RO EN
Košík je prázdný

OAR despre accesul la comanda publica si identificarea solutiilor de calitate

Ordinul Arhitectilor din Romania (OAR) isi rezerva dreptul de a promova actiunile autoritatilor publice care incurajeaza concursul de solutii la standarde internationale, faciliteaza liberul acces al arhitectilor pe piata si demonstreaza procesele transparente care vizeaza investitiile publice.
"Facem aceasta precizare ca urmare a solicitarilor venite din partea autoritatilor locale pentru a promova consultari legate de ofertarea de pret pentru estimarea valorii serviciilor de proiectare arhitectura si urbanism, respectiv consultarea pietei in vederea estimarii valorii de achizitie a serviciilor de organizare de concursuri internationale de solutii de arhitectura si urbanism, intr-o singura faza, deschise. De regula, ofertele se solicita in baza unei solutii urbanistice deja realizate, ceea ce inhiba inca de la inceput sansele de reusita a unui proiect, fie acesta de arhitectura sau urbanism. Din acest motiv, organizatia noastra sustine deschis si ferm concursul de solutii la standarde internationale, ca prim pas de generare a unui numar mai mare de solutii, crescand astfel calitatea actului decizional, in beneficiul guvernantilor si locuitorilor deopotriva. Ofertarea corecta a serviciilor de organizare a unui concurs de solutii nu se poate face in lipsa unui caiet de sarcini care sa descrie corect procedura si elementele componente: studiile de fundamentare a temei, obiectul investitiei si directiile de tema asumate de investitor, existenta premiilor, juriu profesionist independent si corect remunerat, valoarea estimata a contractului de proiectare, plafonul maximal bugetat pentru investitia ulterioara, etc. Din acest motiv, in sprijinul autoritatilor contractante am realizat Ghidul de bune practici pentru organizarea concursurilor de arhitectura/ urbanism, ca un instrument de sprijin. Pentru mai multe detalii privind organizarea unui concurs de solutii la standarde profesionale internationale, va rugam sa consultati acest ghid, pe care il puteti descarca la urmatorul link: https://www.oar.archi/mod-de-organizare-a-concursurilor. Prin urmare, apreciem eforturile de a impulsiona investitiile prin realizarea de Planuri de Urbanism Generale sau Zonale sau amenajari de teritoriu, care sa seteze cadrul investitional, insa consideram obligatoriu ca acest demers sa parcurga toate etapele necesare: de la consultari publice, la definirea temei si a scenariilor de dezvoltare cu studii de impact, la optiunea organizarii concursului de solutii, alinierea la actiunile globale de sustenabilitate, dar si remunerarea corecta a profesionistilor din domeniu. Credem ca doar printr-o abordare transparenta si strategica, atat a profesiei cat si a procedurii de concurs de solutii, vom putea depasi obstacolele birocratice si urbanistice existente", precizeaza reprezentanti ai OAR.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter