RO EN
Košík je prázdný

M. Budai: Impozitarea part-time a dus la un numar record de contracte full-time

Masura privind impozitarea contractelor part-time la nivelul salariului minim a dus la un numar record de contracte de munca cu norma intreaga si la incasari mai mari la bugetul de stat, a declarat, luni, la dezbaterea motiunii simple impotriva sa, depusa de 56 de parlamentari USR si neafiliati apartinand Partidului Forta Dreptei.
"Impozitarea contractelor part-time la nivelul salariului minim, evident, cu exceptiile prevazute de lege, a dus, domnilor, la un numar record de contracte de munca cu norma intreaga si la incasari mai mari la bugetul de stat, ceea ce va permite marirea de salarii si pensii. Avem peste 6.720.000 de contracte de munca active, dintre care 5,7 milioane cu norma intreaga si un milion cu norma partiala. Este un numar record, domnilor, in istoria recenta Romaniei. De la introducerea acestei masuri si pana in prezent, si datele sunt publice, sunt peste 170.000 de noi angajati care au fost trecuti din regim part-time la o forma de incadrare cu norma intreaga. Toti acesti salariati si-au castigat dreptul cuvenit la o pensie intreaga pe masura muncii lor, cand vor iesi din activitate", a spus ministrul Muncii, citat de Agerpres.
El a semnalat ca salariatii aflati in aceasta situatie ar fi fost condamnati "la o pensie part-time", in conditiile in care cei mai multi dintre ei erau platiti oficial pentru doua ore, iar diferenta pana la opt ore era platita cash, la negru, de catre angajatori.
"Unii angajatori, evident. Astfel, practic, angajatorul isi baga in buzunarul propriu banii de pensii si de sanatate ai angajatilor sai. Asta nu era doar o exceptie pe piata muncii, era un fenomen larg intalnit in Romania, pe care, in loc sa il combateti, l-ati incurajat cu discursurile voastre demagogice si populiste. Este o masura pe care doar dumneavoastra, cei care munciti la gri, o vreti scoasa. Asta vreti sa sustineti voi in realitate: evaziunea si munca la gri", le-a transmis Budai semnatarilor motiunii.
Pe de alta parte, ministrul Muncii a subliniat ca actuala Coalitie a luat o serie de "masuri bune" in folosul cetatenilor, ca de exemplu faptul ca oamenii care au dosarul de pensie complet nu asteapta, iar plata se face aferent momentului depunerii cererii, nu emiterii deciziei de pensionare.
"Deci, oamenii primesc bani. Dosare in asteptare sunt acelea incomplete. Dar a respinge, cum dicta una dintre semnatarele motiunii, fost ministru al Muncii, inseamna tocmai ca oamenii sa piarda banii. Adica sa depuna dosarul din nou si sa primeasca banii aferenti de la data redepunerii, nu a depunerii initiale, solutie cu care nu voi fi si nu sunt de acord. Doar ca sa dea bine asa la bilant, cum a facut doamna la care am facut referire", a explicat Marius Budai.
In ceea ce priveste pensiile internationale, el a semnalat ca se aplica aceleasi reguli in toate statele membre ale Uniunii Europene si ca unele state raspund mai greu, din diverse considerente, mai mult sau putin obiective.
Totodata, in legatura cu pensiile administrate privat, ministrul a mentionat ca modificarile aduse la Pilonul II si prevazute in PNRR au fost aprobate de Comisia Europeana.
"A considerat jalonul indeplinit, dar dumneavoastra ati contestat la CCR legea, astfel ca ea nu este publicata in Monitorul Oficial si nici in vigoare. Si uite cum, din nou, periclitati ca Romania sa atraga miliarde de euro din PNRR-ul scris prost si la secret tot de dumneavoastra", a sustinut Budai.
La acuzele privind "voucherizarea" Romaniei, ministrul Muncii a subliniat ca nu ministerul pe care il conduce coordoneaza distribuirea voucherelor, ci este parte din echipa, si ca datorita acestora au fost ajutati cei mai vulnerabili dintre romani cu bani pentru alimente, pentru facturile la energie.
"Romani pe care dumneavoastra, atunci cand ati guvernat, i-ati condamnat la saracie, inghetandu-le veniturile, neacordandu-le niciun fel de ajutor. Voi sunteti esecul, voi, semnatarii acestei motiuni, nu masurile care ii ajuta pe cei mai necajiti dintre romani", a spus Budai.
Acesta a mai semnalat ca ori de cate ori a fost la guvernare salariul minim a crescut considerabil, inclusiv in 2023, si ca este in proces de transpunere directiva europeana privind salariul minim european.
"O directiva la care voi ati dat punct de vedere negativ, desi prevede ca salariul minim sa ajunga la 50% din salariul mediu. Noi, aceasta coalitie, vom transpune aceasta directiva, chiar daca voua nu va place. De ce? Pentru ca este inacceptabil pentru o societate ca cei care muncesc din greu sa continue sa se zbata in saracie. Este absolut necesar sa imbunatatim nivelul de trai al salariatilor, in special pentru cei cu venituri mici si medii, sa le dam o sansa tinerilor, sa le dam o sansa sa-si construiasca un viitor aici, acasa, nu sa plece la munca in strainatate din cauza proastei salarizari din Romania", a punctat ministrul Muncii.
Motiunea simpla, intitulata "Marius Budai - ministrul salvarii pensiilor speciale", trebuia sa fie dezbatuta saptamana trecuta, insa a fost reprogramata la solicitarea ministrului, care a anuntat ca nu poate fi prezent, fiind in vizita oficiala in Regatul Spaniei.
Deputatii USR si Fortei Dreptei afirma, in motiunea simpla, ca sunt "prea multe dovezi privind incompetenta si nepasarea de care da dovada" ministrul Budai, sustinand ca acesta "a cladit" un "scut in jurul specialilor si al pensiilor speciale" si "a pus in pericol, de dragul unor pensii nesimtite, miliardele pe care ar urma sa le primeasca tara pentru dezvoltare".
Semnatarii au mentionat ca mandatul lui Marius Budai in fruntea ministerului a inceput cu "doua ratari majore" - termenele asumate in programul de guvernare pentru implementarea legii salarizarii si a unei noi legi a pensiilor, iar "esecul ministrului PSD conduce la punerea in pericol a PNRR".
In motiune se sustine ca ministrul Muncii a trimis Parlamentului un proiect de lege privind pensiile speciale "vadit neconstitutional", "care nu trece nicio pensie speciala pe contributivitate, cosmetizeaza doar niste detalii si salveaza, in fapt, pensiile specialilor".
Initiatorii motiunii sustin si ca Marius Budai nu a majorat pensiile "nespecialilor" si "a sustinut si a incurajat minciuna" conform careia 9,4% PIB, stabilit in PNRR, nu i-ar permite cresterea lor. Ei au adaugat si ca recalcularea pensiilor nu s-a facut, iar inechitatile s-au accentuat.
In schimb, pentru majorarea salariilor la stat s-au gasit bani si explicatii, au mai aratat semnatarii motiunii.
Initiatorii motiunii se refera si la pensiile administrate privat, sustinand ca "se vede cu ochiul liber ca PSD si Marius Budai au ciuda pe sistemul de pensii private - Pilonul II, transmitand informatii eronate cum ca deficitul la bugetul de pensii s-ar datora banilor care se transfera la Pilonul II".
In motiune se critica si programul acordarii de vouchere pensionarilor si persoanelor defavorizate, sustinandu-se si ca nu a fost respectat calendarul de crestere a alocatiilor pentru copii, iar PSD nu a prezentat nicio formula predictibila de crestere a salariului minim care sa permita angajatorilor sa isi calculeze din timp anvelopa financiara necesara. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter