RO EN
Košík je prázdný

ARISTON: Pompele de caldura, noua tendinta datorata majorarii costurilor cu energia

Piata romaneasca a echipamentelor destinate confortului termic in locuinte s-a dezvoltat continuu in ultimii ani, utilizatorii fiind tot mai interesati de sisteme cu eficienta energetica sporita, dar si de tehnologii noi, inteligente si digitale. Desi estimari pentru perioada urmatoare sunt dificil de realizat in contextul international actual, Catalin Draguleanu, senior director la Ariston Romania, spune ca tendinta sigura este de trecere catre solutii mai eficiente si durabile, cum ar fi pompele de caldura.
"In 2021, piata romaneasca a produselor destinate confortului termic al locuintelor a continuat sa se dezvolte. Este o tendinta care s-a accelerat inca din 2020, in contextul pandemiei si al masurilor restrictive, care au obligat oamenii sa petreaca mai mult timp in case si, in multe cazuri, sa lucreze de acasa. Am observat, de asemenea, o schimbare semnificativa a apetitului consumatorilor pentru solutii inteligente, care includ tehnologie mai avansata si conectivitate a echipamentelor. Asa cum era de asteptat, IoT isi face simtita prezenta si in sectorul nostru, mai ales ca, dincolo de comanda de la distanta, programare sau functii de avertizare, conectarea centralei si folosirea aplicatiei Ariston net pot duce la reducerea consumului de gaz. Desi centralele in condensare raman optiunea preferata, dorim sa subliniem importanta trecerii la solutii mai eficiente si durabile, cum ar fi pompele de caldura. De altfel, Ariston ofera cel mai bun raspuns in acest sens, prin pompele de caldura aer-apa din gama Nimbus S Net", a precizat managerul Ariston Romania.
 
 
Ariston Romania este filiala locala a Ariston Group, lider in productia si furnizarea unei game complete de echipamente si servicii pentru incalzire si productie de caldura si apa calda menajera. Portofoliul de produse Ariston Romania consta intr-o gama variata de centrale termice in condensare, sub marcile Ariston, Chaffoteaux si Elco, incalzitoare de apa, instantanee pe gaz, aparate de aer conditionat si panouri solare. Centralele termice in condensare au ramas segmentul cu cea mai mare pondere din totalul vanzarilor Ariston. Cu toate acestea, pompele de caldura sunt tehnologia care asigura cel mai inalt confort termic, cu cea mai mare rata de crestere a vanzarilor.
 
Crestere importanta a cererii pentru cazane ELCO
O divizie importanta este si cea a solutiilor industriale, reprezentata de brandul german ELCO, inclus in portofoliul companiei in 2017.
 
 
"Ne-am dorit sa oferim clientilor nostri produse eficiente energetic, cu emisii de noxe foarte reduse si cu o gama variata de puteri adaptata oricarui tip de instalatie. Cazanele ELCO au puteri ce pleaca de la 60 kW si care pot ajunge pana la 2.000 de kW atunci cand sunt montate in cascada, asigurand astfel o plaja extrem de mare pentru sistemele de incalzire comerciale. Unul dintre cele mai importante avantaje ale acestor cazane este gradul foarte ridicat de eficienta, aspect care are un impact foarte important asupra costurilor. Inca de la intrarea pe piata, divizia ELCO a evoluat extrem de bine, in tandem perfect cu sectorul constructiilor. Adaptabilitatea si faptul ca tehnologiile ELCO pot fi instalate in toate tipurile de proiecte - industriale, comerciale, logistice, de reabilitare - au determinat castigarea unei cote din ce in ce mai mari din piata si implicarea in proiecte de constructii in regiunile din tara care s-au dezvoltat cel mai mult in ultimii ani, respectiv Bucuresti, Cluj, Timisoara, Iasi. In ceea ce priveste segmentele din domeniul constructiilor, acestea sunt reprezentate foarte echilibrat in portofoliul ELCO. Astfel, daca in primii ani de la intrarea pe piata focusul era reprezentat de cladirile de birouri, in anii pandemiei cele mai multe proiecte din portofoliul ELCO au vizat segmental rezidential, iar anul acesta suntem implicati in multe proiecte industriale si logistice", a precizat Catalin Draguleanu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter