RO EN
Košík je prázdný

ORADEA: Palatul Füchsl si alte 7 cladiri de patrimoniu vor fi reabibilitate

Palatul Füchsl si alte 7 cladiri din centrul istoric al Oradiei au fost selectate pentru a intra in perioada urmatoare in programul pentru realizarea lucrarilor de protejare si interventie asupra cladirilor cu valoare cultural arhitecturala situate in „Ansamblul Urban - Centrul Istoric Oradea", aprobat prin HCL nr 718 / 2016.
Proiectele de hotarari privind reabilitarea acestor cladiri au fost aprobate in sedinta de joi, 24 mai 2018 a Consiliului Local Oradea. Imobilele care urmeaza sa fie renovate in cadrul acestui program de reabilitare a fatadelor sunt urmatoarele:
1. Imobilul situat pe str. Republicii nr. 7
Valoarea totala a investitiei este de 2,008,472.74 lei fara TVA, din care 1,615,565.97 lei fara TVA valoarea C+M.
2. Imobilul situat pe str. Republicii nr. 15
Valoarea totala a investitiei este de 1,628,213.96 lei fara TVA, din care 1,325,886.63 lei fara TVA valoarea C+M.
3. Imobilul situat pe str. Republicii nr. 21
Valoarea totala a investitiei este de 494.414,80 lei fara TVA, din care 390.897,67 lei fara TVA valoarea C+M.
4. Imobilul situat pe str. Republicii nr. 14
Valoarea totala a investitiei este de 1.042.404,51 lei fara TVA, din care 832.896,59 lei fara TVA valoarea C+M.
5. Imobilul situat pe str. Iosif Vulcan nr. 14
Valoarea totala a investitiei este de 892,049,44 lei fara TVA, din care 713.335,47 lei fara TVA valoarea C+M.
6. Imobilul situat pe str. Republicii nr. 17-19
Valoarea totala a investitiei este de 895,344,35 lei fara TVA, din care 720.655,29 lei fara TVA valoarea C+M.
7. Casa Fuchsl, situata pe str. Independentei nr. 11-13
Este compusa din doua cladiri distincte, construita pe doua parcele cadastrale. Valoarea totala a investitiei este de 2.812,360,80 lei fara TVA, din care 2.299.730,00 lei fara TVA valoarea C+M.
8. Imobilul situat pe str. Vasile Alecsandri nr. 8-10
Cladirea care purta denumirea de Hanul „Arborele Verde" dateaza din 1760, fiind modificata si extinsa de mai multe ori. Valoarea totala a investitiei este de 1.982.449,38 lei fara TVA, din care 1.594.630,15 lei fara TVA valoarea C+M.
Aproape toate cladirile din centrul istoric vor fi reabilitate
Lucrarile de reabilitare la aceste imobile constau in: repararea fatadelor, reparatii locale la elementele sarpantei, schimbarea invelitorilor, reparatii la stresini, inlocuiri jgheaburi si burlane, refacerea tencuielilor si zugravelilor exterioare, repararea si restaurarea tamplariilor exterioare de la locuinte si accesele in cladire, inlocuirea tamplariilor de la vitrinele comerciale, unde este cazul.
Durata executiei lucrarilor este de 12 luni.
„Cu acest pachet de cladiri mai raman aproximativ cinci cladiri in tot centrul istoric care nu arata bine: o cladire este fostul sediu al Policlinicii de la intrarea pe Republicii, fostul Hotel Parc, in Piata Ferdinand va mai ramane sediul Filarmonicii si cladirea unde este actualmente restaurantul Butoiul de Aur. Practic, acestea vor fi singurele cladiri pe malul drept al Crisului Repede care vor ramane nereabilitate. In Piata Unirii este vorba de cladirea de pe colt, Iuliu Maniu colt cu Avram Iancu, cladire care in parte este proprietatea Municipiului Oradea. Am luat decizia sa reabilitam aceasta cladire in asa fel incat practic si fatada dinspre Universitate a Pietei Unirii, acest fronton de cladiri sa nu arate asa cum arata astazi. Cu aceste lucrari eu cred ca putem ajunge ca la sfarsitul anului viitor aproape toate cladirile din centrul istoric al Oradiei sa fie finalizate: in aceasta prima etapa Vasile Alecsandri, Piata Unirii, Piata Ferdinand, Republicii-pietonal si treptat-treptat strazile care vin catre aceste locatii: Libertatii, Iosif Vulcan, Aurel Lazar, Traian Mosoiu, zona Roman Ciorogariu, zona Eminescu, pentru ca treptat centrul orasului Oradea sa arate asa cum se cuvine", a spus primarul Ilie Bolojan.
Alte cladiri importante care urmeaza sa fie reabilitate sunt cladirea Primariei Municipiului Oradea, Liceul Eminescu, bastioanele din Cetatea Oradea si sala de evenimente de sub pasajul Vulturul Negru.
Prin interventiile propuse in cadrul acestui program de reabilitare, Primaria Municipiului Oradea are in vedere punerea in siguranta si scoaterea din pericol a imobilelor, reabilitarea anvelopelor, a componentelor artistice si urbane ale acestora, punerea in valoare a componentelor structurale, arhitecturale, artistice si arheologice, precum si reintegrarea acestor imobile in circuitul socio-economic si cultural-istoric.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter