RO EN
Košík je prázdný

ANALIZA: Prognozele pentru industria chimica din UE continua sa fie optime

Consiliul European al Industriei Chimice (CEFIC) a publicat, recent, noi documente analitice privind dinamica acestui sector de activitate (care include preponderent substantele chimice pentru constructii), cu date actualizate si complete aferente primelor trei trimestre din 2017 si cu informatii partiale pentru intervalul ianuarie-noiembrie al anului trecut. "In perioada de referinta, dupa finalizarea celor 11 luni analizate, productia s-a majorat cu +3,8% comparativ cu nivelul perioadei similare din 2016, in timp ce vanzarile au continuat sa progreseze intr-un ritm sustinut (+8,4%), pe fondul cresterii consumului (+8,5%), chiar si in contextul continuarii trendului de ajustare in sens pozitiv al pretului stabilit de producatori (+5,1%). In consecinta, in ceea ce priveste fabricatia, acest prag se situeaza cu 1,5% sub cel din primul trimestru al anului 2008, dar se apropie de nivelul echivalarii. In acelasi timp, in primele zece luni ale anului trecut, veniturile totale din vanzari (efectuate in cadrul UE si la export) au depasit 440,9 miliarde euro (+8,4% in comparatie cu 406,8 miliarde euro din ianuarie-octombrie 2016)”, se arata in documentele organizatiei.
La randul sau, consumul (vanzari interne si import) pe piata din UE s-a plasat pe un trend ascendent in ianuarie-septembrie 2017, fiind astfel in valoare de 359,9 miliarde euro (+8,5%).
Celelalte date privind activitatea comerciala reflecta o sporire de +7,5% a importurilor. Exportul catre zona non-UE a fost in crestere cu +7,1% in ianuarie-septembrie 2017, pana la 7,7 miliarde euro, iar ca destinatii de export se remarca piata din China, restul Asiei si restul Europei (cu Turcia, Elvetia, Norvegia si Ucraina, dar si cu Federatia Rusa). Astfel, surplusul comercial net s-a plasat la 35,9 miliarde euro in ianuarie-septembrie 2017 (fiind cu 2,1 miliarde euro mai mare ca in acelasi interval din 2016). Cea mai mare parte a surplusului comercial net se datoreaza tranzactiilor efectuate in restul Europei. Industria chimica din UE a consemnat totusi deficite comerciale nete (fiind mai putin competitiva) in relatiile cu India, Japonia si Coreea de Sud.   
Predictiile bazate pe activitatea curenta indica, astfel, faptul ca situatia specifica industriei chimice din UE reflecta perspective mult mai favorabile decat in trecutul apropiat, urmand ca ritmul de crestere sa se intensifice in continuare, desi exista inca riscuri majore, date de nesiguranta economica si de factorul politic. Astfel, perspectivele pe termen scurt si mediu, reiterate inclusiv de Comisia Europeana, sunt promitatoare, iar managerii marilor companii din industrie continua sa fie optimisti. Mai mult, potrivit IFO World Economic Survey (WES), o analiza complexa citata de CEFIC, in cadrul careia s-au integrat si cele mai recente date privind zona euro, elaborate de INSEE si ISTAT, in al patrulea trimestru din 2017, climatul economic mondial a continuat sa se imbunatateasca, iar indicatorul specific a atins cel mai inalt nivel din 2011 pana in prezent. Totodata, potrivit expertilor care au elaborat WES, pentru zona euro, PIB din trimestrul al patrulea al anului 2017 este asteptat sa se majoreze cu +0,6%, ca de altfel si in primul trimestru al anului in curs. Consumul privat se majoreaza de asemenea, intr-un ritm destul de rapid, dar majorarea actuala este totusi mai lenta ca in primul semestru din 2017.  
Revenind la perspectivele industriei chimice din UE, analistii CEFIC afirma, din nou, ca „acestea s-au mutat in ultimul timp intr-o zona favorabila, climatul de afaceri fiind tot mai optim in trimestrul al patrulea din 2017, comparativ cu anterioarele trei luni, iar prognoza pentru intervalul urmator continua sa fie optimista. Astfel, pentru intregul an 2017, se estimeaza un avans solid de cel putin +3% (daca nu +4%) al productiei de materiale chimice, pe fondul cresterii cererii in industriile-tinta. Totusi, o usoara decelerare este asteptata pentru 2018, cand sporirea s-ar putea situa la +2%”.
***
Analiza indicatorilor industriei chimice nu include si tendintele specifice sectorului farmaceutic, considerat a fi un domeniu distinct si se refera cu precadere la produsele ce sunt utilizate pe piata de constructii si pe cea auto. Raportul CEFIC - organizatie reprezentativa pe plan european, fondata in anul 1972 si care integreaza 29.000 de companii afiliate, cu aproape 1,2 milioane de angajati, ce genereaza 14,7% din productia mondiala de chimicale si au o contributie de 519 miliarde euro la economia UE - se bazeaza pe datele publicate cu o frecventa cel putin lunara de biroul Eurostat privind productia de substante chimice, comertul, preturile si vanzarile totale, precum si pe alti indici, cum ar fi cei cuprinsi in cercetarile periodice ale IFO, Comisiei Europene etc. Informatii suplimentare, la www.cefic.org

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter