Economia „supraturata” si preturile la energie, sub impactul provocarilor actuale

Prin intermediul unui nou articol (primul din acest an), ing. Dan-Rodion Pogangeanu, Managing Partner in cadrul societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), se refera la diverse aspecte de actualitate, specifice activitatii dirigintilor de santier – si nu numai, avand in vedere implicatiile de natura politica, economica, legislativa si sociala, care influenteaza domeniul constructiilor, in ansamblu. Trebuie insa precizat, din nou, in primul rand, ca punctul de vedere si toate consideratiile sau opiniile din acest text reflecta strict punctul de vedere personal al autorului, ca specialist, si nu angajeaza cu nimic pe cel al firmei sau al altor colaboratori, inclusiv pe cel al CTDS, iar in al doilea rand, ca acestea sunt exprimate in al patrulea an dupa declansarea pandemiei de coronavirus (Covid-19), care a determinat printre multe altele instituirea starii de urgenta si a celei de alerta (prelungita) pe intregul teritoriu national, ceea ce a dus la resetarea completa a relatiilor anterioare in configuratia cetatean-lege-societate-stat. De asemenea, o alta resetare a avut – si se remarca in continuare – din cauza faptului ca, in contextul in care pandemia nu a fost pe deplin eradicata – la granita Romaniei a izbucnit si se desfasoara un conflict militar de amploare, intre Federatia Rusa si Ucraina. Acest conflict a luat prin surprindere intreaga lume, fiind oricum greu de inteles ca, dupa 1945 si pana in prezent, o asemenea situatie de amploare si cu motivele „istorice” invocate – denazificare, demilitarizare, razboi, operatiune militara speciala – ar mai fi fost posibila vreodata in Europa. De comun acord cu specialistul, articolul a fost adaptat astfel incat sa reflecte realitatile vizibile in prezent, dar trebuie subliniat si ca, pe fondul pandemiei (asa-numita si actuala „tridemie” din Romania - Covid, gripa si VSR - virus sincitial respirator), respectiv al conflictului militar aflat in desfasurare (cu teritorii ale Ucrainei aflate deja sub control sau sub bombardament rusesc), toate predictiile privind situatia politico-sociala si economica, de ansamblu, respectiv cele referitoare la evolutia pietei constructiilor, in particular, au un grad mare de incertitudine, mai ales ca, deocamdata, nu poate fi vorba de un bilant real, cu toate efectele (pozitive sau negative incluse).

„As incepe cu constatarea ca, la inceputul lui 2023, economia «s-a incins» atat de tare incat se poate spune ca asistam la o adevarata minune: au inceput sa fie cautate chiar si inteligenta si harnicia! Desigur, incerc prin aceasta afirmatie un inceput de articol mai amuzant si relaxat, care mi-a venit in minte plecand, desigur, de la situatia de fapt actuala, totusi remarcabil de inedita pentru ultimii treizeci de ani ai economiei locale. Dincolo de amuzament si de faptul ca economia este inca «incinsa», dupa cum spun economistii si dupa cat de ocupate sunt soselele, nu trebuie ignorata realitatea ca viteza proceselor economice, cat pare a fi de ridicata, abia daca tine pasul cu inflatia care a capatat din nou doua cifre, cred ca pentru prima data de la aderarea la UE (o situatie asemanatoare inceputului anilor ´90). Din pacate, insa, cele 16 – 17 procente anuntate de BNR sunt date de o medie, la prima vedere fiind mult mai afectate produsele de baza, ceea ce si induce o anumita nervozitate. Casa, autoturismul se achizitioneaza o data sau de cateva ori in viata, insa nu si zaharul sau painea. Desigur nu spun ceva nou, se stie ca principala cauza este cresterea preturilor la energie, crestere care la noi se datoreaza suprapunerii nefaste a conflictului din tara vecina peste liberalizarea pietei energetice, cu care oamenii de-abia daca apucasera sa se obisnuiasca. De fapt, devine evident ca nu conflictul militar este cauza, ci sanctiunile care produc efecte asemanatoare celor din perioada prohibitiei de alcool din SUA, din prima jumatate a secolului al XX-lea. Cu acest tablou am putea spune fara sa gresim prea mult ca la acest moment economia merge «incinsa», pare a fi «supraturata», insa cu rateuri asemenea unui motor termic cu alimentare defectuoasa ori unuia electric pus la o tensiune fluctuanta”, a avertizat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Dupa cum sustine specialistul, „daca lasam la o parte opinia generala a cresterii speculative si, dupa unii, chiar programatice a preturilor la energie – exista suficiente elemente din pacate care pot sustine ambele teorii –, raman inca destui nedumeriti in fata acestei cresteri, cata vreme, odata cu liberalizarea pietei, toate manualele de economie spun ca acestea ar fi trebuit sa scada, datorita concurentei. Inainte de a incerca o explicare a situatiei, trebuie totusi sa reiteram ca aceasta crestere va duce la modificari profunde, de la modul in care se executa si se exploateaza constructiile (de la banala termoizolare, pana la rentabilizarea investitiei de-a lungul duratei de exploatare). Iar cand invocam aceasta rentabilizare, deja ne dam seama ca modificarile afecteaza practic toate investitiile noi. Desigur, nu doar modul de realizare a banalei termoizolatii se va modifica, ci si celelalte componente ale unei constructii, noile cerinte si deziderate depasind chiar instalatiile cuprinse si care deservesc o cladire. Actuala tendinta este aceea de a se impune, ca un avantaj de necontestat, capacitatea cladirii de a produce energie. In mod evident se doreste, asa cum arata si proiectul noii Metodologii de calcul al performantei energetice a cladirilor Mc-001/2006, ca pe termen lung sa se impuna tuturor proprietarilor de cladiri ca imobilele pe care le detin sa fie si producatoare de energie, situatie care, cel putin la prima vedere, contrazice atat liberul arbitru (dreptul la propria optiune), cat si esenta economiei de piata, respectiv a concurentei. Fiecare cetatean va trebui sa-si transforme propria casa intr-o mica-mare centrala electrica; dupa cum se invata la scoala, potrivit legilor fizicii, randamentul unui sistem energetic este direct proportional cu marimea sa, altfel spus, daca luam in serios legile concurentei, proprietarii respectivi vor fi din start condamnati in fata marilor producatori de energie. O consecinta stupida, neluata in calcul, insa verosimila, va putea fi ca marii producatori de energie sa preia la un moment dat responsabilitatea (si beneficiile) chestiunii, spre usurarea respectivilor proprietari, daca se va ajunge acolo”.

„Revenind la cum s-a ajuns la aceste cresteri, putem lua in considerare mai multe fapte. In primul rand, la nivel de producatori, numarul acestora este totusi foarte mic raportat la dimensiunea pietei. Chiar si puse laolalta, toate tipurile de energie – petrol, gaze, carbune, lemne, electricitate (cu variantele sale – produs secundar din petrol etc. sau direct prin hidrocentrale, panouri solare si altele) sunt practic destul de limitate. Optiunile la hidrocarburi (petrol) sunt destul de putine, astfel incat domeniul energetic este in continuare, dupa caz, usor manipulabil sau usor cartelabil, OPEC fiind doar partea vizibila. Altfel spus, o piata concurentiala reala si care sa duca la preturi convenabile consumatorilor, sa zicem asemanatoare celei ce caracterizeaza certificatele de performanta energetica (sic!), este de-a dreptul utopica. Cunoscatorii ar putea risca sa contrazica rationamentul de mai sus, invocand celelalte niveluri parcurse de energie pana la consumatorul final. Daca luam in considerare diversii deserventi, fie ca este vorba de transport (maritim pentru hidrocarburi sau liniile electrice pentru electricitate), fie de diferite operatii de manipulare si mentenanta, toate acestea raman la valori nesemnificative. Si aceasta luand in calcul inclusiv costurile specifice proiectelor din industria energetica, totdeauna superioare datorita cerintelor ridicate de calitate (indiferent daca poarta sau nu titulatura de operatiuni ce revin dirigintilor de santier) si de siguranta a muncii, riscurile din sectorul energetic fiind deosebit de ridicate (inalta tensiune, substante explozive etc.). Ramane partea de furnizare (distributie), a operatorilor cu care, de fapt, toti consumatorii, fiecare familie, incheie contracte comerciale intr-un fel sau altul. Aici, in mod teoretic ar trebui sa avem de-a face cu o multime de operatori economici dispusi sa investeasca si astfel sa impulsioneze investitiile din sector si totodata sa faca sectorul mai rentabil. Datorita unor strategii care par sa fi scapat din vedere decidentilor politici (aici nu am in vedere pe cei locali, piata de energie fiind mai globalizata decat si-ar fi dorit unii), sectorul a suferit schimbari neasteptate. Tipic, era general acceptat faptul ca investitiile din infrastructura, ca si cele din energie au o perioada foarte mare de amortizare, cu o durata de exploatare a instalatiilor foarte mare si cu randamente modeste, dar extrem de sigure. Actualmente, devine evident ca goana dupa profit a unor investitori a facut sa se impuna termene mult mai scurte de recuperare, termene care, in mod logic, nu au cum sa devina realitate decat fie printr-o crestere spectaculoasa a productiei, fie prin cresterea preturilor. Cresterea productiei este sustinuta de toate prognozele pe termen mediu si lung, pentru simplul fapt ca este asociata progresului, confortului, insa este temperata de strategiile privind reducerea consumului de energie, eficienta energetica si diminuarea emisiilor de bioxid de carbon. La aceasta se adauga, valabil cel putin aici, ca si pentru intreaga Europa, exportarea de catre SUA a binecunoscutei sale ineficiente, emblematice fiind faimoasele automobile gabaritice, luxoase, dar consumatoare si poluante, care iata ca nu mai sunt doar «visul american». Desigur, ramane importanta descoperirea cauzelor si consecintelor cresterii preturilor la energie, insa aceasta este productiva doar in masura in care putem identifica solutii pentru depasirea neajunsurilor actuale, respectiv calmarea inflatiei”, mai opineaza expertul.

Ing. Dan-Rodion Pogangeanu atrage atentia, in continuare, ca noua paradigma (cu minimum o constanta – inflatia preturilor) are, evident, un rol tot mai important in modificarea comportamentului social, inclusiv prin impunerea unor teorii „noi”, dar care se bazeaza pe concepte sociale deja experimentate sau enuntate si care par a fi „reinventate” mai ales la noi, in post-comunism, spre atragerea tinerelor generatii, cu un nivel relativ modest de cultura si civilizatie. Afirmatia nu este tocmai lipsita de temei, daca ne raportam la cateva rezultate preliminare ale recensamantului populatiei si locuintelor, anuntate recent de INS. Practic, in raport cu structura actuala a populatiei, asa cum arata rezultatele partiale ale celui mai recent recensamant, peste 40% din romanii rezidenti n-au trecut de clasa a VIII-a, daca… au ajuns cumva acolo. De asemenea, doar 16% din rezidenti au studii superioare. Chiar si Eurostat confirma acest lucru in unele cercetari anterioare, explicand ca proportia populatiei cu facultate in populatia cu varste intre 25 de ani si 34 de ani, in anul 2021, plaseaza Romania pe ultima pozitie din UE, cu aproape 24%, comparativ cu 42%, cat este media europeana. Iar daca luam in calcul intreaga populatie cu varste intre 25 de ani si 74 de ani, ne mentinem pe acelasi loc ultim, cu o proportie de 18%, fata de 31%, cat reprezinta media UE. Desigur ca nu facultatea (absolvita sau nu) constituie o garantie a coeficientului de inteligenta, dar proportia foarte mare a celor cu studii primare sau cel mult gimnaziale poate da un indiciu destul de clar despre „preocuparile” generale ale majoritatii rezidentilor si, evident, despre nivelul de cultura si de perceptie ale acestora, precum si cu privire la modul in care factorul politic ii poate influenta intr-o directie sau alta.

„In ceea ce priveste ritmul alert de desfasurare a proceselor economice, al tranzactiilor care dau aparenta unei puternice cresteri asociate unei transformari intr-o asa-zisa «sclavie moderna» – aspect care nu mai este demult apanajul simplilor lucratori cu venituri modeste, ci poate fi intalnit contrariant pana la top manageri, lucrurile sunt mai simple decat par la prima vedere. Daca ne uitam totusi atent la ce insemna in antichitate sau chiar in secolul trecut sclavia (formal, Mauritania a abolit oficial sclavia in anul 1981, dar informal circa 20% din populatie reprezinta sclavi chiar si in prezent), unde practic fiinta umana aflata intr-o asemenea situatie era lipsita de drepturi cetatenesti, fiind considerata un simplu bun al proprietarului, termenul «sclavie moderna» intr-o tara cu pretentii de a fi europeana nu-si are fundamentul in realitate. Lasand la o parte situatii punctuale de abuz, ce trebuie solutionate si pedepsite de justitie, angajatii considerati actualmente «sclavi moderni» sunt mult mai comparabili cu «noii nomenclaturisti» sau, de fapt, cu persoana numita «apparatcik» - acel om din fostul sistem sovietic care beneficia de drepturi exceptionale – casa luxoasa proprietate a statului (cu chirii modice, subventionate sau chiar gratis), cu salarii indestulatoare insa nu extravagante, dar obligatoriu insotite de beneficii neaccesibile celorlalti cetateni (automobil peste medie, acces la cluburi exclusiviste etc.), toate conditionate de o comportare exemplara in cadrul sistemului si de acceptarea „rotatiei cadrelor”. In raport cu orice abatere fata de linia Partidului, respectivul «apparatcik» stia ca risca sa decada din rangul sau de functionar sau activist platit al aparatului de partid sau guvernamental sovietic (care detine o pozitie importanta de conducere, dar nu de prim rang) in categoria unui simplu cetatean – asta daca nu era „penalizat” suplimentar de KGB. Altfel spus, globalizarea pe care o traim si care evident este dirijata de si in interesul marilor corporatii si-a inlocuit statutul angajatului model din mic burghez specific pana spre anii 1980 in cel de om nou, de fapt, de «apparatcik». Pentru echilibrul analizei, repet ceea ce de altfel este stiut si acceptat, faptul ca, sistemic vorbind, corporatiile sunt organizatiile capabile sa atinga in mod eficient scopurile propuse si fara de care ar fi fost improbabil sa se fi ajuns la progresele actuale, la confortul vietii zilnice de care ne bucuram cu totii”, a mai precizat specialistul.

In acelasi context, ing. Dan-Rodion Pogangeanu a subliniat ca, „pe de alta parte, pentru o relationare cat mai fructuoasa in lumea globalizata de astazi, problemele ar trebui puse si bineinteles rezolvate onest, pe cat posibil in avantajul local, fie ca este vorba de operatori economici sau de simpli cetateni. Corporatiile (sau celelalte state europene) nu sunt rele fata de noi fiindca «suntem luati de prosti», ci fiindca sta in natura lucrurilor ca fiecare sa incerce obtinerea de avantaje in folosul propriu. Dificultati si chiar litigii dificile, desfasurate pe ani intregi si cu costuri de milioane de dolari (pana recent, bugetul unui intreg sector local sau cel anual al unui stat african mai mic) au fost sau sunt in desfasurare pretutindeni. Ca sa fiu elocvent ca nimeni nu are ceva special cu noi sau ca am fi devenit un fel de colonie vin doar cu exemplul litigiului firmei Eli Lilly fata de statul canadian, situatie descrisa pe larg in cartea Codul Capitalului recent aparuta la noi sub semnatura unor autor din mediul universitar american, insa de origine europeana, mai exact germano-romana. Aceasta este inca o dovada ca cea mai sigura si solida cale de progres ramane cunoasterea, combinata cu dialogul democratic si cu separatia reala a puterilor in stat, lucru la care SUA inca mai exceleaza. Desi audienta principala a acestei rubrici presupune cititori cu un anumit nivel de cunoastere si interese, totusi ca sa nu produc rumoare, prin invocarea mai devreme a termenului de «colonie», este evident faptul ca putem avea pasager acest comportament, insa ca o simpla consecinta a unor decizii gresite si mai putin fiindca cineva ne-a dat o astfel de diploma ori sentinta. Prin decizii gresite poate lesne sa se gaseasca apetitul unor decidenti de a utiliza metoda unor functionari publici de lasare a lucrurilor in ambiguitate sau de a lasa optiuni deschise acolo pentru subiecte care nu se negociaza, doar din dorinta unor mici favoruri de moment si cu speranta falsa sau meschina ca altcineva va «rezolva», chiar va bloca ulterior problema respectiva. Parcurgand cartea sus-amintita, se poate intelege ca sansele sunt oricum debalansate fata de tarile mici si care nu au capacitatea de a face fata unor litigii costisitoare. Fara educatie si fara decizii oneste si echilibrate riscam sa ne pastram statutul castigat in cadrul UE, precum controlorii de prin autobuzele bucurestene, care nu rateaza ocazia de a-si manifesta harnicia si manierele intr-un transport dominat de pasageri pensionari si elevi, dupa cum se stie, cu totii beneficiari de gratuitate. Pentru a nu lasa impresia unei autoflagelari, vin exemplul rateului oferit de Austria, prin recentul refuz al intrarii in spatiul Schengen, caci oricare ar fi interesele si motivele reale, numai un exemplu de buna practica diplomatica nu poate fi ceea ce a facut Austria. Plecand de la premisa ca fluxurile de emigranti sunt deplin cunoscute – discutam de spatiul european, restrans si ajuns la apogeul tehnologic, nu de imensa Rusie pe unde aflam ca mai intra necontrolabil fie drone inamice, fie migratii dinspre Extremul Orient – in vederea admiterii Romaniei, Austria vine cu propunerea ridicarii unui gard la granita bulgaro-turca. Stupoarea este data nu de propunerea in sine – personal, am gasit fireasca si initiativa gardului american catre Mexic -, ci de momentul ales, ulterior recentei respingeri a Romaniei, fapt care ne arata ca suntem departe de a detine monopolul neseriozitatii si jumatatilor de masura, ca sa nu zicem al balcanismelor. Similara as zice ca a ramas si problema evreiasca, aceasta coaguland si in continuare simpatii sau conflicte doar in masura in care i se da importanta corespunzatoare intr-o globalizare in care lumea Levantului se pierde in timp”.

„Din fericire suntem nevoiti sa acceptam ca orice problema isi are solutiile ei, singura conditie fiind sa doresti rezolvarea si sa aloci resursele potrivite. La tot ce am discutat mai devreme este vorba pana la urma de educatie si de increderea oamenilor ca se pot obtine rezultate si pe cai mai pasnice si constructive, as zice, ceva mai crestinesti. Trebuie sa se inteleaga faptul ca pentru a fi aproape de spiritul crestinesc (de pilda, al Sarbatorilor de iarna recent incheiate) nu e musai sa fii crestin, iar cine a avut ocazia sa-si fi petrecut vacanta de iarna prin Dubai ori Qatar poate confirma aceasta: cantece de colind, personaje Mos Craciun prin vitrine ori chiar spectacole, decoratiuni si nu in ultimul rand o lume ceva mai vesela si mai calma, chiar si decat prea-cuviosii crestini ortodocsi de sub Dealul Patriarhiei, care in goana dupa un cadou in plus accidenteaza verbal - si nu numai orice le iese in cale. Tot din fericire, ca sa revin la un ton optimist, dar cat se poate de autentic, contrar parerii generale ca tot ce inseamna progres duce automat la o distantare salbatica de ceea ce cunoastem a fi umanitate, inclin sa cred ca niciodata omenirea nu a fost mai aproape de adevar ca acum. Ce ne trebuie pentru a urma directia dorita este doar ceva scoala, educatie, nu ca sa facem fata concurentei, ci cat sa discernem lumea in care traim. Privind la conflictul din tara vecina, daca intram in ipoteza unei confruntari intre civilizatii (asa cum sustine Federatia Rusa, dar si Ucraina – din perspectiva diametral opusa), analizele actuale sunt strambe din temelii, de unde apar si surprizele, ca sa nu zic nedumeririle unor decidenti. Este general acceptat ca, lasand la o parte faptele concrete, respectiv atacarea tarii vecine de catre armata Federatiei Ruse, avem de-a face cu un conflict intre lumea eurasiatica si lumea nord-atlantica. Ipotezele insa se cam opresc pe aici, cu detalieri mai mult sau mai putin relevante, cum ar fi faptul ca prima este considerata «rea, dictatoriala si saraca», in timp ce lumea nord-atlantica ar fi «intruchiparea bunastarii stralucitoare, simbol al prosperitatii datorat democratiei si superioritatii pe toate nivelurile». Cu corolarul ca, dat fiind ca suprematia tehnologica ar fi de partea nord-atlantica, avand in avanpost America, de aici ar decurge imposibilitatea celorlalti de a face fata oricarei confruntari. Paradoxul este insa ca se eludeaza ipoteza fundamentala, anume ca tocmai disciplina de tip asiatic face ca tot ceea ce cunoastem aici despre piata si preturi, chiar si preturile din industria de armament, in «cealalta lume, civilizata» sa se formuleze si sa se aplice diferit. Ca sa ma fac mai bine inteles, amintesc constatarea ca, de pilda, cheltuielile unui film artistic american despre lansarea unei rachete in spatiu depasesc costurile de fabricatie ale unei rachete reale, rusesti. Consecinta imediata este ca, fie ca ne place, fie ca nu, conflictul este departe de a se incheia si, ce este mai rau pentru noi, duce la costuri si efecte neasteptate prin amplitudine si durata. Ca sa nu devin plictisitor sau banal, nu voi relata cum afecteaza aceasta bunastarea imediata, fiind de domeniul evidentei ca, cel putin pana acum, mecanismele create pentru sprijinul la nivelul populatiei afectate si chiar la cel al economiei au functionat (macar partial). Aceasta nu este o parere personala ori rodul unei analize comparative detaliate, ci o evidenta, plecand de la faptul ca lumea este pe cat de irascibila si aparent nemultumita, pe atat de plina de suficiente”, a mai subliniat expertul.

In concluzie, ing. Dan-Rodion Pogangeanu mai atrage atentia ca, „intorcandu-ne la paradoxul amintit, trebuie sa admitem ca tocmai diferentele ce caracterizeaza cele doua lumi sunt nu doar cauza evolutiei neasteptate a conflictului din tara vecina, ci, privind pe termen lung, insasi sursa conflictului. Dorinta Ucrainei (stimulata sau nu din exterior) de a se alinia la valorile nord-atlantice faceau tocmai ca zona respectiva sa se dezlipeasca de vechile obiceiuri, evident cu o prima consecinta nedorita pentru lumea eurasiatica – si anume abandonarea bunelor relatii cu Federatia Rusa. Insa aceasta ramane doar o prima consecinta. Dupa cum se vede, tocmai diferentele respective, de altfel subiect de lungi negocieri, sa le amintim doar cele din vremea presedintelui SUA Bill Clinton, fac ca respectivele lumi sa fie imune una in fata celeilalte. Vorbind in limbaj tehnic, mai apropiat poate de cititorii rubricii, este ca si cum un american ar incerca sa puna dop unei tevi fabricate in sistem metric folosind un capac fabricat in toli: toate eforturile (achizitia de materiale suplimentare, precum caltii, benzi de teflon si altele nu ar face decat sa creeze iluzia unei bune reparatii; odata aplicata o presiune superioara, apa ar curge din nou). Surprinzator, preconizez ca marea perdanta, indiferent de deznodamant, nu va ramane tara vecina, Rusia ori America, ci lumea Levantului, a carui influenta se va diminua odata cu slabirea reciproca a competitorilor actuali, sansa care se intrevede fiind sa supravietuiasca cumva prin reflexele bizantine tot mai prezente in manifestarile de peste ocean. Ca o paranteza, in mod ironic Rusia a avut de-a lungul ultimelor secole incercari succesive de apropiere de lumea europeana, toate esuate tocmai datorita conflictelor considerate a fi provocate de «dusmanii» din apropiere (strategia Federatiei Ruse a ramas aceeasi – si anume ca, fiind cea mai mare tara din lume, ca teritoriu, este inconjurata exclusiv de inamici). Atitudinea este asemanatoare, as zice, celei a unui cuplu de tineri, ce par certati iremediabil dupa primele incercari de impacare, insa pastrand o atractie suficient de puternica care-i va duce la noi si noi incercari. Inchei articolul de fata cu aceasta imagine spontana a unor tineri zburdalnici, care ba se cearta, ba se impaca, avand speranta ca si alte probleme vor avea o cale de rezolvare cat mai buna”.