RO EN
Košík je prázdný

STRABAG: Peste 48 milioane lei pentru reabilitarea statiei de epurare din Fagaras

Apa Canal Sibiu S.A. a semnat contractul de lucrari CL 16 - Reabilitare statie de epurare ape uzate menajere in municipiul Fagaras, parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata in judetele Sibiu si Brasov, in perioada 2014 -2020”.
Cu ajutorul fondurilor europene, va fi construita o noua statie de epurare ce va deservi municipiul Fagaras, inlocuind statia actuala nefunctionala. Capacitatea de a procesa apa uzata a noii statii de epurare va creste pana la peste 36.000 de locuitori echivalenti.
Statia de epurare ape uzate include intregul proces, de la epurarea mecanica, biologica la tratarea namolului, proces ce va fi automatizat si adus la standarde europene. De asemenea, in incinta statiei se va amenaja un dispecerat modern pentru monitorizarea activitatii de apa uzata care va prelua informatii atat de la statia de epurare noua cat si de la celelalte statii de epurare din zona Fagarasului, un laborator bine dotat pentru a realiza analize complexe si un necesar atelier mecanic. Instalatia de iluminat perimetral, aleile si drumurile interioare, precum si imprejmuirea si amenajarea peisagistica vor completa lucrarile de reabilitare.
Pentru a prelua, pe timp ploios, volumele de apa ce depasesc capacitatea de tratare a statiei de epurare, se vor construi doua bazine de retentie. Lucrarile de reabilitare si extindere vor fi realizate de catre STRABAG SRL.
Valoarea contractului este de 48.611.178 lei fara TVA. Perioada de executie a lucrarilor este de 30 de luni, la care se adauga perioada de notificare a defectelor/perioada de garantie, care este de 36 de luni, de la semnarea procesului verbal de receptie la terminarea lucrarilor.
„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata in judetele Sibiu si Brasov, in perioada 2014 -2020” are o valoare totala de peste 225 milioare euro, din care confinantarea Uniunii Europene este de 79,9%. Proiectul de investitii contribuie la protejarea si conservarea mediului si promovarea utilizarii eficiente a resurselor, ceea ce ar duce la o crestere inteligenta, durabila si favorabila incluziunii a 26 de Unitati Administrativ Teritoriale, 19 din judetul Sibiu si 7 din judetul Brasov, parte din proiect.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter