Inovatia in materie de echipamente de constructii nu cunoaste, practic, limite, posibilitatile de dezvoltare fiind nebanuite chiar si de companiile care promoveaza de la un an la altul noutati in acest domeniu de activitate. Pornind de la motoarele ecologice, trecand prin majorari substantiale ale ergonomiei si confortului asigurat operatorilor si terminand cu precizia operatiunilor, in prezent piata de profil este literalmente „inundata” de solutii perfect adaptate aplicatiilor carora le sunt destinate. Desigur, cea mai potrivita platforma pentru prezentarea acestora ramane targul international Bauma, organizat o data la trei ani in cadrul complexului expozitional din München, unde furnizorii din intreaga lume au posibilitatea sa-si prezinte in mod direct propunerile revolutionare in fata utilizatorilor profesionisti. Indiferent de anvergura, companiile active in domeniul constructiilor opteaza pentru solutii care sa genereze o majorare semnificativa a productivitatii si o operare intuitiva, cu atat mai mult cu cat piata mondiala se confrunta in prezent cu o diminuare a ofertei de forta munca inalt calificata.
Solutii inteligente si de mare productivitate pentru pavarea cu beton
Si la editia precedenta a manifestarii din capitala bavareza, companiile producatoare de utilaje s-au intrecut in a prezenta solutii optimizate la cea mai mare varietate de probleme. Desigur, avand in vedere anvergura evenimentului, ar fi dificil de realizat o prezentare exhaustiva a noutatilor, insa este clar faptul ca au existat o serie de „vedete” ce au avut darul de a suscita in mod deosebit atentia specialistilor. Astfel, dintre cele 3.400 de standuri cu o suprafata totala de peste 600.000 mp, cateva s-au bucurat de un flux deosebit de vizitatori dornici sa afle mai multe detalii in legatura cu tehnologiile propuse. Pe segmentul masinilor destinate realizarii infrastructurii rutiere, s-a remarcat echipamentul de executie a pavajelor din beton Gomaco 3300, considerat a fi utilajul cel mai „inteligent” la momentul actual pe acest segment, avand capacitarea de a realiza lucrari cu o latime de pana la 9,14 m. Produsul este dotat cu o serie de capacitati avansate in ceea ce priveste directia, cum ar fi Smart Leg sau sistemul modern de determinare a pozitiei. O alta inovatie deosebit de utila pentru sistemul respectiv este constituita de dispozitivul telescopic ce asigura turnarea betonului de pe ambele parti ale utilajului. Platforma in forma de U de care dispune echipamentul ofera o vedere de ansamblu deosebit de precisa a operatiunilor aflate in curs de executie. Conveiorul cu o lungime de aproximativ 6 metri dispune de sistem de pozitionare pe patru directii, ce asigura plasarea precisa a materialului in cos, indiferent de partea pe care are loc actiunea respectiva. O consola de control aluneca dintr-o parte in alta, verificand cu maxima precizie directia turnarii. Facilitatile de deplasare si de orientare sunt asigurate prin intermediul unor dispozitive rotative ce fac parte din clasa tehnologica G+ de la Gomaco. Astfel, utilajul poate trece rapid de la o matrita la alta, iar capatul de ajustare a inaltimii se ajusteaza atat vertical, cat si lateral, ocolind obstacolele intalinite in cale si permitand turnarea la distante cat mai mici de acestea. Tot compania nord-americana a prezentat cu aceeasi ocazie si modelul telescopic dual din seria GP3, dotat cu tehnologii din ultima generatie. Masina combina avantajele date de sistemul inteligent de rama ce permite adaptarea dinamica a latimii de turnare cu beneficiile celorlalte dispozitive instalate la utilajul prezentat anterior, toate fiind coordonate computerizat cu ajutorul sistemului digital brevetat de companie. Toate acestea justifica titulatura de echipamente inteligente.
Excavatoare de ultima generatie, cu facilitati multiple de operare
Pe segmentul teraformarii, o solutie deosebita este aceea a excavatorului pe roti Hydradig, descris de producator ca avand capacitati optime de sapare, ridicare, incarcare si transport al sculelor, ceea ce il face sa se adapteze perfect lucrarilor derulate in cadrul urban, celor de intretinere a infrastructurii rutiere sau operatiunilor desfasurate de municipalitati. Expertii s-au adaptat cerintelor venite din partea utilizatorilor, asigurand acestui model caracteristici inalte de performanta in cinci arii distincte - si anume: vizibilitate, stabilitate, mobilitate, manevrabilitate si servisabilitate. Cabina asigura vizualizarea la un unghi de 360°, fiind garantat un control permanent al pozitiei fiecareia dintre cele patru roti ale echipamentului. Stabilitatea este data de poztionarea joasa a centrului de greutate, ceea ce garanteaza in mod suplimentar ridicarea sarcinilor in conditii sporite de siguranta, precum si obtinerea unor viteze superioare de deplasare. Hydradig poate atinge 40 km/h atunci cand calatoreste intre santiere, prezenta unui sistem de directie pe toate cele patru roti garantand proprietati optime de deplasare in mediul urban. Echipamentul poate fi deservit de la nivelul solului, pentru a spori gradul de siguranta a operatorilor in timpul operatiunilor de service. Utilajul este dotat cu un motor diesel din seria Ecomax Stage IIIB/Tier 4 Interim, ce dezvolta o putere de 81 kW. Acesta respecta caracteristicile Tier 4 fara a avea filtru de particule DPF, ceea ce reduce costurile de fabricatie si complexitatea operatiunilor de exploatare. In mod standard, Hydradig dispune de trei moduri de directie (pe doua roti, pe patru roti si de tip crab), puntea fata cu oscilatie de 8 inch asigurand stablitatea necesara pe teren accidentat. O alta inovatie pe acelasi segment de echipamente este cea a excavatoarelor de capacitate medie (de 4 tone, respectiv 6 tone). Acestea prezinta intervale lungi de intretinere (ce pot ajunge pana la 500 de ore), sunt dotate cu instrumente imbunatatite la nivelul cabinei si au o cabina cu 18% mai mare. De asemenea, vizibilitatea este sporita cu 11% fata de modelele anterioare, capacitatea de umplere a cupei este cu 9% mai mare, iar inaltimea de ridicare a crescut cu 5%.
Eficienta, adaptabilitate si capacitate sporita pentru buldo-excavatoarele moderne
Nici producatorii asiatici nu se lasa mai prejos, XCMG prezentand la Bauma buldo-excavatorul de mare tonaj LW1100KN, proiectat special pentru operatiuni portuare, logistice si sapaturi de mare amploare. Pe langa avantajele date de puterea sporita a motorului si stabilitatea deosebita, modelul din China se caracterizeaza printr-un inalt nivel de fiabilitate, fiind prevazut de proiectantii sai cu o suma importanta de facilitati in ceea ce priveste siguranta in exploatare. Dintre acestea, se remarca in principal noua cabina monolitica solida, dar conectata la sasiu cu ajutorul unui silicon special al carui rol este acela de a absorbi socurile. Specialistii de la XCMG subliniaza ca produsul ofera avantaje majore in ceea ce priveste eficienta operatiunilor derulate prin intermediul sau. Beneficiul respectiv este obtinut prin dotarea utilajului cu o tehnologie ultramoderna sensibila la sarcina incarcata, aceasta avand capacitatea de a ajusta in mod corespunzator presiunea si debitul. Astfel, principala consecinta este reprezentata de diminuarea consumului de combustibil cu pana la 15% - ceea ce reprezinta un avantaj major in perceptia unor beneficiari preocupati de controlul costurilor. Motorul Cummins, controlat electronic, supraalimentat si prevazut cu injectie directa, ofera un cuplu inalt si o putere net imbunatatita, gratie convertorului ZF cu turbina unica si transmisiei automate. Toate acestea garanteaza o crestere semificativa a fiabilitatii produsului, in ansamblul sau. Cutia de vizeze are patru pozitii de mers inainte si trei de marsarier, care pot fi schimbate automat sau manual. Sasiul a fost ranforsat atat in partea din fata, cat si in cea din spate pentru a spori rigiditatea si a creste rezistenta la supraincarcare, ceea ce confera masinii o anduranta deosebita la impact. In mod suplimentar, un mecanism special ofera facilitatea de „memorare” a unghiurilor de lucru, astfel incat procesele repetate de incarcare, ridicare etc. se pot desfasura cu o mai mare acuratete. In afara de aceasta solutie deosebita, XCMG a mai prezentat si un nou miniexcavator special proiectat pentru lucrul in spatii mici, cu o capacitate de rotire a bratulu frontal cu 75° la stanga si 50° la dreapta, ceea ce ii ofera posibilitatea de a excava in plan paralel cu fundatia constructiilor.
Incarcator electric pentru operatiuni silentioase
O inovatie interesanta, de aceasta data de la Avant Tecno, este incarcatorul alimentat la baterie E5, din seria Avant 200. Acesta prezinta dimensiuni similare echipamentelor din gama Avant 500, asigurand avantaje certe, cum ar fi: zero emisii de gaze, operare silentioasa, costuri scazute de exploatare etc. Toate instrumentele utilizate la seriile precedente se pot adapta la E5. Producatorul finlandez recomanda utilajul pentru folosirea in spatii inchise, unde ventilarea este limitata sau inexistenta. De asemenea, este posibila operarea in zone in care zgomotul este interzis sau pe santierele unde interferentele acustice pot genera probleme. Demolarile sau proiectele de constructii se numara printre aplicatiile favorite mentionate de furnizor, mai ales in cazurile in care nu este necesara o functionare permanenta pe durata unui ciclu de exploatare. Bateria este de tip plumb-acid si are o capacitate de 201 Ah. Utilajul este dotat cu doua motoare electrice separate, unul de 6 kW pentru deplasare, iar celalalt de 2 kW destinat operatiunilor de incarcare si asigurarii miscarilor hidraulice auxiliare, care au un debit de 30 litri/minut. Astfel, se permite anexarea unor diverse instrumente, inclusiv ciocan demolator sau cupe forestiere. De asemenea, inginerii de la Avant Tecno au anuntat lansarea unui nou model din seria Avant 200, destinat spatiilor de dimensiuni limitate si recomandat inclusiv pentru sarcinile limitate de demolare.
Utilaje specializate pentru cresterea preciziei in spatiile inguste
In fine, mai trebuie amitite si solutile propuse de Yanmar la cea mai recenta editie a Bauma, dintre acestea remarcandu-se incarcatoarele pe doua roti, precum si noul model de transportator C50R-5, la care se adauga excavatoarele B7-6 Sigma. Referitor la acestea din urma, expertii companiei afirma ca asigura o operare rapida si precisa in spatii inguste, ceea ce constituie un avantaj net pentru constructiile de drumuri, respectiv in cazul lucrarilor in zonele urbane. Din aceeasi categorie fac parte si masinile SV 100, dotate cu brat articulat. Se observa, asadar, o continuare a emulatiei dintre furnizori pentru promovarea celor mai interesante solutii. Este clar faptul ca in competitie, alaturi de producatorii consacrati, isi fac tot mai des simtita prezenta companii emergente, ce isi demonstreaza fara putinta de tagada o capacitate sporita de inovare, adaptandu-si permanent oferta la exigentele beneficiarilor. Aceasta va duce la o inasprire a concurentei in domeniu, cu consecinte pozitive asupra calitatii si performantei echipamentelor promovate pe piata.