecinta scaderilor repetate din intervalul 2008-2009, a caror recuperare va depinde de starea generala a economiei si, in special, a sectoarelor financiar si imobiliar. In ceea ce priveste activitatea din 2010 pana in prezent, bransa autohtona de ascesoare/lifturi s-a confruntat cu diminuari semnificative ale comenzilor, acest lucru reflectandu-se si in cadrul companiei noastre. In intervalul de referinta au existat fluctuatii ale comenzilor, insa au aparut anumite oportunitati, mai ales in sectorul privat si nu numai. In viitor, este necesara adoptarea unor masuri eficiente pentru inlocuirea ascensoarelor existente (al caror grad de uzura este sporit), precum si pentru punerea in siguranta a celor care nu vor fi schimbate, fapt ce ar putea contribui la dinamica pietei. In ceea ce priveste activitatea proprie, volumul livrarilor din 2010 s-a situat un nivel ce depaseste usor jumatatea comenzilor din intervalul de crestere economica (2005-2009), inregistrand o oarecare majorare in 2011. Totodata, pentru anul in curs preconizam o crestere moderata in comparatie cu anul trecut. In pofida contextului economic, in ultimii ani, societatea noastra a efectuat investitii constante - in special in domeniul certificarii sistemelor -, in 2012 fiind planificate operatiuni de pregatire tehnica si comerciala a personalului. Daca inainte de 2009 principala dificultate intampinata era aceea de a identifica angajati adecvati, specialisti in domeniul instalarii ascensoarelor noi, in prezent asistam la o situatie diametral opusa, insa cu un management inca deficitar. Mai mult, spre deosebire de alte piete de desfacere pe care actionam, gasim in sistemul judiciar din Romania un sprijin mult mai prompt in caz de litigiu decat in alte state. Din pacate, problema generala pe plan autohton este reprezentata de birocratia din administratie, inadecvata pentru o tara moderna, care ar trebui sa sprijine afaceri in loc sa le exploateze pana la sufocare”, a declarat Giuseppe Iotti, presedinte al Koppel AW Romania Ascensoare. Societatea isi desfasoara activitatea cu preponderenta in Capitala, zona ce reprezinta circa jumatate din valoarea pietei autohtone. Cu toate acestea, printr-o retea de parteneriate cu firme locale, livrarile se efectueaza la nivel nationale, in prezent fiind derulate instalari si contracte de intretinere in Cluj, Iasi, Arad, pe litoralul Marii Negre si in polii comerciali principali din tara. Deoarece compania nu opereaza cu interventii standard, nu exista un stoc de piese de schimb care sa justifice crearea unui depozit, insa poate onora orice comanda in aproximativ doua luni. Informatii suplimentare, la www.ascensori-parma.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter