RO EN
Košík je prázdný

MF: Adoptarea nivelului minim de impozitare pentru mari companii, obiectiv prioritar

Propunerea de Directiva privind nivelul minim de impozitare pentru grupurile multinationale din UE a fost cel mai important subiect al reuniunii Consiliului Afaceri Economice si Financiare (Ecofin), desfasurata marti, 18 ianuarie 2022, la Bruxelles. Ministrii de Finante au fost invitati sa confirme, la nivel politic, prioritatea acestui dosar si necesitatea transpunerii in legislatia UE, pana la 1 ianuarie 2023, a regulilor internationale agreate in Cadrul Incluziv al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE). Directiva asigura o cota minima efectiva de impozitare de 15% pentru activitatile globale ale multinationalelor. Regulile vizeaza toate grupurile mari, nationale sau internationale, inclusiv din sectorul financiar, care au venituri financiare combinate de peste 750 milioane de euro pe an si care au compania-mama sau o filiala situata intr-un stat membru al UE.
”Romania sustine toate masurile de combatere a planificarii fiscale. Apreciem ca acest proiect va contribui la asigurarea unei competitii echitabile in cadrul pietei interne a UE. Adoptarea si implementarea directivei este un obiectiv prioritar si pentru Romania, de aceea vom pregati toate masurile necesare implementarii acesteia chiar de la 1 ianuarie 2023” , a precizat Adrian Caciu, ministrul Finantelor.
Ministrii au discutat despre stadiul implementarii Mecanismului de Redresare si Rezilienta si au aprobat Concluziile cu privire la Raportul privind Mecanismul de Alerta 2022, Concluziile Analizei Anuale a Cresterii Durabile 2022 si Recomandarea pentru politica economica a zonei euro 2022. De asemenea, cei 27 au avut un schimb de opinii pe marginea mandatului UE pentru viitoarea reuniune G20, din februarie 2022.
La prima reuniune Ecofin organizata sub Presedintia sa, Franta si-a prezentat prioritatile in domeniul economic si financiar.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter