RO EN
Košík je prázdný

PwC: Managerii anticipeaza schimbari in modul de lucru si in dezvoltarea afacerilor

Mai mult de trei sferturi (78%) dintre directorii generali la nivel global se asteapta ca organizatiile pe care le conduc sa arate diferit in urmatorii trei ani ca urmare a pandemiei, anticipand schimbari in modul de lucru si dezvoltarea de noi modele de afaceri, sustinute de investitii in digitalizare, arata raportul “Great expectations: Global executives respond to business disruption”, realizat de strategy&, departamentul de strategie globala din reteaua PwC.
„Criza generata de pandemie i-a convins pe liderii de companii ca sansele de crestere depind de transformarea modelelor de afaceri si a modalitatile de lucru, si nu doar de masuri temporare, precum reducerea de costuri, restructurarea portofoliului sau solutii tehnice ad-hoc. Construirea unor noi modele de afaceri si adaptarea modelului de operare implica schimbari semnificative in structura de investitii si de cheltuieli, inclusiv reduceri de personal in unele industrii. Este evident ca executivii mizeaza foarte mult pe digitalizare in acest procese si considera ca investitiile in tehnologie si securitate cibernetica au devenit cruciale”, a declarat Dinu Bumbacea, Country Managing Partner PwC Romania.
In prezent, 23% dintre respondenti spun ca organizatiile pe care le conduc se reconfigureaza pentru crestere, in timp ce restul se concentreaza inca pe regandirea si optimizarea modelului de operare (44%) si recuperare dupa criza sanitara (33%). Toate sectoarele vor suferi transformari, cele mai importante fiind asteptate in farma, asigurari si transporturi.
Transformarea, intre investitii si reduceri de costuri
Investitii suplimentare in medie de 10-15% vor fi indreptate in principal catre digitalizare, securitate cibernetica si vanzari, pentru a stimula cresterea. Investitiile in digitalizare se vor concentra pe dezvoltarea de noi produse si servicii, capabilitati IT si securitate cibernetica, precum si mediu, sanatate si siguranta. De altfel, ESG a ajuns o prioritate de afaceri pe agenda executivilor, domeniul fiind mentionat de 17% dintre participantii la sondaj.
In general, companiile vor sa diminueze costurile cu pana la 11%, cele mai mari scaderi fiind preconizate pentru zona imobiliara, cercetare si dezvoltare, marketing si resurse umane. Astfel, 96% dintre companii iau in considerare tranzitia fortei de munca intr-un „birou al viitorului” pentru a permite noi modalitati de lucru in timpul si dupa pandemie, care vor reduce amprenta imobiliara si implicit costurile.
In ceea ce priveste personalul, 37% dintre directorii executivi estimeaza reduceri de personal in urmatoarele 12 luni, in special in sectorul industrial, in conformitate cu asteptarile de scadere a veniturilor. Alti 37% dintre executivi spun ca vor angaja personal nou.
Companiile prevad crestere, dar se tem de efectele unui nou val de infectii
Principalele temeri mentionate de directorii generali pentru viitorul companiilor lor sunt incertitudinea unui nou val de infectii (51%), impactul financiar al acestuia (48%), impactul unei recesiuni economice globale (48%), riscuri de securitate cibernetica (31%) si capacitatea de a gestiona eficient modele hibride de la distanta si de lucru la birou (26%).
In ciuda riscurilor, 72% dintre directori se asteapta la venituri stabile sau in crestere in urmatoarele 12 luni, mentionand ca au atins deja cel mai redus prag si vad o cale de revenire. Cresteri sunt preconizate in retail, servicii medicale, asigurari si servicii financiare, dar si in industria auto.
La polul opus, previziunile directorilor din industria aerospatiala, produse industriale si comertul cu produse nealimentare sunt cele mai pesimiste, 38% dintre respondentii din aceste industrii asteptand venituri in scadere.
Sondajul a fost realizat in randul a 250 de directori executivi seniori din EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa), America de Nord si Asia, care conduc companii cu venituri anuale de peste un miliard de dolari.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter