RO EN
Košík je prázdný

VALORIA: Tendintele anului 2018 in digitalizarea companiilor

Exista notiuni care prin frecventa folosirii lor conduc la un fel de satietate. Parca nu vrei sa le mai auzi. Se poate spune, cu unele argumente, ca digitalizarea este intr-o astfel de situatie. Si totusi subiectul se impune companiilor prin impactul pe care il genereaza. Integrezi digitalizarea, ai sansa cresterii afacerii. Nu faci asta, poti sa devii istorie. Daca digitalizarea este un proces care pleaca din interiorul companiei, atunci trebuie sa inceapa cu functiunile interne ale acesteia. Iata care sunt tendintele anului 2018 in digitalizare tinand cont de principalele 5 functiuni interne ale unei companii.
Tendinta 1- Marketing -> Continutul video
Astazi, majoritatea interactiunilor cu clientii au loc prin intermediul e-mailului, telefonului si chat-ului. Cu toate acestea, videoclipul este mai usor de folosit decat oricand. Potrivit Hubspot 43% dintre oameni doresc mai mult continut video, iar 52% dintre expertii in marketing clasifica videoclipul drept instrumentul cu cel mai mare randament.Materialele video cu o durata mai mica de 90 de secunde conduc la o rata de retentie a utilizatorilor de 53%. Acest lucru inseamna ca mai multe videoclipuri scurte in e-mailurile de marketing si ferestrele de chat ar putea fi o mare oportunitate. Popularitatea continutului video va plasa clipurile video in centrul campaniilor de marketing si vanzari in 2018.
Tendinta 2-Vanzari -> Colectarea automata a datelor
Colectarea automata a datelor a permis companiilor sa creeze profiluri foarte detaliate ale clientilor in managementul relatiilor cu acestia. Folosind colectarea de date noi, companiile pot sa re-prospecteze conturi vechi si sa le satisfaca si mai personalizat cerintele. Hubspot raporteaza ca 69% dintre clienti doresc ca echipele de vanzari sa lecunoasca foarte bine nevoile si 61% dintre clienti doresc ca reprezentantii de vanzari sa le ofere informatii relevante. Conturile de client pot deveni incredibil de dense in informatii, iar un profil mai bun al clientilor ar putea conduce la o crestere a vanzarilor bazata pe valorificarea informatiilor din aceste conturi.
Tendinta 3-Financiar -> Facturarea digitala
In 2018 standardizarea si automatizarea vor ajuta departamentele financiare sa faca procesele de facturare complet automatizate. Universal Business Language (UBL) este o biblioteca deschisa de standarde XML pentru documente cum ar fi comenzi de achizitie, facturi si logistica de transport. Desi este folosit de un deceniu, UBL trebuia sa fie mandatat de directivele europene in 2018. Acum se pare ca anul 2019 va fi termenul la care firmele europene vor fi obligate sa primeasca si sa proceseze facturile electronice folosind UBL.Unul dintre cele mai mari beneficii ale adoptarii UBL este faptul ca facturile devin instantaneu propuneri de rezervare, pe care clientii le pot procesa apoi in sistemele lor financiare sau in ERP. Profesionistii financiari vor economisi mult timp si efort prin faptul ca nu va mai fi necesar sa recreeze datele facturii. UBL elimina potentialul de eroare umana in copierea datelor.
Tendinta 4-IT ->Cloud
Migrarea catre cloud este o alta tendinta prezenta in 2017, care prinde mai bine contur in 2018. Cloud computing ajuta organizatiile sa aiba grija de procese centralizate, cum ar fi sa permita organizatiilor stocarea datelor intr-un loc accesibil de oriunde. Migrarea catre cloud este relevanta din perspectiva financiara, deoarece scade costurile de hardware si de personal asociate cu hosting-ul si serverele interne. De asemenea este relevanta din perspectiva productivitatii, deoarece angajatii pot comunica si accesa fisiere de oriunde si nu doar in birou. Migrarea catre cloud aduce cu sine si provocari in zona securitatii cibernetice care va fi o tendinta asociata migrarii catre cloud. Asadar deviza este migrare in cloud,catre un furnizor cu resurse si experienta in lupta impotriva malware si data breaches.
Tendinta 5 - Resurse umane -> Reducerea echipelor
Potrivit HR Trend Institute numarul locurilor de munca in departamentele de resurse umane va scadea pe masura ce nivelul automatizarii va creste. De exemplu selectia candidatilor pe care acum o fac multi recrutori, este preluata rapid de masini inteligente. Consilierii de HR, asistentii, partenerii de afaceri vor deveni mai putin necesari. Personalul de HR de top va fi necesar in serviciile de resurse umane, iar un arhitect HR de nivel inalt poate (si ar trebui) sa joace un rol important in transformarea organizatiilor.
General Data Protection Regulation
GDPR va avea un impact transversal in departamentele de vanzari,marketingsi HR. Accentul va cadea pe lucrul cu noile reguli in jurul terminologiei cheie - “consimtamant”, “drept de a fi uitat”, “opt-in”, “date personale sensibile”. Acesta va fi principalul efort pentru departamentele de vanzari, dar si in ce priveste cercetarea de marketing si resursele umane in 2018. In concluzie, 2018 va fi anul in care multe companii isi vor da seama ca transformarea digitala nu este un moft, un accesoriu la moda, sau ceva util doar pentru companiile mari de tehnologie. Digitalizarea este un imperativ in peisajul de afaceri de astazi, pentru firmele care vor un avantaj competitiv. Efectul disruptiv al digitalizarii in toate industriile va ameninta modelele traditionale de afaceri.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter