RO EN
Košík je prázdný

TERAPLAST: Cota de piata de 42% pe segmentul de tubulatura din PVC

Infiintat in 1990, grupul de firme Teraplast, din localitatea Bistrita, are o experienta de peste 30 de ani in domeniul prelucrarii maselor plastice, fiind - in prezent - cel mai mare procesator de PVC pe plan national. Oferta companiei include: tevi din polipropilena, polietilena si PVC (destinate constructiei de retele de alimentare cu apa si de canalizare exterioara); profile pentacamerale pentru executia de tamplarie termoizolanta; lambriuri, elemente de compartimentare; granule PVC rigide si plastifiate etc. In continuare, este prezentata opinia directorului general al Teraplast in legatura cu situatia de pe piata autorhona de tubulatura si cu perspectivele acesteia.
Florin Urite, director general al Teraplast SA: "Pietele autohtone de tubulatura si fitinguri se confrunta si in 2010 (la fel ca anul trecut) cu probleme legate de intarzierile la plata proiectelor publice deja realizate, a lipsei de finantare din partea bancilor pentru obiectivele private, precum si cu dificultatea cu care institutiile statului cofinanteaza proiectele publice. Cele mai solicitate sisteme specifice au ramas cele utilizate la lucrarile de infrastructura. In a doua jumatate a anului, ne asteptam la o perioada destul de tensionata, in cazul in care statul nu-si va achita datoriile catre constructori pentru proiectele executate. In aceste conditii de piata dificile, in primele sase luni ale anului, Teraplast a realizat o cifra de afaceri neta de aproximativ 94 milioane de lei, in crestere cu 19% fata de aceeasi perioada a anului trecut, ca urmare a majorarii vanzarilor (din punct de vedere cantitativ), precum si a sporirii preturilor de comercializare. Pentru 2010 estimam incasari de circa 234 milioane de lei, respectiv o crestere de 24% comparativ cu anul anterior. Teraplast este unul dintre cei mai importanti furnizori de solutii si sisteme in domeniul constructiilor, instalatiilor si amenajarilor din Romania, fiind, in prezent, lider pe piata locala de tubulatura din PVC, cu o cota de 42%. Portofoliul propriu include o gama diversa de produse /sisteme destinate pietei instalatiilor (cu exceptia celor de incalzire /ventilatie). Oferta este structurata pe noua categorii, respectiv: sisteme de alimentare cu apa, de canalizare exterioara /interioara, pentru decoratiuni si amenajari interioare /exterioare, profile din PVC pentru tamplarie, granule din PVC, sisteme de cahle din teracota, instalatii electrice si consumabile TeraGlass (ferestre si usi din PVC /aluminiu). In luna iulie 2010 am finalizat procesul de relocare a tuturor capacitatilor de productie din Bistrita la Saratel, in urma unei investitii de 36 milioane de euro. Suma include lucrarile de infrastructura, constructia noilor fabrici, dotarea tehnologica a acestora (prin relocarea liniilor de productie din Bistrita sau prin achizitia altora noi), precum si amenajarea spatiilor logistice si pentru depozitare. In prezent, Parcul Industrial de la Saratel reprezinta una dintre cele mai moderne centre industriale de acest gen din Europa. In urmatorii ani, ne propunem dezvoltarea unitatilor de productie, in concordanta cu exigentele pietei".

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter