RO EN
Košík je prázdný

GRUNDFOS preconizeaza o imbunatatire a rezultatelor

Mihaela Ichim, coordonator marketing BS Grundfos Pompe Romania, a declarat recent ca "piata pompelor si tehnologiilor de pompare a inregistrat un avans in 2016, ajungand, in prezent, la o valoare estimativa de 60 de milioane de euro. Evolutia s-a produs ca urmare a cresterii activitatii in sectorul de constructii, in general si a necesitatii schimbarii echipamentelor de pompare invechite cu unele noi, mai performante. Echipamentele livrate au fost incorporate in cladiri de birouri, ansambluri rezidentiale, depozite logistice sau facilitati de productie. Pentru anul in curs, estimam o majorare datorata interesului crescut pentru cladiri sustenabile. In ceea ce ne priveste, in anul precedent am realizat o cifra de afaceri de 18,6 milioane de euro, iar pentru 2017 preconizam ca acest nivel se va imbunatati. Ne bazam, in principal, pe innoirea portofoliului si pe consolidarea vanzarilor produselor existente. Recent, am lansat noi solutii in Romania, dintre care se remarca o pompa de tip hidrofor SCALA2 si o pompa de circulatie cu care se poate face echilibrare hidraulica (Alpha3). Speram ca si legislatia sa incurajeze cat mai mult folosirea de sisteme eficiente, care sa consume mai putina energie. Aceasta se poate face prin aplicarea de impozite reduse unor astfel de cladiri sau acordarea de facilitati la inlocuirea echipamentelor mari consumatoare de energie. De asemenea, supunem atentiei necesitatea unui control mai ferm si verificarea echilibrarii hidraulice a instalatiilor din interiorul unei cladiri. Consideram ca maximum 20% din instalatiile date in functiune in Romania sunt echilibrate hidraulic si prezinta confortul, consumul si fiabilitatea care se doreste. In ultimii doi ani, ca urmare a unor evenimente nedorite si a inaspririi normelor in vigoare, se observa totusi o crestere a cererii de echipamente de protectie anti-incendiu. Noi avem cunostintele necesare de a recomanda instalatii corespunzatoare din acest punct de vedere, incepand de la partea de proiectare, selectie de echipamente acreditate, pana la punerea in functiune si mentenanta. Nu trebuie sa asteptam sa se intample evenimente grave, ci este suficient sa le prevenim".

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter