RO EN
Košík je prázdný

MMSS: 47 de accidentari pe santiere in primul trimestru, dintre care 3 mortale

In primele trei luni din 2022, pe santierele de constructii de cladiri din Romania au fost inregistrate accidente de munca soldate cu un numar total de 47 de accidentari, din care 3 au fost mortale, potrivit unui raport al Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale (MMSS). In total, in perioada ianuarie - martie 2022, la nivelul intregii economii a fost inregistrat un numar de 899 de persoane accidentate, cu 273 mai putine decat in aceeasi perioada a anului 2021, cand au fost inregistrate 1.172 persoane accidentate. Indicele de frecventa (numarul de accidentati care revine la 1.000 de lucratori) a fost 0,01‰ pentru totalul persoanelor accidentate, in scadere cu 25% fata de aceeasi perioada a anului 2021, cand a fost 0,04‰, la nivel national.
Raportat la numarul total, accidentele de pe santierele de constructii de cladiri au reprezentat 5,2% din totalul accidentatilor din economia nationala (a treia cea mai ridicata rata dupa comertul cu amanuntul si transporturi), fiind cu 0,7% mai putini decat in aceeasi perioada a anului 2021. In sector s-au inregistrat si 3 accidentati mortal, reprezentand 21,44% din totalul accidentatilor mortal din economia nationala, mai putin cu 11,4% decat in aceeasi perioada a anului 2021.
Din punct de vedere regional, cele mai multe accidente de munca din intervalul analizat s-au inregistrat in Bucuresti (185 accidentati, reprezentand 20,6% din totalul accidentelor pe tara, cu 36% mai putini decat in aceeasi perioada a anului 2021), dar si in Brasov (50 de accidentati), Constanta (43), Maramures (42), Arad si Arges (cate 38).
In ceea ce privese numarul accidentati mortal, au fost inregistrate 4 cazuri in Iasi, cate doua in Arges si Hunedoara si cate unul in fiecare din judetele Covasna, Sibiu, Bacau, Bihor, Buzau si Giurgiu.
Cele mai multe accidente au fost suferite de persoane cu varsta cuprinsa intre 40 si 60 de ani (58,6% din total), in timp ce 71,4% din persoanele accidentate, adica 641 de lucratori, au avut o vechime de pana in cinci ani la locul de munca.
Printre cauzele cele mai frecvente ale accidentarilor s-au aflat efectuarea necorespunzatoare a operatiilor de munca (43,5% din totalul accidentelor), caderile de la acelasi nivel/ de la inaltime (35,1%) si diverse omisiuni - neutilizarea mijloacelor de protectie din dotare; neefectuarea in timp util a unor operatii indispensabile securitatii muncii etc. (14,4%).
In primul trimestru al acestui an, inspectoratele teritoriale de munca din tara au efectuat 18.547 de controale si au sanctionat 3.850 de angajatori. Inspectorii au aplicat 5.715 sanctiuni contraventionale, cu o valoare totala a amenzilor de 22,47 milioane de lei si, de asemenea, au dispus 24.034 de masuri ca urmare a neconformitatilor depistate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter