RO EN
Košík je prázdný

C&V WATER CONTROL va executa o statie de preepurare in Bucuresti

Compania C&V Water Control, specializata in executia de proiecte destinate infrastructurii de alimentare cu apa si canalizare, a contractat, la inceputul anului in curs, un proiect ce prevede constructia unei statii de preepurare a apelor uzate in cadrul unui parc de afaceri din Bucuresti. De asemenea, in primele luni din 2015, societatea a mai semnat contracte pentru executia a sase foraje de mare adancime in Corbeanca (judetul Ilfov) si in Faurei (Braila). In acest context, perspectivele pentru anul in curs sunt pozitive pentru afacerile C&V Water Control, conducerea companiei estimand o crestere cu 30% a cifrei de afaceri fata de nivelul de 11,6 milioane de lei realizat in 2014. Totodata, veniturile totale ale societatii au depasit 18 milioane de lei anul trecut. "Strategia de business adoptata pentru 2015 are ca obiectiv o crestere a cifrei de afaceri cu 30%, datorata achizitiei noii divizii de foraje, extinderii la nivel teritorial prin reprezentanti zonali in sase regiuni delimitate, dar si prin deschiderea unui nou punct de lucru in Cluj-Napoca, pentru a reprezenta compania atat din punct de vedere comercial, cat si tehnic, in regiunea de vest a tarii", a declarat Claudia Avram, Product Manager in cadrul firmei.
In prezent, societatea este implicata in mai multe proiecte de tratare si epurare a apelor, aflate in diverse stadii. Potrivit datelor companiei, cele mai importante lucrari in curs vizeaza construirea unor statii de epurare a apelor uzate menajere cu tehnologie MBR (Membrane ultrafiltrante) in localitatile Copaciu si Clejani (in judetul Giurgiu), Estelnic (Covasna) si Vlad Tepes (comuna Comana, Calarasi). De asemenea, C&V Water Control construieste statii de tratare a apei potabile in localitatile Dragus (Brasov), Comandau (Covasna) si Giulesti (Satu Mare). In Republica Moldova, compania are in executie mai multe proiecte pentru statii de epurare in Sipoteni si Valcinet si o unitate de tratare a apei in Stolniceni, valoarea tuturor acestor proiecte depasind 0,5 milioane de euro.
 
Integrare cu succes a companiei Aqva Drill SA in structura societatii
In 2014 C&V Water Control a finalizat cu succes integrarea societatii de foraje Aqva Drill SA, care a devenit o divizie specializata a companiei. "Prin aceasta preluare ne propunem sa devenim o firma mai puternica pe piata de profil, prin promovarea unui pachet complet de produse si servicii, completat cu noua linie de business, prin care executam lucrari de forare. Totodata, pentru 2015 avem in vedere deschiderea unui nou punct de lucru in Cluj-Napoca (in primavara acestui an), extinderea si dezvoltarea filialei din Brasov, precum si dezvoltarea in zona Moldovei. Alte obiective vizeaza cresterea portofoliului de servicii (inchirieri de utilaje, executia de foraje si asigurarea de service specializat), promovarea produselor destinate sectorului rezidential prin intermediul unor proiecte de responsabilitate sociala ce au ca obiectiv educarea populatiei cu privire la necesitatea tratarii si epurarii apei si promovarea gamei de produse destinate industriei alimentare si agriculturii, prin abordarea unor evenimente specializate in acest domeniu. In ceea ce priveste extinderea in afara granitelor, C&V Water Control si-a propus dezvoltarea pietei de desfacere din Republica Moldova, unde are deja proiecte in derulare, precum si contractarea de lucrari in Orientul Mijlociu.
 
Peste 12,6 miliarde euro, necesare pentru racordarea intregii populatii la retelele de apa si canalizare
In ultimii ani, sistemul de alimentare cu apa si cel de canalizare s-au imbunatatit semnificativ, in special datorita infuziei de investitii din fonduri europene (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala - FEADR, ISPA, Banca Mondiala, BERD, BEI, SAPARD etc.), bugetul de stat (prin Fondul de Mediu, programe guvernamentale pentru promovarea proiectelor de realizare a lucrarilor de dezvoltare si modernizare a infrastructurii din spatiul rural, alte reglementari nationale etc.), bugetul local, surse proprii ale operatorilor, parteneriate publice - private si imprumuturi. "Totusi, procesul de implementare a fost extrem de lent. Din cauza intarzierilor inregistrate, o parte din aceste proiecte nu se vor finaliza in 2015, continuarea lor fiind asigurata prin POIM (Programul Operational Infrastructura Mare) 2014-2020, elaborat pentru a raspunde nevoilor de dezvoltare a Romaniei, identificate in Acordul de Parteneriat 2014-2020", a explicat Claudia Avram. In ceea ce priveste evolutia conectarii populatiei la sistemele centralizate de alimentare cu apa, in anul 2012, conform statisticilor INS, gradul de racordare a atins nivelul de 60,15% estimandu-se ca, la sfarsitul lui 2015, acesta va fi de 64,3% (prin finalizarea investitiilor derulate pana in prezent). "Ne dorim ca fondurile alocate acestui domeniu in perioada 2014-2020 sa asigure necesarul investitional pentru finalizarea infrastructurii pentru apa/ apa uzata, in conformitate cu obligatiile ce rezulta din tratatul de aderare: Directiva nr. 98/83/CE, privind calitatea apei destinate consumului uman si Directiva nr. 91/271/CEE, privind colectarea si epurarea apelor uzate. Astfel, pana in decembrie 2015, este necesara conformarea cu anumiti parametri ai apei potabile, iar pana in 2018 trebuie indeplinite obligatiile privind colectarea si tratarea apei uzate in aglomerarile cu peste 2.000 de locuitori echivalenti", a mai spus reprezentantul C&V Water Control. Valoarea totala a investitiilor estimate pentru un grad de conformare de 100%, mentionat in "Strategia pentru contributia programului operational la strategia uniunii pentru o crestere inteligenta, durabila si favorabila incluziunii si realizarea coeziunii economice, sociale si teritoriale", este de circa 12,6 miliarde euro, cuantum evaluat pe baza aplicatiilor de finantare aflate in pregatire.
***
Compania C&V Water Control, cu sediul in localitatea Magurele (judetul Ilfov), este specializata in dezvoltarea si comercializarea de echipamente si tehnologii pentru tratarea si epurarea apei in aplicatii rezidentiale, municipale si industriale, avand peste 1.500 de clienti, o experienta de peste 10 ani in domeniu si un portofoliu diversificat de proiecte executate. Printre cei mai importanti furnizori parteneri ai companiei se afla firme de renume mondial, din tari precum: Germania, Spania, Austria, Franta, Belgia etc.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter