RO EN
Košík je prázdný

TERAPLAST: S-a finalizat programul de instruire a angajatilor

Compania Teraplast, furnizor de solutii si sisteme in domeniul instalatiilor si constructiilor din Romania, a finalizat implementarea ultimului proiect din cadrul celor trei programe de instruire a propriilor angajati, cofinantate din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, “Investeste in oameni!”, informeaza un comunicat al societatii. Proiectul „Management performant, cale sigura pentru succesul companiei!", a carui implementare a demarat in august 2010, a continuat instruirea personalului companiei prin cursuri de perfectionare/specializare, adresate angajatilor din zonele de middle si top management. Obiectivul general al proiectului a constat in dezvoltarea culturii performantei, prin implementarea unui sistem de management orientat inspre imbunatatirea continua a proceselor, in timp ce obiectivul specific al proiectului a fost reprezentat de formarea la nivelul companiei a unei echipe de imbunatatire a proceselor operationale. Teraplast a finalizat anul trecut alte doua proiecte de instruire a propriilor angajati, cofinantate din Fondul Social European. Primul dintre acestea s-a incheiat in aprilie 2010 si a vizat instruirea angajatilor din departamentul de vanzari, iar al doilea s-a finalizat in luna mai si a avut ca obiective cresterea gradului de informare a angajatilor in domeniul sanatatii si securitatii in munca si imbunatatirea sigurantei la locul de munca, prin cunoasterea riscurilor si a masurilor de prevenire, sustin reprezentantii companiei. "In cadrul celor trei proiecte, mai mult de 300 de angajati ai Teraplast au beneficiat de peste 700 de ore de scolarizare. Aceste programe, derulate din fonduri europene, au venit in completarea programelor interne de instruire, oferindu-le angajatilor oportunitatea de a se dezvolta si de a deveni specialisti pe anumite segmente. Ei vor putea astfel sa contribuie la realizarea obiectivelor de performanta ale companiei", a declarat Stefan D. Bucataru, director general al Teraplast.
***
Valoarea totala eligibila a celor trei proiecte, cofinantate din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, “Investeste in oameni!”, a depasit 1,6 milioane de lei, din care suma nerambursabila s-a situat la 1,17 milioane de lei. Compania Teraplast reprezinta cea mai mare entitate a grupului Teraplast, din Bistrita, iar portofoliul de produse acopera toata gama instalatiilor (cu exceptia celor de incalzire si ventilatie). Gama de produse Teraplast este structurata pe sapte sisteme si anume: sistemul de alimentare cu apa, sistemul de canalizari exterioare, sistemul de canalizari interioare, sistemul de decoratiuni si amenajari interioare si exterioare, sistemul de profile din PVC pentru tamplarie, granulele din PVC si sistemul electric. În anul 2011, cifra neta de afaceri a Teraplast SA (calculata in conformitate cu sistemul romanesc de contabilitate si neauditata) s-a situat la un nivel de 209,05 milioane de lei, ce nu a depasit veniturile inregistrate in 2010 (care au insumat 212,74 milioane de lei). Informaţii suplimentare, la www.teraplast.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter