Furnizorul international de solutii si sisteme electrice Legrand a dat recent publicitatii raportul financiar aferent anului fiscal 2015. Conform datelor oficiale, in perioada analizata au fost obtinute progrese importante, in linie cu obiectivele stabilite si stipulate in strategia de dezvoltare a grupului. Astfel, 2015 s-a incheiat cu o crestere organica de 0,5% a cifrei de afaceri, vanzarile inregistrand un progres agregat de 7%, pana la nivelul de 4,81 miliarde euro. Impactul cursului de schimb valutar a fost de 4,8%, iar cel al achizitiilor de 1,5%. In anul anterior, situatia din punct de vedere geografic s-a dovedit a fi destul de eterogena, cu o diminuare de 2,5% a rezultatelor din Franta, insotita de un progres de 0,8% in Italia si unul de 2% in restul statelor europene. In ceea ce priveste achizitiile, cele mai recente astfel de actiuni au vizat preluarea companiilor Raritan si Qmotion – SUA, IME – Italia si Valrack – India, suma totala alocata fiind de aproape 150 milioane de euro. Previziunile pe termen scurt sunt realizate tinandu-se cont de incertitudinile care caracterizeaza piata globala la momentul actual. Cu toate acestea, riscurile asumate de Legrand sunt minimizate, avand in vedere prezenta limitata in zona „noilor economii”, precum si in industria de extractie si prelucrare a petrolului – considerate a fi principalele puncte sensibile. Un element pozitiv va fi reprezentat de reluarea tendintei ascendente a sectorului constructiilor din statele dezvoltate ale Europei. Luand in calcul toate considerentele anterioare, prognozele indica o crestere organica in 2016 cuprinsa intre -2% si 2%. De asemenea, inclusiv in acest an Legrand va urmari atingerea tintelor de crestere extensiva cu adaugare de valoare. Pentru 2014, subsidiara Legrand Romania a anuntat vanzari de 63,85 milioane de lei, cu 19% mai mari fata de exercitiul financiar anterior. Compania distribuie pe piata locala o gama extinsa de solutii si sisteme pe segmentul instalatiilor electrice, prin intermediul unor retele profesionale, centre de bricolaj, instalatori specializati si parteneri tablotieri. Pentru informatii suplimentare, click aici
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.