ANALIZA: Controlul si responsabilitatea in constructii - conditii sine qua non

Prin intermediul unui nou articol, in continuarea celui publicat la inceputul lunii august 2018, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, Managing Partner in cadrul societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), se refera la alte aspecte de actualitate, referitoare la importanta controlului si asumarii responsabilitatii in ramura de constructii si in domeniile conexe, ce reprezinta conditii sine qua non pentru buna desfasurare a activitatii din sector.

„Am trecut de prima jumatate celui de-al doilea semestru al anului in curs - si cu aceasta, daca vrem sa facem un bilant succint al activitatii din constructii, privind stadiul lucrarilor aflate in desfasurare, se poate spune ca exista inca o crestere a activitatii pe anumite segmente, chiar daca unele dificultati incep sa se accentueze. Daca insa aruncam o privire si asupra numarului de autorizatii de construire aprobate, respectiv asupra pietei si gradului de indatorare a potentialilor cumparatori, lucrurile se pot recepta si altfel. Dintre dificultati, asa cum deja s-a semnalat in numeroase randuri - importante fiind si discutiile purtate la Conferinta Internationala despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii (editia a VII-a), care a avut loc in Bucuresti, la data de 15 mai 2018 -, problema lipsei fortei de munca pare sa se detaseze ca fiind cea mai serioasa, iar prin consecintele pe termen lung, afecteaza si alte domenii economice. O concluzie la prima vedere ar fi ca activitatea respectiva nu este pe deplin cuplata la economia locala, tot asa cum mult-laudata crestere economica in general, respectiv a intregului PIB, are o distributie departe de orizontala, diagrama fiind mai curand de tip «arici aflat la naparlire», daca exista asa ceva, si aceasta in ceea ce priveste afacerile in ansamblu, nu neaparat veniturile salariale. Vorbind de distributie pe orizontala, am in vedere nu o egalizare a veniturilor sau o repartitie «echitabila» pe piata (aspect mai degraba tipic unei economii dirijate si nefunctionale), ci stabilirea unei economii multifunctionale in acord cu potentialul local dat de resurse, forta de munca, piata de desfacere si distantele intre toate acestea. Atat timp cat ne permitem sa aruncam banii pe produse aduse de la mii si zeci de mii de kilometri distanta, in timp ce-am dori sa le producem aici mai bune, mai ieftine si cu cresterea implicita a potentialului sanatos al pietei locale (nu bazat pe indatorare), ceva nu este in regula. Un aport spectaculos l-ar putea avea in aceasta idee si preconizatele investitii energetice din zona Marii Negre, unde, cu siguranta, pe langa instalatiile tehnologice specifice, va fi nevoie de o intreaga infrastructura - drumuri, conducte, retea de distributie, rezervoare, prelucrare, puncte de ridicare a presiunii etc. Nivelul redeventelor se arata a fi, la randul sau, o chestiune importanta, pe langa veniturile propriu-zise. Cel mai important este de avut in vedere ca o valoare neconform de mica va trimite dintru inceput lucrurile intr-o zona a neseriozitatii, a neresponsabilizarii tuturor celor implicati (investitori, autoritati etc.). Odata insa stabilita, aceasta va deveni un numar abstract la nivel de buget (e drept, cu posibilitati de valorificare extraordinare), ceea ce se va vedea mult mai concret fiind viata economica din jurul industriei specifice. Opusul ar fi ramanerea la stadiul de eterna chiverniseala, de incercare a unei cat mai avantajoase distribuiri a ce se mai produce, a ce mai este pe aici, uneori si cu pretul subminarii mediului de afaceri” atrage atentia ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Tot pe marginea acestei idei, specialistul mai arata ca, „de dinaintea perioadei interbelice, Romania a avut vocatia intreprinderilor mixte - o dovada in acest sens fiind vechile colaborari precum Compania Romano-Americana, Vega si altele (pionierat al industriei petroliere locale si mondiale) ori, din ziua de azi, al uzinei Dacia-Renault, deci a participarii si mai putin al redeventei, dar a unei participari pasive si fara prea mult habar la afacerile altcuiva pe aici. Tot despre lipsa fortei de munca, se impune o constatare explicita de aceasta data si nu o concluzie ce poate fi inselatoare: lipsa fortei de munca ar trebui sa reflecte cumva decalajul dintre ceea ce industria cere si ceea ce este disponibil pe plan local. In termeni plastici, am un perete de construit, viitorul beneficiar este gata sa cumpere si sa se mute, dar n-am suficienti zidari. Cu toate acestea, situatia reala pare sa fie cumva diferita, atat timp cat piata abunda de cereri de personal ce ar trebui sa aiba competente si ca proiectant, si ca topometru, fiind atestat si in controlul calitatii lucrarilor si sa fie capabil sa urmareasca proiecte ample si cu predare la cheie (sic!). Aici este cu siguranta o dovada a imaturitatii unor firme, factori responsabili, ce par sa puna presiune intr-un mod artificial nu din dorinta de performanta, ci din simpla necunoastere. Rezultatul nu e ca avem aici ceva de criticat, ci doar ca se executa lucrari de calitate inferioara, cu personal nemultumit!”.

„Cu aceasta paranteza privind mentalitatea locala, care are a face si cu domeniul constructiilor, din activitatea proprie, as putea spune ca, desi activitatea datorata modernizarii cladirilor existente si in special a termoizolarii acestora este in continuare deosebita, inca nu se afla la intregul sau potential. La aceasta contribuie in buna masura faptul ca, la multe dintre micile cladiri si cvasi-majoritatea locuintelor unifamiliale, se realizeaza, atunci cand se intampla, operatiunile de renovare-modernizare prin lucrari facute ad-hoc si, evident, fara nicio pregatire prealabila. La prima vedere este bine ca fiecare sa aiba libertatea de a-si face treburile cum si cand doreste si mai ales cand poate; ce nu se stie este ca incredintarea unei lucrari de proiectare, de audit energetic, nu este o favoare oferita firmei, specialistului respectiv (nu vreau sa spun ca parteneriatele, increderea acordata de investitor nu conteaza, dimpotriva!), ci o etapa absolut necesara, in caz contrar beneficiarii fiind in situatia ca nici nu stiu cat pierd, lucru ce suna bine la figurat, dar e valabil din pacate si la propriu. Aceasta se intampla din mai multe motive: in primul rand, fara o minima documentatie, practic nu exista niciun reper asupra utilitatii: beneficiarul (ori cel ce ajuta - dirigintele de santier) practic nu poate sti daca si-a atins obiectivele propuse (confort, economie la cheltuielile de intretinere, aspect care ar trebui sa fie punctul de plecare pentru orice documentatie). Este adevarat ca ulterior lucrarilor de termoizolare fiecare incepe sa compare facturile de la intretinere de dinainte si de dupa lucrari (sau costul gazului natural, la imobilele cu centrale proprii), insa aceasta este doar o abordare simplista, fara luarea in considerare a unor elemente mai simplu de observat decat insusi obiceiul gresit. Fara a intra in detalii dificil de anticipat chiar si de marii producatori (dar cu finalitate suficient de controlabila), precum rata de depreciere a monedei, as aminti ca exemplu faptul ca, de regula, in urma modernizarii, beneficiarul «prinde curaj» si creste temperatura interioara, deci din start se compara lucruri diferite, adica nu va fi capabil sa-si evalueze corect investitia. Apoi, in lipsa unei minime documentatii - desene, descrierea tehnologiei etc. - practic beneficiarul isi abandoneaza lucrarile si cu aceasta intregul buget pe mana lucratorilor care, chiar exceptionali de buni, vor face tot ce vor crede si dori, fara ca beneficiarul sa aiba vreun element de referinta pentru comparatie sau vreo posibilitate de control”, a mai precizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Asadar, dupa cum subliniaza specialistul, „acest tip de a face lucrurile, atat de specific nu neaparat Romaniei, cum se crede, ci tarilor inca nedezvoltate suficient (nu e vorba de saracie, am intalnit si cetateni prosperi dornici sa sara etape, sa simplifice), se datoreaza in principal unei cunoasteri insuficiente, unei educatii precare si nu neaparat tehnice, ci generale si bazate pe o minimalizare a bunei planificari, a lucrului bine facut si chibzuit, care in secolul XXI nu poate fi facut fara profesionisti. Este adevarat ca un rol negativ il au aici si unii specialisti, dispusi sa-si faca treaba doar de dragul aparentelor, cat sa fie formal ceva, iar aici rolul controlului calitatii la toate nivelurile ar trebui sa fie decisiv! Desigur, in ciuda acestor constatari lucrurile sunt departe de a fi catastrofale, ba dimpotriva, tendinta de imbunatatire a calitatii proiectelor este generala si permanenta, un rol esential avandu-l, pe langa eforturile specialistilor la toate nivelurile, si unii furnizori care incearca sa ofere cat mai multe detalii si chiar pliante cu schite minimale clientilor. Fiindca am mentionat in unele articole anterioare comportamentul unor furnizori, trebuie sa reamintesc ca acestia, in goana dupa o desfacere cat mai mare (lucru de altfel firesc), indeparteaza de proiectare tocmai beneficiarii mici care ar avea mai multa nevoie, ajutorul sus-amintit fiind adresabil, contrar aparentelor, mai degraba unora deja cunoscatori. Ca sa nu las impresia ca vorbesc degeaba, imaginati-va un frizer sau o profesoara de muzica sau de desen care cumpara un sac de ipsos: ajuta cu ceva pe beneficiar indicatiile de pe ambalaj privind dozarea, timpul de lucrabilitate si celelalte? Evident nu, insa prin intregul context creat de aceste indicatii (de altfel obligatorii, insa prin documente oficiale de calitate, nu doar pe ambalaj) si publicitatea abundenta privind simplitatea utilizarii produselor si realizarii obiectivelor (sunt laudabile, dar foarte rare, materialele in care sa fie protagonist un proiectant, un auditor energetic, de regula personajul central fiind tot faimosul «Dorel»); prin aceasta, asadar, finalmente se incurajeaza executarea lucrarilor cu mici lucratori, respectiv ocolirea proiectarii, firmelor specializate si implicit a sistemului de calitate din constructii. asa cum este el in Romania si intreaga Europa. Bineinteles, aici este dificil sa blamezi publicitatea respectiva, mai ales intr-o tara cu bugetul tot mai dependent de consum si care nu si-a permis temperarea publicitatii la medicamente, tocmai pe considerente economice. Solutia ar trebui sa vina din cealalta parte, respectiv cea a asociatiilor si firmelor specializate - proiectanti, mari constructori, auditori energetici etc., precum si a autoritatilor de resort, iar asta nu cum ar parea a fi in interesul individual al celeilalte parti, ci pentru a avea lucrari de calitate, bine facute”.

Dupa cum mai afirma ing. Dan-Rodion Pogangeanu, „pentru ca am ajuns iarasi la eternul deziderat al lucrului bine facut, poate ar trebui sa abordam din nou cauzele ce imping uneori lucrarile catre o scadere a nivelului calitatii, de departe cea mai importanta fiind cea a educatiei individuale, care desigur nu este o chestiune noua, ce nu-si gaseste rezolvarea in paginile rubricii de fata. Exista sentimentul ca, nu cu multi ani in urma, intr-o vreme fata de care avem acum sentimentul cert ca exista mai putina cunoastere, stiinta - simpla lipsa a tehnologiilor actuale fiind cea mai buna dovada -, lumea era totusi mai educata. Prin simpla fixare a privirii pe telefonul «inteligent» in metrou, mai ales in prezenta unor persoane varstnice, se ofera astazi imaginea unei lumi dezolante, in contrast evident cu, hai sa-i zicem, cavalerismul de altadata. Constat ca, in lipsa unei educatii derivate dintr-o cultura generala bine articulata, nu devenim decat niste simpli furnizori ai unor produse bine definite si cu parametri calitativi care eventual pot fi supusi masluirii. Revin asupra acestui aspect, aparent banal si dezbatut pe toate canalele, ca o dovada a sentimentului general ca «ceva nu e bine» si de care domeniul constructiilor nu poate face abstractie, fiindca se produce, cel putin la noi, sub forme cumva neprevazute. Aceiasi oameni, promotori ai dezvoltarii tehnologice si, respectiv ai intregii societati, par sa utilizeze instrumente occidentale, dintr-un spatiu unde cuvantul de onoare si respectul fata de semeni sunt chestiuni tabu, conform zicalei ein Man, ein Wort, insa la un mod hai sa-i zicem frivol, daca nu distructiv. Spun aceasta luand in consideratie nu faptul ca o persoana abstracta, de pe internet, presupusa a fi varstnica si lenesa, este perceputa ca indezirabila, ci ma refer la faptul ca in aceasta postura sunt puse persoane din imediata apropiere, pentru care exista ocazia directei cunoasteri (cu urme vizibile ale muncii, poate chiar in constructii, ale experientei de viata etc.). Este o tema de luat in considerare, aici constructorii fiind inca distincti prin aparenta simplitate a activitatii, dar si a relationarii cu ceilalti; prin contrast, un informatician se poate simti mai atasat de un expert de peste mari, dar cu care are posibilitatea de a vorbi prin video-conferinte, chat-uri, bloguri etc., aceeasi limba, de a imparti aceleasi dileme existentiale pentru el, fiind totusi scutit de angajamentul specific unei relatii normale. Cum o buna parte dintre acestia se considera pe buna dreptate si autori ai actualei dezvoltari generale, nu e de mirare sa se considere uneori nedreptatiti si chiar sa se autoizoleze undeva intr-o lume dintre ecranul computerului, al telefonului si a persoanelor din imediata apropiere, insa cu care de multe ori comunica preferential tot indirect, prin gadget-uri. Daca aceasta problematica este considerata plictisitoare si in afara tematicii rubricii, ma simt nevoit sa vin cu argumente dintre cele mai dramatice: am avut ocazia sa intalnesc sisteme de management al proiectelor de constructii in care era trecuta explicit interdictia macaragiului de a se juca pe telefon in timpul lucrului. Ca sa devina si mai interesanta chestiunea, hai sa admitem ca astfel de situatii chiar exista - operatori aparent plictisiti in timpii de asteptare, care, in loc sa-si pastreze atentia la maximum, se mai si joaca pe telefon, crescand astfel riscul de a se expune la accidente. Daca se gaseste insa cineva ce vede solutia pentru indreptarea relatiilor personale, sociale, in simpla aplicare de retete «vechi si sigure», precum scoala, religia, as spune ca si aceasta, cel putin sub aspectul formal, al ceremonialului bisericesc, este afectata. Chiar recent am putut asista la slujbe, ca invitat, unde mai toata asistenta era preocupata de filmat si fotografiat evenimentul: greu sa numesti o astfel de asistenta «enoriasi» atat timp cat nicio persoana prezenta nu parea sa asculte cuvintele preotului, liturghia respectiva. Daca in scoli deja s-a interzis utilizarea telefoanelor (nu stiu cat se aplica), probabil va veni un moment cand, cu toata blandetea, apetitul bisericii pentru promovare va scadea in favoarea rigorii. Acestea au fost doar cateva exemple pentru a pune in lumina cateva aspecte din mediul social, insa nu biserica, enoriasii ori specialistii IT ne intereseaza, ci gasirea modului ca lucrurile sa mearga cat mai bine si pe calea cea buna, propice dezvoltarii si mentinerii nivelului calitatii, in general si cu precadere in ramura de constructii, in special”.

„Unul dintre modurile asigurarii unei bune calitati este mentinerea si promovarea procedurilor si sistemelor deja verificate: lucrand cu un laborator de protectii, reglaje, automatizare si masuratori, PRAM, s-a intamplat sa fiu candva nevoit sa verific o instalatie la care participasem anterior si in calitate de executant. Atunci am aflat prima data despre ce anume este necesar, desi aparent stupid de costisitor, respectiv ca orice activitate de control sa fie realizata de o persoana/ entitate cu totul diferita de cea care a realizat lucrarea. Fiind vorba de o lucrare deosebit de complexa - o statie de transformare cu zeci de celule electrice, fiecare avand la randul ei cateva zeci de cabluri de energie, comanda, protectie, incalzire, iluminat, iluminat de siguranta etc., nu se punea problema distribuirii activitatii, astfel incat sa nu repet treaba la acelasi obiect. Uitam de problematica eventualei coruptii, a escamotarii propriilor greseli, lucru firesc, in anumite limite, pentru oricine, indiferent de domeniul de activitate: pur si simplu, aceeasi persoana nu este capabila de un control lucid si corect, cunoscut fiind ca, practic, va repeta eventuala greseala si cu ocazia controlului! In termeni de informatica, orice doua sau mai multe activitati, thread-uri simultane, au logic nevoie de o a treia care sa le asigure coordonarea. Cum spuneam insa, pe aici ne consideram genetic deosebiti si ca atare incercam de multe ori imposibilul, preluand pe langa activitatea de control si pe cea de executant! Mai rau, constructorii prinsi cu erori evidente si costisitoare incearca uneori sa dea vina pe verificator, ca fiind cel care incurca lucrurile! Cu alte cuvinte, in loc ca logica sa fie respectata si, odata cu ea, regulile sa fie aplicate, se prefera incalcarea ei, fie din speranta utopica a unei reusite imposibile, fie din interese contrare. Cu cat ne urcam mai mult de la aparent simpla activitate a unui laborant PRAM ori diriginte de santier catre ceilalti factori de control si mai departe, cu atat lucrurile devin mai importante si periculoase prin insasi discreditarea sistemului. Fireste, in termeni logici, se poate opta pe comasarea intr-o singura activitate, care insa inevitabil este si mai greoaie, si aducatoare de blocaje functionale generale - drept pentru care, constient ori instinctual, rareori este considerata ca solutie optima”, dupa cum observa ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Totodata, in opinia expertului, „fiindca mai sus aminteam si de educatie, si de religie - ar fi prea plictisitor sa ne rezumam la aspectele proiectelor de constructii, descriind sec elementele tehnico-economice specifice (materiale, reglementari, preturi etc.) - trebuie spus ca specialistii, investitorii in general, cauta rezolvarea dilemelor prin explicarea functionalitatii asa-zisului sistem care, indiferent de domeniu, se bazeaza pe oameni. Mai intai, la un mod dezarmant de simplu, conform celor mai luminate minti din toate domeniile, dar care se suprapune perfect peste cele mai simple invataminte populare de pretutindeni, este esentiala moralitatea si respectul fata de mediu si de cel cu care interactionezi, in cazul nostru colegii specialisti si beneficiarii; doar apoi vin cunoasterea si respectarea cerintelor profesionale specifice, dovedite desigur prin studii, experienta, realizari, validate printr-un anumit inventar de documente si recomandari, care finalmente sunt completate dupa nevoile angajatorului sau clientului. In functionalitatea sistemului urmeaza apoi argumentul financiar, in principiu un specialist mai prost platit ori cu prestigiu scazut sigur va avea performante mai slabe decat unul bine platit. Respectul fata de valorile materiale, de banii care reflecta cumulul tuturor eforturilor pana la momentul respectiv, face ca atunci cand apar, in orice activitate umana, de cele mai multe ori independent de vointa cuiva, situatii inedite, neprevazute, limitele sa fie atinse, fiind nevoie de solutionari atipice (nu neaparat ilegale, in afara sistemului). In urma cu cateva decenii daca o persoana era descoperita ca avand un comportament sexual deviat de la cel normal, heterosexual, era compromisa iremediabil din punct de vedere social, pierzandu-si functia, iar asta nu se intampla doar in Romania - exista fapte, literatura, filme celebre hollywoodiene, care inca amintesc astfel de situatii. In acea vreme deci, pentru a scapa de un personaj incomod, era suficient sa-l tentezi sau sa-i inscenezi ceva atipic. Pornind de aici, fara a detalia comportamentul si distractia fiecaruia, pentru simplul fapt ca finalmente sunt chestiuni strict private si chiar departe de subiectul rubricii, pare insa destul de rezonabil sa te intrebi daca actualii factori decidenti nu sunt interesati datorita propriilor comportamente, fie pentru propriile distractii, fie pentru a se elibera de anumite presiuni de santaj; intrebare logica, dar, zic eu, absurda, avand in vedere cel putin imaginea publica ireprosabila a multora din cei in cauza. Nu intrarea in speculatii indecente mi se pare interesanta, ci faptul ca aceasta tendinta, practic renuntarea la un «instrument» dovedit functional de-a lungul timpului, pare a fi facuta bizar, fara un inlocuitor mai eficient”.

„La noi insa, inainte de toate, este actualmente functionala suspiciunea de hotie, desigur cea asociata coruptiei, pentru ca, pentru furtul unui sac de ciment, agentii de paza sunt suficienti. Pentru aceasta motivatia e suficient de puternica la nivel popular, avand in vedere esecul prin care a trecut intreaga industrie dupa Revolutie, din care este evident ca nu toata era sortita falimentului, dar care a dus la saracirea unui segment urias din populatie (ii includ aici si pe cei plecati din motive economice), totul cel putin aparent datorita hotiei. Este nedrept ca in Romania actuala pare ciudat sa compari succesul unui antreprenor oarecare cu cel al lui Bill Gates (cu vreo 40 de ani in urma acesta fiind un student coate-goale care-si initia afacerea printr-un garaj). Cu ultimele schimbari ce par sa imparta Romania in doua mari caste - cea a bugetarilor (deja cu salarii mai mari ca in mediul privat) si cea a marilor corporatii (semnificativ mai mica, multe functionand doar cu o mana de oameni proprii, subcontractorii nefiind neaparat inclusi), dramatismul poate lua forme inca incerte. Intreprinzatorii cu satisfactia independentei si dorinta de dezvoltare raman colaterali, irelevanti, desi sistemic vorbind toate sperantele stau in ei. Ca o paranteza, simplist ar fi sa consideram, cu statul gasind el resurse de undeva (energie etc.), angajarea tuturor la stat, unde pare a fi asa de bine: uitand pentru o clipa de confortul atat de drag chiar si celor mai pasionati dependenti de munca (workaholici), nimeni nu se poate amagi, pentru ca, fara initiativa, imaginatia, lacomia (ponderata prin concurenta, calitate, taxe) si vointa unor particulari, niciodata nu ne-am fi bucurat de bunastarea la care a ajuns omenirea la ora actuala! Sa nu uitam ca si cu o suta de ani in urma omenirea parea sa treaca printr-o criza de supraproductie, deci sa aiba de toate! Daca astazi am putea trai si fara telefoane mobile, zic ca este totusi de ajuns sa arunci o privire la o cladire veche de pe Calea Grivitei, la care betonul utilizat nici nu prea poate fi definit, pentru a intelege nivelul unde ne aflam astazi, gratie unui sistem dat de libertate spirituala si disciplinata. Ca incheiere, cu referire si la sistemul calitatii, as zice ca liberate spirituala exista la noi, fara a fi valorificata intrutotul, in timp ce disciplina exista, insa este valorificata in contextul spiritual local”, a concluzionat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.