RO EN
Košík je prázdný

OAR cere reluarea procedurii de inscriere a Rosia Montana in patrimoniul UNESCO

Dosarul de inscriere a Rosiei Montane in Lista Patrimoniului Mondial a fost programat pentru analiza in reuniunea Comitetului Patrimoniului Mondial din iunie-iulie 2018, beneficiind de punctul de vedere favorabil al ICOMOS. In cadrul reuniunii, Romania, prin vocea reprezentatului Ministerului Culturii si Identitatii Nationale, a solicitat amanarea discutarii candidaturii Rosiei Montane, invocand existenta unui proces pe rolul Centrului International pentru Solutionarea Disputelor privind Investitiile (International Centre for Settlement of Investment Disputes - ICSID) din Washington, avandu-i ca reclamanti pe Gabriel Resources LTD si Gabriel Resources (Jersey) LTD. Motivatia oferita de oficialul roman: nu dorim sa oferim potentiale argumente reclamantilor in sensul celor invocate de ei, si anume ca Statul Roman le incalca drepturile.
Potrivit prevederilor UNESCO, evaluarea ICOMOS (pozitiva inscrierii in Lista Patrimoniului Mondial) si dosarul inaintat de catre Romania pot fi analizate de Comitetul Patrimoniului Mondial intr-o perioada de trei ani, incepand cu vara anului 2018. Este necesar insa ca Ministerul Culturii sa depuna o solicitare in acest sens, iar termenul limita pana la care poate actiona este aproape de final: 31 ianuarie 2020, inclusiv.
 
Posibile consecinte ale depasirii termenului de depunere
O solicitare similara poate fi depusa si pana la sfarsitul lui 2021, insa nedepunerea solicitarii in 2020 nu va contribui decat la prelungirea starii actuale fizice de proasta conservare a patrimoniului de la Rosia Montana si, in ciuda motivelor invocate de Romania in 2018, poate chiar slabi apararea tarii noastre in procesul international.
Astfel, daca pana in vara anului 2021 Comitetul Patrimoniului Mondial nu analizeaza dosarul (fapt posibil procedural daca Romania depune solicitarea la inceputul lui 2021) este necesara o redepunere a acestuia si reluarea evaluarii ICOMOS. Pe de alta parte, nu exista nicio garantie ca procesul ICSID, care in acest moment nu are stabilite termene pentru etapele urmatoare, se va termina pana la inceputul anului 2021.
 
Pozitia oficiala a Ordinului Arhitectilor din Romania
Din punctul de vedere al OAR, argumentul potrivit caruia inscrierea in Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a Rosiei Montane va conduce la periclitarea castigarii de catre Romania in dosarul de arbitraj international nr. ARB/15/31 aflat pe rolul ICSID din Washington, argument invocat de tara noastra in 2018 pentru a solicita Comitetului Patrimoniului Mondial amanarea analizei dosarului, nu este unul intemeiat. Recunoasterea internationala a valorii culturale deosebite a sitului, propusa de ICOMOS, organismul stiintific de specialitate consultat de catre UNESCO in vederea inscrierii in Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, demonteaza acuzatiile companiei miniere, formulate inclusiv in cadrul procesului ICSID, acuzatii potrivit carora regimul de protectie de monument istoric, potrivit legislatiei nationale, a fost mentinut de Romania pentru a bloca proiectul minier.
Recunosterea valorii sitului de catre Comitetul Patrimoniului Mondial, organism colectiv international, va dovedi, fara echivoc, ca acuzele Gabriel Resources LTD si Gabriel Resources (Jersey) LTD de incalcare arbitrara de catre Romania a drepturilor lor, prin protejarea sitului de la Rosia Montana, sunt nefondate.
Inainte de suspendarea procesului de inscriere, Comitetul Patrimoniului Mondial urma sa analizeze nu doar inscrierea Rosiei Montane in Lista Patrimoniului Mondial, ci si inscrierea sa in Lista Patrimoniului Mondial in Pericol, statul care ar conduce la cresterea posibilitatilor ca monumentul istoric sa obtina finantare internationala pentru protejare. In schimb, suspendarea procesului de inscriere de catre Romania nu a facut decat sa mentina riscul de disparitie fizica a patrimoniului de la Rosia Montana.
 
Beneficii ale inscrierii Sitului Rosia Montana in lista Patrimoniului Mondial UNESCO
Inscrierea in Lista Patrimoniului Mondial UNESCO va avea un impact major socio-economic. Potrivit unuia dintre cele zece rezultate esentiale ale raportului Cultural Heritage Counts for Europe, publicat de Europa Nostra in 2015, "in timp ce scopul principal al Listei Patrimoniului Mondial UNESCO este de a promova aprecierea si buna gestionare a siturilor cu valori universale exceptionale de patrimoniu, includerea in lista este larg recunoscuta ca un brand ce actioneaza ca un puternic instrument de marketing. Cercetarea desfasurata pe un esantion compus din 878 de Situri de Patrimoniu Mondial a identificat douasprezece domenii cheie in care acele situri exercita influenta socio-economica, cu dovezi ale impactului incluzand dezvoltarea turismului si atragerea investitiilor".
Inscrierea in Lista Patrimoniului Mondial poate atrage finantare internationala directa pentru lucrari de conservare - restaurare. De exemplu, in perioada 1996 - 2001 s-a desfasurat in Romania, sub egida UNESCO si cu finantarea Japan Trust Fund for World Heritage, un amplu proces de cercetare, restaurare si punere in valoare a Bisericii Manastirii Probota, inscrisa in Lista Patrimoniului Mondial in anul 1993.
 
Rolul – cheie al Ministerului Culturii in acest demers
Potrivit prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, Ministerul Culturii asigura indeplinirea angajamentelor statului asumate prin conventiile internationale referitoare la protectia monumentelor istorice, la care Romania este parte. Ministerul Culturii este, astfel, cel in masura sa depuna solicitarea pentru ca dosarul de inscriere a sitului Rosia Montana sa intre in analiza Comitetului Patrimoniului Mondial.
 
OAR sustine inscrierea Sitului Rosia Montana in Lista Patrimoniului Cultural
Ordinul Arhitectilor din Romania a propus Ministrului Culturii, inca din anul 2007, inscrierea sitului de la Rosia Montana in Lista Patrimoniului Mondial, reafirmand si in 2020 aceasta necesitate in scopul protejarii sitului.
OAR este, in continuare, ferm angajat in sustinerea Statului Roman pentru finalizarea procesului de inscriere in Lista Patrimoniului Mondial si in Lista Patrimoniului Mondial in Pericol a sitului de la Rosia Montana, conform recomandarilor ICOMOS si a rezolutiei Comitetului Patrimoniului Mondial. OAR, prin specialistii pe care ii coaguleaza in tara, dar si prin relatiile internationale cu organizatiile europene si mondiale ale arhitectilor, sustine progresul responsabil si valorificarea patrimoniului cultural si natural exceptional de la Rosia Montana.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter