Primarul general al Capitalei, Nicusor Dan, a precizat, luni, ca lucrarile de reparatii la planseul din Piata Unirii nu vor incepe mai devreme de 2025.
"Lucrarile efective nu vor incepe mai devreme de 2025", a spus primarul general la Digi 24.
El a mentionat ca marti, la sediul Primariei Capitalei, va avea loc o intalnire a specialistilor, dar si a reprezentantilor PMB, ai Primariei Sectorului 4 si ai Apelor Romane, pentru a discuta despre coordonarea lucrarilor.
Pe de alta parte, primarul general a subliniat ca deocamdata nu se stie cat de afectata va fi Piata Unirii de lucrarile de reparatii. Acest aspect va fi stabilit abia peste cateva luni, atunci cand se va sti cum vor fi realizate lucrarile de reparatii.
"Planseul este acea bucata de constructie care este deasupra Dambovitei si peste care este o parte din Piata Unirii si pasajul rutier. Acest planseu este intr-o stare proasta. In momentul acesta se face o expertiza. E clar ca trebuie intervenit. Exista doua variante: fie se poate consolida de sus in jos, caz in care nu trebuie sa facem nimic la suprafata; fie trebuie sa sapam tot, ca sa punem planseul din nou. Acest planseu este langa linia de metrou 1. Deci nu se pune problema ca metroul, chiar in a doua varianta, in care se sapa, sa nu functioneze. Iar linia 3 de metrou trece pe dedesubt. Nu se pune problema de afectare a metroului. In schimb, in varianta a doua se pune problema de o afectare a circulatiei rutiere la suprafata. In ipoteza in care vom merge pe aceasta solutie, trebuie sa avem o solutie inteligenta pentru un an si jumatate - doi, cat vor dura lucrarile", a precizat Nicusor Dan.
El a mentionat ca a fost contractat un studiu de fezabilitate pentru a prelungi liniile de tramvai care au fost "in mod artificial" intrerupte, atunci cand s-au realizat lucrarile pentru centrul civic si Bulevardul Unirii.
"Sunt tramvaie, de exemplu 32 care se opreste la Mitropolie, sunt alte tramvaie care se opresc la Piata Sfantul Gheorghe. Ce vrem noi sa facem este sa le unim prin Piata Unirii, in asa fel incat sa avem niste diagonale, prin centrul orasului", a spus edilul. Pentru informatii suplimentare, click aici!