RO EN
Košík je prázdný

PWC: Utilizarea comerciala a dronelor in sectorul energetic si de utilitati

Piata globala a tehnologiilor bazate pe drone in industria energiei si utilitatilor se ridica la valoarea de 9,46 miliarde de dolari pe an, potrivit estimarilor PwC prezentate intr-un nou raport care ilustreaza felul in care utilizarea intr-un mod creativ a vehiculelor aeriene fara pilot transforma modul in care companiile isi construiesc, opereaza si intretin retelele. O drona aruncatoare de flacari folosita pentru a curata deseurile de pe liniile electrice este unul dintre exemplele spectaculoase de folosire intr-un mod inovativ a vehiculelor aeriene fara pilot, ce poate fi regasit in raportul Clarity from above: Leveraging drone technologies to secure utilities systems, realizat de echipa globala PwC Drone Powered Solutions. Alte aplicatii variaza de la cercetari/studii geo-spatiale folosite in planificarea investitiilor, prin monitorizarea procesului de constructie si gestionarea resurselor, pana la gestionarea in mod proactiv a riscurilor si amenintarilor, cum ar fi vegetatia excesiva. Se preconizeaza ca retelele de transmisie a energiei electrice vor fi extinse, ajungand la 6,8 milioane de kilometri de circuite in 2020, in crestere cu 15% fata de nivelul din 2016, pe masura ce productia de energie este influentata de dezvoltarea surselor de energie regenerabila, iar cererea pe pietele emergente precum China si India creste. Autoritatile de reglementare sunt din ce in ce preocupate de fiabilitate, oferind stimulente pentru reducerea intreruperilor si aplicand penalizari pentru perioadele de nefunctionare. In fiecare an, sectorul pierde 169 miliarde de dolari din cauza defectiunilor la nivelul retelelor energetice si inchiderilor fortate.
"Presiunea de a trece de la combustibili fosili la surse regenerabile, reducand in acelasi timp preturile, obliga companiile din sectorul energetic si de utilitati sa caute noi modalitati de a ramane profitabile. In timp ce companiile isi reinventeaza modelele de afaceri, tehnologiile bazate pe drone ajuta la cresterea fiabilitatii productiei, transmiterii si distributiei de energie ", a declarat David Trow, Partener, Servicii de Audit, Liderul Echipei de Servicii pentru Sectorul Energetic, PwC Romania.
Cel mai recent raport PwC din seria Clarity from above surprinde povesti de succes despre moduri creative prin care manageri din industria utilitatilor din intreaga lume apeleaza la drone pentru a rezolva unele dintre cele mai dificile probleme cu care se confrunta industria, sporind atat fiabilitatea retelelor, cat si siguranta muncitorilor. De exemplu, in majoritatea tarilor, monitorizarea cresterii vegetatiei si taierea copacilor in apropierea liniilor electrice reprezinta cel mai mare cost de intretinere pentru companiile din domeniul energetic. Cu ajutorul dronelor, procesul de taiere este mai eficient, si in plus pot furniza date care ajuta la anticipare si evitarea defectiunilor cauzate de caderea copacilor.
"Folosirea tehnologiilor bazate pe drone pentru a strange o varietate de date despre centralele, substatiile sau liniile electrice devine un motor de schimbare pentru intreaga industrie a energiei si utilitatilor. Dronele pot colecta date standardizate si tangibile intr-un mod mai eficient decat oamenii aflati pe teren, si in plus, spre deosebire de vehiculele aeriene cu echipaj, pot sa o faca fara riscul de pierderi de vieti omenesti”, a adaugat David Trow.
De asemenea, in serviciile de furnizare de apa, dronele pot fi mai utile decat satelitii in procesul de monitorizare a calitatii apei. Aplicatia PwC Geospatial.App permite integrarea, prezentarea si gestionarea informatiilor colectate de drone echipate cu camere de supraveghere, cu infrarosu si alte tipuri de camere, care sunt foarte utile in domenii precum monitorizarea procesului de dezvoltare a infrastructurii, monitorizarea necesitatii de intretinere si evaluarea pagubelor dupa dezastre naturale sau provocate de om. Acest raport este al treilea din seria Clarity from above. Primul, lansat in mai 2016, analiza piata globala a aplicatiilor tehnologiilor bazate pe drone, cu o valoare estimata la peste 127 miliarde de dolari. Cel de-al doilea raport estima o piata in valoare de 45 de miliarde de dolari pentru aplicatiile acestor tehnologii in sectorul infrastructurii de transport.
"Pentru a ramane competitivi pe piata si prezenti in ecosistemul de afaceri aflat intr-o continua schimbare si plin de provocari aduse de noile tehnologii, companiile din industria energiei si utilitatilor trebuie sa-si extinda orizonturile. Ele trebuie sa perceapa noile tehnologii, printre care si dronele, drept oportunitati de imbunatatire a proceselor interne, de reducere a costurilor si de crestere a eficacitatii", a precizat Ionut Simion, Country Managing Partner, PwC Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter