RO EN
Košík je prázdný

CON-A deruleaza lucrari ample de modernizare si extindere a bazelor sportive ale UPT

Stadionul Stiinta, inaugurat in 1928 ca baza sportiva a Universitatii Politehnica Timisoara (UPT), va fi complet reabilitat si dotat cu facilitati moderne atat pentru sportivi, cat si pentru spectatori, in urma unei investitii de 10 milioane de euro. Lucrarile la proiectul futurist de modernizare a arenei au demarat in 15 ianuarie 2024, dupa ce contractul a fost semnat in luna decembrie cu compania de constructii Con-A Operations, din Sibiu. Din echipa de implementare a proiectului fac parte si societatile Con-A Mep, Flexik Automation, Helinick si TK Elevator Eastern Europe GmbH Viena Sucursala Bucuresti, ca subcontractanti.
Proiectul cuprinde constructia unei tribune cu o capacitate de 1.500 de locuri, o parcare etajata de 200 de locuri, doua terenuri de minifotbal, vestiare pentru sportivi si arbitri, sala de conferinte, cabinet medical, cafenea cu terasa.
Terenul pe care se vor realiza constructiile are peste 5.000 mp, iar durata lucrarilor este de maxim 36 de luni.
Constructia propusa este dezvoltata intre str. Traian Lalescu si terenul de fotbal existent, in curtea Bazei Sportive nr. 1 a Universitatii Politehnica Timisoara. "Ca spatii functionale, la parter exista o zona de parcaje auto, iar in partea dinspre terenul de sport sunt proiectate o serie de functiuni ce il deservesc: vestiare, grupuri sanitare, sala de conferinte, cabinet medical. Tot la nivelul parterului mai exista o serie de spatii tehnice. La etajul 1 va fi o zona de parcaje auto, iar sub gradene sunt spatii tehnice. La etajul 2 exista doar parcaje auto si casa de scara centrala. La etajul 3 vor fi doua terenuri de sport, doua vestiare care deservesc cele doua terenuri si o cafenea cu spatii anexa", au anuntat reprezentantii UPT.
Arena dispune de pista de atletism (tartan), tabela electronica de marcaj si instalatie de nocturna.
Proiectant general este compania SELLM, din Timisoara, iar proiectant pentru specialitatea de arhitectura, Atelierul Arhitext, din Dumbravita (judetul Timis).
 
 
Lucrari de modernizare la Baza sportiva nr. 2 si la Sala polivalenta
Ample lucrari de modernizare au demarat si la Baza sportiva nr. 2 a Politehnicii, ce vizeaza bazinul de inot interior (unde s-au refacut instalatiile, hidroizolatia, finisajele interioare, sistemele de preluare perimetrala a apelor), terenurile sintetice (a fost refacuta infrastructura si a fost inlocuit covorul sintetic, au fost trasate marcajele), urmand ca in perioada urmatoare sa intre in modernizare si terenul cu gazon natural, terenurile de tenis si imprejmuirea.
In ceea ce priveste Sala Polivalenta, au fost actualizati indicatorii tehnico-economici, urmand ca in cel mai scurt timp sa fie trimisi la Ministerul Educatiei, in vederea aprobarii. In prima jumatate a acestui an urmeaza sa fie organizate licitatiile pentru lucrarile care au mai ramas de executat: finisaje si amenajari interioare (partial), finalizarea instalatiilor interioare si exterioare (partial), amenajarile exterioare care cuprind zonele verzi, spatiile de parcare si edilitarele aferente.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter