RO EN
Košík je prázdný

GDMR: Presiunea pe preturi nu ocoleste sectorul utilajelor de ridicat

Compania GD Masini de Ridicat (GDMR), furnizor de utilaje si echipamente din domeniul tehnicii de ridicare si manipulare a marfurilor cu sediul in Cluj-Napoca, a incheiat anul 2017 cu o cifra de afaceri de 3,65 milioane de euro. Conform datelor firmei, vanzarile din primele sase luni ale acestui an se situeaza usor sub nivelul din 2017, printre cauze aflandu-se lipsa predictibilitatii si stabilitatii fiscale. Principalul domeniu de activitate a GDMR este reprezentat de proiectarea, fabricarea, montajul si service-ul de poduri rulante, macarale industriale, platforme de ridicare a marfii, electropalane, echipamente hidraulice, dispozitive de ridicat cu vaccum si diverse alte sisteme de ridicare si manipulare.
Interviu cu ing. Ovidiu Krisan (51 de ani), directorul general al GD Masini de Ridicat, manager cu o experienta de 15 ani pe piata de masini si utilaje.
 
- Care sunt principalele tendinte in domeniu, din punct de vedere tehnic?
- Se observa o tendinta de divizare mai marcanta a pietei de echipamente industriale de ridicat. O categorie este cea a utilajelor clasice, care se adreseaza firmelor mici si mijlocii, si care muta sarcina din punctul A in punctul B, fara nimic sofisticat. Acesta este inca segmentul cel mai mare, dar cu o tendinta clara de micsorare. Cauza este reprezentata de situatia economica a firmelor mici si mijlocii, unde se observa o stagnare investitiilor. Mai exista, insa, un alt segment al echipamentelor mai complexe si mai scumpe, care sunt tot mai solicitate de utilizatori. Printre echipamentele mai sofisticate se afla podurile rulante cu functii inteligente, ce incorporeaza mijloace electronice de monitorizare si control care permit utilizarea lor pentru a manipula sarcinile in conditii mai sigure, mai productive si pentru a optimiza costurile. Evident sunt mai scumpe, ceea ce explica de ce piata romaneasca nu a manifestat interes pentru ele. Dar lucrurile par sa se schimbe, sunt firme in Romania care au ajuns la cultura tehnica necesara si isi permit asemenea investitii.
 
- Ce dificultati intampinati pe piata locala de constructii?
- Majoritatea produselor noastre sunt de calitate premium, ca atare nu pot fi foarte ieftine. Antreprenorii, daca intra in sarcina lor echiparea viitoarelor unitati de productie cu macarale sau poduri rulante, au tendinta, poate fireasca, de a cauta cea mai ieftina oferta. Iar piata romaneasca nu duce lipsa de firme care pot livra asemenea produse, dar, din pacate, de multe ori de o calitate indoielnica, fiind extrem de greu de concurat cu ele. De cele mai multe ori, insa, solutiile ieftine nu sunt si cele mai bune pentru beneficiarul final.
 
- Ce obiective aveti stabilite, in acest context?
- Viziunea noastra este inspre un viitor in termen de generatii, nu pentru perioade scurte - trimestriale sau anuale - ale afacerii. Societatea noastra a crescut constant si a reusit sa se impuna prin rezultatele sale. Astfel, ne dorim dezvoltarea durabila si sustenabila a firmei noastre respectand permanent reglementarile si legislatia aplicabile, dar si mediul inconjurator. De asemenea, ne dorim sa asiguram si in continuare un mediu de lucru adecvat pentru sanatatea si securitatea angajatilor nostri.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter