RO EN
Košík je prázdný

Cum va arata piata locurilor de munca sub impactul AI in 2040?

Cand in 1997 si 2016 campionii mondiali de sah si la jocul de Go erau invinsi de inteligenta artificiala, mass-media anunta un incipient sfarsit functional al speciei. Mai mult, in 2014 o companie din Hong Kong numea un algoritm in functia de director, cu drept de vot in cadrul consiliului director. Pe de alta parte, progresul inteligentei artificiale din spatele botilor tot mai capabili sa scrie texte de o neobisnuita coerenta si stilistica dau perspectiva apropiata a castigarii premiului Nobel pentru Literatura de catre inteligenta artificiala. Domeniul muzicii este si acesta afectat de inteligenta artificiala; intr-un proces de compozitie interactiv-tehnologica se genereaza muzica ca replica la compozitia muzicala receptata de robot. Probabil ca in viitor vom merge la concerte interpretate pe armonii din muzica de Bach sau Mozart compuse de inteligenta artificiala.
Daca de la domeniul afacerilor pana la cel al artelor inteligenta artificiala inlocuieste oameni, avem dreptul sa ne intrebam: incotro mergem? In 2030, intre 75 si 375 milioane de oameni vor fi nevoiti sa-si schimbe slujba, potrivit McKinsey. Cum va arata piata locurilor de munca in 2040? Vom deveni super-oamenii care pot sa stapaneasca masinile inteligente sau personajele filmelor Sci-Fi care lupta pentru supravietuire intr-o lume dominata de masini? Fricile sfarsitului lumii si istoriei facute de om astazi par sa aiba un singur nume: inteligenta artificiala.
Inteligenta artificiala nu demite doar oameni care au activitati creative dar si pe cei care credeau ca mestesugul unei meserii nu poate fi replicat de impersonala prestatie a unei masinarii. Avem masini inteligente care modifica industriile auto si pe cea a transportului scotand in offside conducatorii de vehicule.
Lumea se transforma sub impactul AI
Avem magazine cu autoservire si plata electronica care fac redundanta slujba de casier. Avem oglinzi virtuale ce simuleaza probarea articolelor de imbracaminte pentru clienti si fac irelevanta ocupatia de asistent in magazin. Lucratori la banda in fabrici de productie care sunt inlocuiti de roboti capabili sa faca aceeasi munca la costuri reduse si cu rezultate superioare. Mestesuguri, de la prelucrarea lemnului la tesaturi sau ceramica isi inlocuiesc mesterii cu masinarii ghidate de inteligenta artificiala.
Instrumentarul se schimba din moment ce rotile dintate ale ceasurilor traditionale facute de ceasornicari priceputi sunt inlocuite de bytes ale ceasurilor smart. Marile case de orologie sunt inlocuite de companii de tehnologie care introduc inteligenta artificiala si fac din ceas un instrument multifunctional. Asadar se schimba nu doar instrumentarul, materia prima si oamenii care fac produsele dar uneori se extinde si functionalitatea acestora.
Impactul noilor generatii
Atitudinile sunt uneori foarte diferite si sunt de multe ori separate pe criterii generationale. Reprezentatii Generatiei X sunt rezistenti la schimbare in timp ce Generatiile Y si Z abia asteapta lansarea unui nou gadget. Pe clopotul lui Gauss identificam la un capat comportamentele tehnofobe ale parintilor si la celalalt capat comportamentele tehnofile ale copiilor.
Generatia celor care privileagiaza traditia si fiabilitatea produselor preocupati de securitatea slujbelor practicate si generatia consumerista a celor care isi inlocuiesc rapid produsele achizitionate pentru altele mai performante si care schimba slujbele in cautarea de noi provocari. Asadar coabiteaza mentalitati diferite pentru ca sunt asteptari de generatie diferite.
Rezistenta la schimbare ramane
Ceea ce este semnificativ este ca tipul uman se schimba. S-ar putea ca ochii cuprinsi de groaza ca inteligenta artificiala ne demite din tot mai multe domenii sa faca loc unei explozii de emoji-uri de bucurie ale celor care vor o viata mai eficient condusa de catre masini si isi reformuleaza rolul lor in societate.
Proiectia demografica pentru 2025 identifica Generatia Y drept resursa principala de personal. In acest sens un studiu al World Economic Forum arata ca pentru generatia nativilor digitali trei aspecte conteaza cel mai mult cand isi aleg angajatorul: promovarea in cariera (48%), cultura companiei (38%) si oportunitatile de training/dezvoltare personala (32%).
Inteligenta artificiala in setul de competente
Compania de headhunting Russell Reynolds a facut o cercetare pe un esantion de 300 de companii din SUA, Europa si Asia si a aflat ca 72% din membrii consiliului de administratie nu au aptitudini de utilizare a tehnologiei. Asadar poza contrastanta cu privire la valorile de generatie explica diferentele dintre cei speriati de inteligenta artificiala si cei curiosi s-o valorifice.
Potrivit studiului Accenture privind viitorul fortei de munca, peste 60% dintre angajati au o perspectiva optimista cu privire la impactul inteligentei artificiale asupra slujbei pe care o fac. Doua treimi dintre angajati spun ca trebuie sa-si dezvolte noi competente de lucru cu masinile inteligente pentru ca multe dintre slujbe nici nu s-au inventat inca.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter