RO EN
Košík je prázdný

MITSUBISHI ELECTRIC: Crestere a vanzarilor de lifturi in regiunea Asiei

Concernul nipon Mitsubishi Electric, unul dintre cei mai importanti furnizori internationali de ascensoare si scari rulante, a comunicat, pentru primele noua luni ale exercitiului financiar 2012 – 2013, o cifra de afaceri de 2.506 miliarde yeni (aproximativ 25 miliarde USD), reprezentand o contractie de 2% fata de intervalul similar al exercitiului financiar precedent. Veniturile operationale s-au situat la 113,2 miliarde yeni (-30%), iar profitul net a fost de 49,1 miliarde yeni (-40%). Pe segmentul de sisteme electrice si energetice (care include si diviza Mitsubishi Elevators), vanzarile au totalizat 676,8 miliarde yeni, reprezentand o majorare de 3% si generand venituri operationale similare celor din 2011 (48,9 miliarde yeni). Divizia de sisteme pentru infrastructura sociala a consemnat un declin in ceea ce priveste comenzile, ca urmare a scaderii semnificative a cererii in raport cu nivelul existent in perioada care a urmat cataclismului natural ce a avut loc in urma cu doi ani. In ceea ce priveste departamentul de dispozitive destinate domeniului constructiilor, scaderea comenzilor a fost cauzata de diminuarea numarului de proiecte de mare anvergura dezvoltate in Japonia. Cu toate acestea, vanzarile de lifturi au sporit ca urmare a operatiunilor de modernizare derulate pe plan national, coroborate cu actiunile de instalare a echipamentelor noi la obiective din China. Pentru intregul an fiscal in curs, expertii Mitsubishi Electric estimeaza o cifra de afaceri de 3.520 miliarde USD si castiguri nete de 50 miliarde yeni. Informatii suplimentare, la www.mitsubishielectric.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter