RO EN
Košík je prázdný

GENESIS: Jumatate din angajati cred ca birourile post-pandemice trebuie regandite

Pe masura ce angajatii se vor intoarce tot mai mult la birou din 2022, se contureaza nevoia de transformare a birourilor pentru a raspunde modului de lucru post-pandemic. Jumatate dintre angajatii din Romania considera ca biroul trebuie regandit pentru a crea spatii diferite care sa le ofere mai multa flexibilitate si posibilitati multiple de lucru, in functie de tipul de activitate si de nevoile de colaborare, pe modelul Activity-Based Workspace (ABW). In acelasi timp, 60% cred ca e nevoie de tehnologii avansate care sa imbunatateasca igienizarea in spatiile de lucru si, implicit, sa limiteze riscurile pentru sanatate, arata un sondaj initiat de Genesis Property in randul a 1.100 de angajati din toata tara, in perioada septembrie-octombrie a acestui an.
Astfel, angajatii considera ca biroul lor trebuie sa tina tot mai mult cont de modelul de lucru hibrid al viitorului si de flexibilitatea de care acestia au nevoie in activitatea lor, atat din perspectiva prezentei la birou, cat si a interactiunii cu alti membri ai echipei. Peste 45% considera ca birourile trebuie sa ofere spatii largi, cu birouri de tip open-space, iar 43% se asteapta sa includa si zone flexibile de lucru, de tip cafenea sau inspirate din spatii de co-working.
72% considera ca e nevoie si de spatii inchise, cu capacitate adaptata nevoilor de colaborare - de dimensiuni mai mari pentru colaborare in echipe extinse de peste 20 de oameni, de dimensiuni medii pentru sedinte cu 15-20 de oameni, de dimensiuni mici pentru activitati care presupun colaborarea in echipe mai mici de 15 oameni, dar si foarte mici pentru activitati care necesita liniste si concentrare si in care pot lucra cel mult 5 oameni. Astfel, cafeneaua-birou, zonele linistite dotate cu fotolii sau canapele confortabile, spatiile izolate de tip cabina telefonica, dar si spatiile verzi si terasele in aer liber s-ar putea regasi in tot mai multe birouri in viitor.
Riscurile pentru sanatate, in continuare o preocupare pentru angajati
Angajatii care au revenit la birou in ultimele luni vor sa se simta mai in siguranta in contextul pandemic si considera ca spatiile de lucru ar trebui dotate cu tehnologii noi care sa imbunatateasca igienizarea spatiilor de lucru si sa limiteze riscurile pentru sanatate la birou. Astfel, aproximativ 95% dintre angajatii care au raspuns sondajului Genesis Property confirma nevoia pentru mai multe tehnologii inovatoare in cladirea lor de birouri. Alti 80% cred ca ar fi util sa existe si ecrane digitale care sa afiseze indicatori de stimulare a imunitatii, iar 70% cred ca in cladirile de birouri este nevoie de o zona special conceputa, complet echipata si gata de utilizare in cazul nevoii imediate de izolare.
„Birourile trebuie regandite si transformate pentru a se adapta mai bine modului de lucru din viitor si nevoilor de lucru si de colaborare ale angajatilor. Pandemia a schimbat asteptarile angajatilor, iar un birou proiectat pe baza unui concept dinamic si agil precum Activity-Based Workspace (ABW) si adaptat contextului epidemiologic prin masuri si tehnologii precum cele recomandate de standardul IMMUNE™ poate reprezenta un raspuns la tendintele din piata muncii post-pandemice”, spune Gavin Bonner, vicepresedinte in cadrul Genesis Property.
 
Birouri mai sanatoase cu masurile prevazute in standardul IMMUNE™
Cele mai multe dintre masurile pe care si le doresc angajatii din Romania sunt deja prevazute in IMMUNE Building Standard™, dezvoltat de compania romaneasca Genesis Property in 2020 tocmai pentru a evalua si a certifica sanatatea spatiului interior. Standardul propune 135 de masuri coerente care ofera proprietarilor cladirii sau companiilor instrumentele necesare pentru a monitoriza si ajusta starea de sanatate a spatiilor de lucru.
Sondajul Genesis Property privind perceptia angajatilor despre sanatatea cladirilor a fost desfasurat, la nivel national, in septembrie - octombrie 2021 prin platforma iVox, pe un esantion total de 1.100 de utilizatori de internet din Romania. Aproape 54% dintre participanti sunt femei, peste 50% au varsta cuprinsa intre 25 si 40 de ani, iar 53% au un venit net mai mare de 3.000 de lei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter