RO EN
Košík je prázdný

AQUACARAS SA: Investitii de circa 173 milioane de euro in reteaua locala, prin POIM

Compania Aquacaras SA, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apa si de canalizare din judetul Caras-Severin, va implementa, pana in anul 2020, un proiect de extindere a retelei utilitare locale, prin care va atrage investitii totale de 172,77 milioane de euro. Fondurile vor proveni, in proportie de 85%, de la UE, prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) si de la bugetul local (15%).
In prezent, Aquacaras SA deruleaza operatiuni numai in zonele urbane ale judetului (in orasele Caransebes, Resita, Otelu Rosu, Bocsa, Anina, Oravita, Baile Herculane si Moldova Noua), cu perspective de extindere si in mediul rural, in viitor.
Conform datelor companiei, in 2005 aceasta a preluat in concesiune un sistem de alimentare cu apa si de canalizare invechit, cu multiple probleme, inclusiv cu lipsa unor statii de epurare in 4 din cele 8 orase pe care le administreaza din acest punct de vedere.
"La finele anului 2015, gradul de acoperire a serviciilor ajungea la 90,26% in cazul retelelor de alimentare cu apa, respectiv la 63,48% in cel al canalizarilor. Anterior perioadei de programare 2007-2013, Aquacaras SA a derulat un prim proiect de extindere/ reabilitare a sistemelor de alimentare cu apa si canalizare in judetul Caras-Severin, prin ISPA. In prezent, derulam un al doilea proiect, prin POS Mediu, cu finantare din Fondul de Coeziune, din perioada de programare 2007-2013. Pentru intervalul 2014-2020, avem in lucru un proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si canalizare, care vizeaza atingerea tintei de 100% in ceea ce priveste acoperirea serviciilor de alimentare cu apa si de canalizare, in aria de operatiuni", a declarat Adriana Almajan Basarab, seful biroului de marketing si relatii publice, din cadrul companiei Aquacaras SA.
 
Investitii in retelele utilitare din cele opt orase importante ale judetului
Astfel, prin ISPA, s-au investit, in total, 65,77 milioane de euro (inclusiv contributia locala), fondurile fiind utilizate pentru modernizarea statiilor de epurare si tratare a apei din Resita, precum si pentru reabilitarea retelelor de distributie a apei si de canalizare din cele opt orase aflate in gestiunea companiei. Fondurile ce se aloca prin POS Mediu (proiect in derulare) vor depasi 492,8 milioane de lei (fara TVA). "Termenul initial de finalizare a fost stabilit in decembrie 2015. Ca urmare a unui cumul de factori, proiectul nu a putut fi definitivat la termen, iar o parte din acesta a fost fazat pentru perioada 2014-2020", a explicat Adriana Almajan Basarab. Lucrarile includ reabilitarea si extinderea conductelor de transmisie, a retelelor de apa si canalizare, precum si modernizarea surselor de apa si a statiilor de tratare a apei din cele opt orase gestionate.
In continuare, prin POIM 2014-2020 se vizeaza conectarea integrala la retelele utilitare a tuturor celor opt orase administrate de Aquacaras SA, precum si a altor localitati limitrofe: Teregova, Toplet, Mehadia, Berzovia, Bautar, Gradinari, Ticvani, Greoni, Carnecea si Secaseni.
Compania Aquacaras SA a incheiat anul 2015 cu o cifra de afaceri de aproape 37 milioane de lei (+7,9% fata de nivelul de 34,25 milioane de lei din 2015), pentru 2016 fiind estimat un rulaj total de 36,7 milioane de lei, usor sub nivelul din 2015.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter