RO EN
Košík je prázdný

CONSOLIGHT: Crestere de 20% a afacerilor si investitii in logistica si digitalizare

Piata de echipamente si instalatii electrice a inregistrat o crestere constanta in ultimul an si jumatate, fiind afectata partial de variatiile de preturi ale metalelor si materialelor plastice, intarzieri in livrarea echipamentelor, precum si de contextul economic si geopolitic sensibil. Segmentul corpurilor de iluminat a inregistrat o crestere de 15%-20% in 2021, iar pentru perioada 2022-2026 se estimeaza o evolutie de 4%-5% la nivel global. Criza energetica a dus in mod firesc la o crestere a cererii pentru sisteme de iluminat eficiente energetic, tendinta care se va pastra si in perioada urmatoare.
Pentru Consolight, companie specializata in importul si distributia de materiale electrice, precum si de solutii electrice smart & eco, focusul strategic il reprezinta produsele si solutiile cu cerere in crestere precum: statii de incarcare electrica, panouri fotovoltaice, invertoare, solutii smart, aparataj, iluminat, tablouri electrice, cabluri, in investitii publice si private pe segmentele office, rezidential, industrial si public (spitale, primarii, stadioane, bazine de inot etc.). Ca rezultat, in primele 6 luni din 2022, Consolight a inregistrat o crestere de aproximativ 20% comparativ cu perioada similara din 2021, dinamica estimata a se mentine pana la finalul anului. Compania a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 54 milioane de euro. In ce priveste segmentul de iluminat, cresterea inregistrata de Consolight in primele 6 luni este de 24%, urmand ca pentru intregul an 2022 cresterea sa ajunga la 28%.
"Modificarea legislatiei a dus la o explozie a cererii de panouri fotovoltaice, iar cei mai multi utilizatori au ales sa devina din consumatori, prosumatori. Piata este inca de anul trecut orientata spre eficienta energetica, iar trendul crescator se va mentine pe termen lung. Consolight promoveaza intens si este implicata in educarea pietei in ceea ce priveste adoptarea solutiilor smart, prin divizia Consotech. Focusul nostru pentru eficienta energetica si sustenabilitate se manifesta in contextul noilor reglementari europene, a programelor si fondurilor care vor fi alocate pentru energie verde (de exemplu prin PNRR, componenta C.6 Energie, cu 1,62 miliarde euro, acoperind perioada 2022-2026). La acestea se adauga votul recent din comisia de industrie a Parlamentului European, de extindere a obiectivelor de productie a energiei regenerabile de la 22% la 45% pana in 2030. Toate acestea constituie oportunitati de promovare a solutiilor SMART & ECO din portofoliul Consolight. Echipele noastre de consultanti si de proiectare lucreaza la implementarea celor mai noi tehnologii in proiectele derulate, pentru a asigura clientilor eficienta energetica necesara, confort, costuri modice ulterioare pentru mentenanta si satisfactia adoptarii unor solutii verzi sustenabile", a declarat Ionut Popa, CEO Consolight.
 
 
Crestere importanta a cererii pentru brandul Consolight - ELMAX
Portofoliul Consolight include peste 60.000 de produse atent selectionate de la cei mai mari furnizori internationali, oferind clientilor posibilitatea unei alegeri avantajoase in termeni de pret si disponibilitate a produselor, din segmentul standard, premium sau economic. Brandurile si furnizorii cei mai cunoscuti din portofoliul companiei sunt ABB, Ansell, Eaton, Gewiss, Huawei, Legrand, Ledvance, Longi, Noark, Signify (Philips), Schneider Electric, Trilux etc., alaturi de marca proprie, ELMAX.
"In contextul economic al ultimilor 2 ani, am inregistrat cresteri pentru brandul propriu ELMAX, care include solutii electrice la indemana, de tip «value for money», pentru o acoperire cat mai mare a nevoilor clientilor nostri, asigurand permanent calitate la preturi accesibile, in proiecte cu atentie sporita asupra bugetului si raportului calitate-pret. Gama de produse ELMAX include tot ce e necesar intr-un astfel de proiect, de la aparataj de protectie si aparataj ultraterminal, la produse pentru managementul cablurior (jgheaburi metalice, canal de cablu metalic, tuburi flexibile metalice, tuburi termocontractabile, doze de legatura), de la solutii pentru iluminat (LED pannel-uri, becuri, proiectoare, fipaduri), prelungitoare si derulatoare, pana la solutii pentru cablare structurata (cabluri de voce-date, conectica, rack-uri de perete, cabinete pentru server, UPS-uri, patch panel, switch-uri, media convertoare, fibra optica), precum si de la truse si unelte de mana, la accesorii precum benzi electroizolatoare. Gama ELMAX se adreseaza cu precadere profesionistilor (electricieni, instalatori), insa devine tot mai atractiva si pentru proiecte medii sau mari, de exemplu, prin stalpii de iluminat, standard sau la dimensiuni speciale pe care ii punem la dispozitie in proiecte publice sau private", a precizat Ionut Popa.
Ultimii ani au adus cresteri in cererea de proiectare si uzinarea de tablouri de joasa tensiune personalizate dupa cerintele proiectelor, realizate de Tablomet, companie din grupul de firme Consolight. Combinand cele mai noi tehnologii disponibile pe piata de profil, TABLOMET realizeaza tablouri electrice destinate unor aplicatii variate, de la facilitati de productie (Pirelli Slatina, Ursus Buzau, Biofarm), ansambluri rezidentiale sau de birouri (One Cotroceni, Tiriac Tower), pana la spitale (Grigore Alexandrescu, Fundeni) sau stadioane (Giulesti).
 
 
Solutii inovatoare pentru proiecte majore
In aceasta perioada, compania participa la proiecte din segmente variate: retail, pentru retele extinse de supermarketuri si DIY (Kaufland, Lidl, Penny, Ikea, Hornbach), ansambluri rezidentiale (Avangarde, Exigent Plaza, City House, Ideal Residence, Adora Park, Adora Forest, Opera Residence), HoReCa (hotel Vogue Olimp), office (Incubator Afaceri Brasov), depozite logistice si hale industriale (VGP Park Brasov), precum si bazine de inot, sali polivalente si alte facilitati sportive. Suplimentar, compania implementeaza proiecte fotovoltaice de puteri medii si mari si centre de date, prin divizia Consotech.
In zona proiectelor din segmentul solutiilor de iluminat, Consolight inregistreaza o crestere a solicitarilor in domeniul industrial si comercial, pentru sisteme de iluminat eficiente energetic, care sa reduca semnificativ costurile cu energia sau cele de mentenanta. Proiectele derulate au fost in sectoare variate, de la retail & horeca (Carrefour, Rompetrol, Colosseum Mall, centru comercial Baia Mare si Medias, Burger King), la productie/ hale (Reinert, Somaco, Automatica, Rom Energy), depozite (Seda, TRC, April), iluminat exterior si parcari (Greenfield, Honeywell, Rompak), proiecte rezidentiale (Valea Doftanei Residence). Proiectele de iluminat din sectorul public au inclus spitale (TBC, Rosiorii de Vede), numeroase scoli, licee si gradinite in intreaga tara, sali de sport (Hunedoara, Breaza, Avram Iancu), stadioane (Rapid, Alexandria), chiar si cazarmi si unitati militare. Tot in sectorul public putem aminti proiecte derulate pentru Senatul Romaniei, stalpi de iluminat pentru proiectele de infrastructura ale SC Drumuri si poduri SA sau iluminat public in diferite localitati.
 
 
Investitii in logistica si digitalizare
In prezent, Consolight deruleaza un program investitional semnificativ, pentru finalizarea si inaugurarea noului HUB logistic din Bucuresti, extinderea depozitului principal din Capitala, realizarea unui nou website de prezentare a solutiilor electrice oferite si perfectionarea platformelor B2B si B2C. De asemenea, continua dezvoltarea de parteneriate strategice pentru includerea de game noi de produse si solutii smart in portofoliu.
Toate aceste investitii vor contribui la traversarea cu succes a acestei perioade dificile, marcata de inflatie si probleme globale de aprovizionare. "La fel ca intreaga piata, resimtim fluctuatiile de pret ale materiilor prime, precum si intarzierile pe fluxul de aprovizionare al furnizorilor. In aceste conditii generale de piata, ne mandrim cu faptul ca reusim sa asiguram clientilor nostri predictibilitate si disponibilitatea produselor necesare in proiectele lor, printr-o strategie pro-activa de achizitii, precum si un management optim al stocurilor, bazat pe estimari corecte ale cererii. In acest sens, focusul Consolight ramane cel de a asigura cele mai bune conditii logistice-comerciale clientilor sai, prin asigurarea de preturi competitive, stocuri si gama diversificata de produse", a subliniat managerul Consolight.
In ce priveste specificitatea segmentului de corpuri de iluminat, Ionut Popa spune ca se resimt dificultati legate de legislatia nealiniata celei europene, precum si de necesitatea de a educa piata in directia cresterii calitatii produselor utilizate.
"Iluminatul public are legi din 2006, neactualizate evolutiilor din acest domeniu, astfel incat inca primim solicitari pentru produse ce nu se mai fabrica. Noile tehnologii regasite in sistemele eficiente de iluminat sunt, astfel, dificil de inglobat in ofertele catre sectorul public, desi asigura un raport calitate-pret net superior celui existent la produsele clasice. Specialistii nostri asigura constant consultanta necesara si promoveaza solutiile eficiente energetic, efortul lor fiind sustinut si prin activitati de educare si popularizare a acestora, prin organizarea sau participarea la evenimente de profil ale industriei, cu prezentari si standuri care sustin accelerarea acceptarii noilor tehnologii", a explicat Ionut Popa.
***
Consolight este furnizor de echipamente electrice si corpuri de iluminat, precum si solutii electrice smart & eco, avand in permanenta pe stoc zeci de mii de repere, furnizate de producatori internationali care activeaza in domeniul aparatajului de protectie si comanda, a aparatajului modular, in retelistica, cabluri, precum si statii de incarcare a masinilor electrice, solutii smart de iluminat, sisteme fotovoltaice, KNX, centre de stocare date si UPS-uri, furnizate prin divizia Consotech. De asemenea, Consolight livreaza produse sub marca proprie, ELMAX.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter