RO EN
Košík je prázdný

ALMACLIMA vizeaza optimizarea departamentului de productie

Compania Almaclima - Constanta, unul dintre cei mai importanti concurenti locali pe piata specifica a industriei termotehnice, are in vedere, in urmatorii ani, optimizarea departamentului de productie si cresterea randamentului companiei. "Vizam, totodata, dezvoltarea liniei de fabricatie a tubulaturii din tabla pentru sistemele de ventilatii, atat pentru productia proprie, cat si pentru comercializarea catre alte societati din domeniu. Tinand cont de faptul ca, in acest moment, compania poate asigura livrarea si montajul pentru sisteme complete de climatizare, ventilatie, termice, sanitare si electrice, incercam ca in viitor sa implementam diverse servicii, precum semnalizare si alarmare in caz de incendiu sau supraveghere video antiefractie", a declarat Mihai Mototolea, director adjunct al societatii. Almaclima lucreaza cu aproximativ 45 de angajati, din care 30 sunt instalatori si alti cinci ingineri ce supervizeaza activitatea echipelor de montaj si realizeaza proiectarea aferenta fiecarei lucrari in parte. Anul trecut, cifra de afaceri a companiei s-a situat pe un trend descrescator, pana la circa  un milion de euro, insa pentru 2013 se estimeaza o crestere de 20% a incasarilor. "Aceasta perioada a anului, in care in mod traditional nu este foarte mult de lucru in domeniul instalatiilor, consideram ca nu reprezinta un moment optim pentru a evalua piata specifica. Comparativ, insa, cu 2012, putem spune ca beneficiem de acelasi volum de lucru pentru echipele de montaj (a caror capacitate este utilizata la circa 80% din total), dar pregatim mai multe oferte in comparatie cu 2012, pentru santiere care au fost deschise de curand, ceea ce inseamna ca vom avea o primavara incarcata", a precizat oficialul companiei. In ceea ce priveste perspectivele de dezvoltare a pietei, conducerea Almaclima afiseaza un optimism moderat referitor la abordarea actuala a programului Prima Casa, transformat in Noua Casa, in sensul ca modificarea legislatiei va incuraja investitorii sa dezvolte noi ansambluri rezidentiale. "De asemenea, speram ca noul sezon de absorbtie a fondurilor structurale sa aduca un val de investitii, atat in zona industriala, cat si in domeniul dezvoltarii rurale. Totusi, lipsa de lichiditati de pe piata va continua sa creeze probleme companiilor. «Lantul slabiciunilor» se extinde de la firmele mici la cele medii si mari si, in pofida faptului ca se observa eforturi deosebite ale furnizorilor de echipamente si materiale pentru a-si sustine distribuitorii, blocajul financiar si intarzierile la plata duc la deteriorarea relatiilor dintre parteneri", a mai spus directorul Almaclima. O alta problema semnalata de manager este reprezentata de lipsa fondurilor pentru investitii, in special in sectorul rezidential si in cel industrial. Informatii suplimentare, la www.almaclima.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter