RO EN
Košík je prázdný

BERGERAT MONNOYEUR: Crestere de pana la 20% a afacerilor, in 2012

Vanzarile de utilaje anuntate pentru 2012 vor inregistra o crestere cuprinsa intre 10% si 20%, dupa ce in 2011 piata aproape s-a dublat, estimarile fiind, in ansamblu, pozitive, potrivit reprezentantilor companiei Bergerat Monnoyeur, dealer exclusiv al utilajelor pentru constructii Caterpillar in Romania. "Totusi, marile proiecte de infrastructura se deruleaza cu greu, iar banii care vin de la Uniunea Europeana pentru dezvoltare si competitivitate ajung, in mare parte, la constructori care nu au o directie foarte clara in ceea ce priveste masinile cumparate", a declarat Ana Nedelcu, director de marketing al companiei. Anul trecut Bergerat Monnoyeur a vandut, in total, mai mult de 300 de utilaje noi si alte peste 100 second-hand, in contextul in care, la nivelul intregii branse, s-au realizat vanzari de maximum 1.500 de echipamente pentru constructii, de unde rezulta o cota de piata de peste 23% a firmei. "Perioada dificila cauzata de criza economica a fost in mare parte depasita, insa in toata aceasta perioada am incercat sa oferim clientilor produse si servicii adaptate cerintelor actuale, respectiv specificatii tehnice dedicate, pachete de finantare/cofinantare, solutii de inchiriere, service atractiv etc. Ultimii trei ani au adus modificari pe piata atat in privinta utilajelor folosite, cat si a comportamentului clientilor. Daca in 2008 lista de cumparaturi a constructorilor era dictata de proiectele rezidentiale si de birouri, care inca mai pastrau inertia boom-ului imobiliar, in 2012 atentia clientilor s-a mutat pe utilaje folosite la proiecte de infrastructura. Din punct de vedere al serviciilor, dealerii importanti par sa cada de acord ca tendinta beneficiarilor se indreapta spre pachete complexe, care sa permita o administrare mai eficienta a banilor. Finantarile prin leasing sau credit bancar raman, in continuare, o componenta importanta pe piata, dar in ultimii ani fondurile europene au capatat o cota tot mai semnificativa. Valoarea fondurilor UE pentru dezvoltarea si cresterea competitivitatii in ultimii ani este de ordinul sutelor de milioane de euro, distribuite in programe axate fie pe mediul rural, fie pe agricultura, fie efectiv pentru achizitia de utilaje de constructii. Din acesti bani, proiecte care cumuleaza aproximativ 100 milioane de euro sunt in curs de aprobare pentru achizitia de utilaje pentru constructii, conform estimarilor Asociatiei Consultantilor din Romania pentru Accesarea Fondurilor Europene (ACRAFE), o organizatie care numara 51 de companii de profil. Programele au fost disponibile inca din 2007, insa elaborarea procedurilor de atribuire a fost greoaie. Fondurile europene «asteapta» intre sase luni si doi ani de la depunerea proiectelor pana sa ajunga in conturile beneficiarilor. Suma de 100 milioane de euro estimata de ACRAFE pentru achizitia de utilaje de constructii se imparte, astfel, in proiecte cu finantare nerambursabila cuprinsa intre 70% si 100%, insa suma medie aferenta fiecarui proiect este de aproximativ 200.000 de euro", a precizat Ana Nedelcu. O alta tendinta semnalata pe piata utilajelor este reprezentata de cresterea ponderii inchirierilor de echipamente, in pofida activitatilor de vanzare, aceasta reprezentand o optiune pentru cei care nu vor sa investeasca in utilaje sau acolo unde volumul lucrarilor intr-un anumit segment nu justifica investitia. Trendul din Occident, spre o proportie majoritara pe piata a echipamentelor de inchiriat, va fi cu siguranta preluat si de tara noastra. In 2012, Bergerat Monnoyeur a avut cereri considerabil mai mari raportat la aceeasi perioada a anului trecut, proiectele de infrastructura in curs de derulare absorbind majoritatea acestor cereri, in special pentru utilajele de mare capacitate la care productivitatea constituie elementul-cheie. Utilajele grele, precum echipamentele terasiere si cele de sapat in cariere, incep in sfarsit sa fie folosite la capacitate in marile proiecte de infrastructura, precum constructia de autostrazi si modernizarea cailor ferate, potrivit conducerii Bergerat Monnoyeur. Informatii suplimentare, la www.bm-cat.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter