RO EN
Košík je prázdný

BNS: Firmele care au concediat angajati nu trebuie sa beneficieze de facilitati fiscale

Sunt tot mai multe situatii in care angajatii comunica Blocului National Sindical (BNS) ca au fost disponibilizati, colectiv sau individual, ca au fost pusi sa semneze incetarea contractelor de munca cu acordul partilor sau ca li s-au suspendat contractele individuale de munca fara somaj tehnic, informeaza BNS.
In acest context, sindicalistii solicita Guvernului si Parlamentului sa sanctioneze acest tip de comportament prin exceptarea acestor firme de la beneficiile fiscale curente si care se vor adopta in viitor.
"Avand in vedere aceasta lipsa de umanitate si de minima intelegere a situatiei manifestata de unii angajatori, (...) cerem Guvernului si Parlamentului sa aiba in vedere ca pachetul de masuri deja adoptat, precum si orice masuri noi ce vor fi adoptate, sa nu poata fi accesate de firmele care au disponibilizat personal pe durata starii de urgenta, cu exceptia plecarilor naturale", se arata intr-un comunicat al Blocului National Sindical.
Masurile de sprijin trebuie sa fie disponibile pentru cei ce inteleg ca trebuie sa imparta riscuri dar in egala masura si beneficii, mai spun acestia.
"Prin disponibilizarea personalului in aceasta perioada inseamna ca angajatorii respectivi si-au asumat rezolvarea dificultatilor cu care se confrunta pe cont propriu, apeland la cea mai usoara cale si transferand riscurile acestei perioade in cea mai mare masura catre salariati. Sprijinul acordat in aceasta perioada, cerut de partenerii sociali, patronate si sindicate, are ca principiu de baza impartirea costurilor si a riscurilor intre angajatori, guvern si salariati", subliniaza BNS.
Sindicalistii mai fac apel la autoritati sa sprijine, cu noi masuri, persoanele disponibilizate.
"Persoanele in varsta de munca, care se confrunta cu disponibilizari colective sau individuale, dar mai ales cei ce sunt «impinsi» sa accepte o incetare a relatiilor de munca cu acordul partilor, au nevoie de sprijin, in special in aceasta perioada. In multe cazuri vorbim nu doar de salariati expusi, ci si de familiile lor, lasati fara venituri si fara asigurari sociale, intr-o perioada in care nici macar nu-si pot cauta un loc de munca", mai precizeaza BNS.
Reprezentantii sindicatelor subliniaza, totodata, ca Guvernul trebuie sa mai ia niste masuri suplimentare, precum prelungirea perioadei de somaj pentru cei carora le expira dreptul la indemnizatie de somaj in aceasta perioada, cel putin pe durata starii de urgenta; cresterea indemnizatiei de somaj; simplificarea procedurilor pentru a avea acces la indemnizatie de somaj.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter