RO EN
Košík je prázdný

TERAPLAST: Linia de business Instalatii a ramas motorul activitatii Grupului

Cifra de afaceri consolidata a Grupului TeraPlast a ajuns la 517 milioane de lei in primele noua luni din 2023, cu 8% sub nivelul inregistrat in perioada corespunzatoare din 2022, iar indicatorul de profitabilitate operationala (EBITDA) s-a situat la 45 milioane de lei, fiind in scadere cu 7% fata de acelasi interval al anului trecut. Rezultatul net a ajuns, dupa trei trimestre, in teritoriu pozitiv la nivel consolidat, la aproape 7 milioane de lei. Totodata, exporturile Grupului au reprezentat 17% din cifra de afaceri, cu o valoare de 87 milioane de lei. Potrivit lui Ovidiu Gurau, directorul comercial al TeraPlast, linia de business Instalatii este, in continuare, motorul principal al activitatii. Activitatea Grupului a accelerat, in trimestrul al treilea al acestui an, cu o viteza suplimentara imprimata de cresterea lucrarilor de infrastructura si a exporturilor, insa sunt, inca, vizibile limitari de potential date de evolutia sub asteptari a businessurilor din subsidiare (segmentele ferestre/ usi si ambalaje flexibile). Principalii indicatori financiari sunt sub nivelul primelor 9 luni din 2022, insa asteptarea managementului companiei este ca acest ecart sa fie recuperat pana la finalul anului. 
 
- Cum au evoluat vanzarile de materiale de constructii din portofoliul TeraPlast, in 2023? 
- Anul acesta am constatat o evolutie satisfacatoare in ceea ce priveste volumele segmentului de produse pentru instalatii de infrastructura. Linia de business Instalatii este, de altfel, si motorul principal al Grupului TeraPlast. Cu toate acestea, raportat la volumul de lucrari lansate in licitatie, respectiv anuntate, volumul de lucrari date in executie pentru anul 2023 a fost mai redus decat anticipam pentru infrastructura de apa-canal, gaz sau alimentare cu apa pentru irigatii. Aici ne referim la lucrari cu surse de finantare ca Programul "Anghel Saligny", Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) si Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR).
 
- Ce cifra de afaceri ati inregistrat in primele noua luni din 2023 si cum estimati ca va evolua aceasta la nivelul intregului an, si in 2024?
- La nivelul intregului Grup TeraPlast, am inregistrat o cifra de afaceri de 517 milioane de lei, cu 8% sub nivelul inregistrat in primele 9 luni din 2022, iar EBITDA, situata la 45 milioane de lei, este cu 7% sub evolutia din aceeasi perioada a anului trecut. Cea mai mare pondere in rezultatele consolidate a avut-o segmentul de Instalatii si Reciclare. Cifra de afaceri a segmentului a ajuns la 387 milioane de lei, cu 1% peste primele 9 luni din 2022, in timp ce marja EBITDA s-a pastrat la o valoare de doua cifre, la 11,5%.
In comparatiile realizate intre anul 2023 si 2022 trebuie sa fim realisti si sa tinem cont de evolutia preturilor medii, care a diluat cresterea cifrei de afaceri semnificativ in comparatie cu potentialul indicat de volume.
Suntem optimisti cu privire la modul in care va evolua piata de infrastructura apa-canal in perioada urmatoare, avand in vedere si fondurile de care poate beneficia tara noastra prin programele de finantare. 
La nivelul Grupului TeraPlast, pentru intreg anul 2023 ne asteptam la o evolutie similara celei din 2022. Conform estimarilor anuntate, asteptam cresterea cu 6% a EBITDA fata de 2022 si imbunatatirea marjei EBITDA la 8,3% fata de 7,4% in 2022. 
 
- Ce obiective aveti planificate pentru anii urmatori?
- Dezvoltarea Grupului nostru are scopul de a genera valoare adaugata pentru partenerii, actionarii si angajatii nostri. Pentru asta, ne extindem si ne diversificam portofoliul de produse, investim in automatizare si digitalizare pentru a le oferi clientilor nostri produse mai bune, solutii complete si servicii exemplare. Poate cel mai important este ca nu suntem singuri pe acest drum. Crestem si ne dezvoltam impreuna cu partenerii nostri, avem succes impreuna. 
Dintre investitiile recente, as mentiona microtubul pentru protectie fibra optica sub brandul TeraDuct, sistemul complet pentru incalzire prin pardoseala NeoTer, sistemele de mare capacitate pentru stocarea apei si tevile pentru transportul apei potabile de diametre mari, de pana la 1.200 mm.
Pentru noi este foarte important sa fim aproape de clientii nostri, sa fim accesibili. De aceea ne dezvoltam punctele de distributie proprii si reteaua de distribuitori. Doua exemple locale in acest sens sunt depozitul din Galati, deschis la inceputul acestui an, care deserveste zona de sud-est a Romaniei si parteneriatul incheiat cu Sipex, unul dintre cei mai mari distribuitori de materiale de constructii din Romania, pentru ca produsele noastre sa ajunga in zonele in care acestea nu sunt inca prezente. 
Nu pierdem din vedere nici partenerii externi, amprenta geografica a TeraPlast. De aceea am deschis la inceputul acestui an si un punct de lucru in Ungaria, pentru a deservi mai eficient piata regionala de acolo.
 
- Cum abordati problema zero carbon in cadrul activitatilor operationale si ce obiective de sustenabilitate aveti stabilite pe termen mediu si lung?
- Consideram ca inainte de a ne declara "net zero" trebuie sa avem o imagine cat mai cuprinzatoare asupra impactului nostru. De exemplu, in urma evaluarii amprentei de carbon pe Scope 1 si Scope 2 a rezultat ca ponderea cea mai mare in totalul emisiilor o reprezinta energia electrica. Acesta este unul dintre motivele pentru care am ales sa investim in centrale fotovoltaice pentru consumul propriu.
In cadrul Grupului nostru avem deja businessuri si produse dezvoltate care vizeaza sustenabilitatea si care se extind catre economia circulara. Avem, spre exemplu, teava pentru canalizari exterioare Gri(n) Pipe, care poate fi fabricata din pana la 100% PVC reciclat. Fabrica noastra de reciclare PVC rigid pozitioneaza, astfel, TeraPlast Recycling drept cel mai mare producator de PVC reciclat micronizat din Europa. De asemenea, integram materialul reciclat, acolo unde este posibil, si in foliile din polietilena.
Tot raportat la ideea de sustenabilitate, ambalajele din cadrul TeraBio Pack sunt biodegradabile si compostabile, avand certificarile OK HOME si INDUSTRIAL Compost, emise de catre TUV Austria.
Nu in ultimul rand, sistemul de incalzire prin pardoseala NeoTer arata preocuparea pe care o avem fata de eficienta energetica. Unele studii arata, in acest caz, ca se pot obtine economii semnificative la consumul de energie fata de un sistem clasic cu radiatoare.
Astfel se transpun in practica directiile noastre strategice in privinta dezvoltarii durabile. Pe langa procese de productie eficace, cu o productivitate optima raportat la consumul de materiale si energie, ne orientam si catre zona de productie. Respectiv, reciclam si integram material reciclat in produsele existente. Ajutam, totodata, aceste procese si prin cresterea ponderii de energie regenerabila utilizata. Pentru noi, sustenabilitatea inseamna oportunitati de business cu responsabilitate fata de mediu si comunitate. Un sistem de guvernanta bine structurat si adaptat specificului afacerii, integrarea sustenabilitatii la nivel operational si dezvoltarea componentei "social" din ESG sunt interdependente. Toate fac parte din parcursul unei companii aflate pe drumul dezvoltarii durabile.
 
- Care credeti ca vor fi provocarile anului 2024 in domeniul constructiilor si pentru companie? Dar oportunitatile?
- Anul 2024 consideram ca va fi un an cu multiple provocari, insa provocarile ne-au motivat mereu sa facem performanta. Ne asteptam sa fie continuate proiectele incepute in anii anteriori, dar si sa se dea startul pentru altele noi, avand in vedere nevoia acuta de infrastructura. Pentru a ne alinia celorlalte tari din vestul Europei, trebuie sa investim major in realizarea retelelor de alimentare cu apa, precum si in infrastructura pentru gaz si canalizare.
In acelasi timp, datorita politicilor de gestionare a resurselor de energie, constructiile de cladiri vor fi nevoite sa foloseasca si mai mult incalzirea prin pardoseala. Astfel, vom pune in valoare si mai mult linia de business NeoTer.
Nu in ultimul rand, ne concentram si pe pietele externe din jurul Romaniei. Avem o gama larga de produse cu care putem intra in aceste piete competitive. Suntem hotarati sa fructificam fiecare oportunitate care prezinta potential, pentru a aduce plus-valoare intregului Grup.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter