RO EN
Košík je prázdný

NESS Proiect Europe incepe lucrarile de executie la viitorul penitenciar din Buzau

Compania Ness Proiect Europe a inceput lucrarile de executie la viitorul Penitenciar din localitatea Unguriu, din judetul Buzau. Noua unitate va avea 900 de locuri de detentie calculate la standardul de 4 mp pentru fiecare persoana privata de libertate. Dintre acestea, 100 vor fi in regim deschis, iar 800 vor fi in regim semi-deschis.
Valoarea totala a investitiei este de aproximativ 65 milioane de euro, iar finalizarea proiectului este prevazuta pentru anul 2028.
La constructia noului penitenciar vor mai participa, ca subcontractanti, companiile ABC Best Painting, Hydro Tools, Medromtehnology, Infp Service & Computers, Premium Lift Distribition, Promotas, Baiculescu Construct, General Me.El Electric, Powerex Electro si Arcada Company.
"Dupa 24 de ani incepem astazi constructia unei noi unitati a sistemului penitenciar. Ultimul moment de acest fel a fost cel din anul 2000, cand au inceput lucrarile la Centrul Educational Buzias. In prezent, modernizarea intregii infrastructuri a Administratiei Nationale a Penitenciarelor este obiectiv important pentru Ministerul Justitiei. Mai ales in contextul in care facem eforturi pentru combaterea fenomenului fugarilor pentru ca inca se inregistreaza cazuri in care unii dintre ei, prinsi pe teritoriul altor state, invoca situatii din trecut pentru a incetini predarea catre Romania. Noi amelioram permanent situatia conditiilor de cazare din penitenciare, modernizam spatiile existente, iar in perioada 2021-2023 au fost realizate peste 2.000 de locuri noi in penitenciare, dintre care 1.282 in ultimul an", a declarat Alina Gorghiu, ministra justitiei, cu ocazia inceperii lucrarilor.
 
 
"Aceasta investitie este o piatra de temelie in drumul pe care trebuie sa il parcurgem pentru a imbunatati conditiile din sistemul penitenciar. Vom avea 900 de locuri, din care 100 pentru regim deschis. Aceasta categorie va beneficia de 2 pavilioane. Noutatea o reprezinta unul dintre aceste pavilioane care va fi in exteriorul penitenciarului. Practic, se va crea un mecanism prin care persoane private de liberate, in proximitatea eliberarii, sa fie cat mai putin supravegheate si sa isi gestioneze viata aproape in totalitate singuri pana la momentul la care vor fi eliberati", a precizat Dan Halchin, directorul Administratiei Nationale a Penitenciarelor.
Proiectul de la Unguriu face parte dintre cele incluse in Acordul-cadru de imprumut dintre Romania si Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei privind contractarea unui imprumut in vederea sprijinirii proiectului privind Modernizarea infrastructurii judiciare in Romania semnat in anul 2019 si aprobat prin Legea nr. 90/2020.
Unitatea are prevazute 12 pavilioane de detentie interioare. Dintre acestea, 10 pavilioane vor fi destinate detinutilor din regim semideschis, celelalte 2 fiind utilizate pentru cazarea celor 100 detinuti clasificati in regimul de detentie deschis.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter