RO EN
Košík je prázdný

ACE: Perspective pozitive pentru pentru arhitecti in a doua jumatate a anului

Consiliul European al Arhitectilor (ACE) a finalizat, recent, editia a VIII-a a studiului trimestrial referitor la impactul recesiunii financiare mondiale asupra sectorului de arhitectura din Europa. Rezultatele analizei (elaborate in iunie 2011) arata in mod clar faptul ca situatia din domeniu continua sa se degradeze, activitatea specifica aflandu-se, potrivit majoritatii opiniilor, la cel mai scazut nivel inregistrat de la inceputul crizei economice (septembrie 2008). Cu toate acestea, cei mai multi proiectanti sunt optimisti in ceea ce priveste urmatoarele trei luni, cand se estimeaza ca volumul de lucru va spori. La ancheta ACE au raspuns 3.634 de arhitecti din toate statele Europei, rezultatele fiind centralizate si analizate pentru a oferi o medie statistica asupra activitatii din bransa, in perioada aprilie - iunie 2011. Astfel, circa 64,4% dintre respondenti sunt de parere ca domeniul arhitecturii se afla in cea mai sumbra perioada consemnata de la inceputul recesiunii, ponderea fiind superioara celei din sodajele anterioare (53,7% in decembrie 2010, 44,7% in luna iunie a anului trecut) si la un nivel similar celei consemnate in aprilie 2010. In ceea ce priveste numarul de angajati ai birourilor de arhitectura, rezultatele indica faptul ca la una din trei companii a fost inregistrata o scadere a acestuia de la inceputul crizei (48,3% dintre respondenti), in timp ce ponderea birourilor care au consemnat o crestere a numarului de salariati s-a diminuat de la 14,5% in iunie 2010 si 14% la finele anului trecut, la 13,4% in iunie a.c. Majoritatea managerilor de firme de proiectare estimeaza o crestere a numarului de salariati in intervalul urmator, ca urmare a cresterii cererii pentru proiecte specifica fiecarui sfarsit de an. In ansamblu, rezultatele studiului ACE sunt incurajatoare in ceea ce priveste estimarile pentru perioada urmatoare.
Proiectele de locuinte private vor sustine domeniul arhitecturii si in perioada urmatoare
Din punct de vedere al proiectelor aflate pe plansete, 25,9% dintre respondenti estimeaza ca numarul documentelor realizate pentru locuinte private noi se va mentine in crestere, in timp ce 22,2% sunt pesimisti din acest punct de vedere. Potrivit datelor ACE, aproximativ 44% din numarul total de proiecte elaborate de arhitectii din Europa reprezinta planuri de locuinte realizate de investitori privati. In ceea ce priveste proiectarea cladirilor publice, opiniile sunt, pentru prima data de la elaborarea studiului, majoritar optimiste: 24,7% considera ca numarul acestora se va diminua, in timp ce aproape 36% sunt de parere ca volumul de munca va spori. Sectorul specific reprezinta circa 6% din volumul lucrarilor de proiectare executate de arhitectii europeni. Referitor la cladirile comerciale (care reprezinta circa 23% din numarul total al planurilor realizate anual de arhitecti), 35,7% dintre participantii la sondaj sunt de parere ca se va inregistra o crestere din acest punct de vedere, in timp ce 31,6% dintre opinii sunt negative. In concluzie, se pare ca in urmatoarele trei luni activitatea arhitectilor va fi bazata tot pe proiectele de locuinte private, care au constituit, in ultima perioada, segmentul predilect ce a sustinut domeniul de specialitate. De asemenea, ca o consecinta, pe baza acestor estimari se pot stabili tendintele pietei europene a constructiilor in intervalul urmator. Proiectele private de mici dimensiuni vor mai sprijini, o vreme, activitatea de pe piata constructiilor si a tuturor companiilor implicate in aceasta industrie.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter